Adrenalină pe două roţi

de Ştefan Dobroiu în 26 Sep 2012
Adrenalină pe două roţi

Adevărat film pentru adolescenţi, cu un ritm susţinut, dar puţine fire care să ţină povestea în picioare, Premium Rush ar putea fi o vizită interesantă la cinema mai ales pentru fanii mijloacelor de locomoţie pe două roţi, urnite din loc cu ajutorul muşchilor de la picioare. Ritmat de montaje mai mult sau mai puţin reuşite, filmul lui David Koepp (care e şi scenarist) îţi arată cam tot ce se poate întâmpla când circuli cu 80 de kilometri la oră, fără frâne, într-un oraş cu un trafic atât de nebun precum New York-ul.

Oricât de subţire ar fi povestea (un curier pe bicicletă trebuie să se asigure că un plic ajunge la destinaţie în ciuda încercărilor unui poliţist corupt de a i-l lua), nu o să te plictiseşti deloc în timpul celor 90 de minute ale filmului, iar câteva secvenţe au toate şansele să-ţi accelereze pulsul, mai ales că scapără pe muzica inspirată a lui David Sardy (acesta a semnat şi coloana sonoră a action-ului End of Watch/Ultima razie, aşteptat pe ecrane pe 5 octombrie).

Joseph Gordon-Levitt este foarte convingător în rolul lui Wilee, cel mai bun curier pe bicicletă al New York-ului, un absolvent de drept care urăşte ideea să poarte costum şi să-şi petreacă ziua în spatele unui birou, printre maldăre de hârţoage. În schimb, tânărul alege această ocupaţie plină de adrenalină şi nu există locşor din întreg New York-ul unde să nu ajungă mult mai repede decât orice alt curier al oraşului. Faptul că Wilee, oricât de responsabil, provoacă accidente şi opreşte inimi în loc pe oriunde ar trece nu poate decât să te bucure, mai ales că stai confortabil într-un foarte sigur scaun de cinema.

În sinopsis, povestea poate suna complicat (şi nefericit de neverosimilă), aşa că preferăm soluţia cuvintelor puţine. Nu trebuie decât să ştii că Wilee va trebui să-l înfrunte pe detectivul Monday (Michael Shannon, într-un rol sărit de pe fix dintr-o carieră deloc lipsită de astfel de roluri), care vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe plic. Cum te şi aştepţi, o confruntare dintre o maşină şi o bicicletă ar putea fi letală pentru cea din urmă, dar Wilee este expert în scurtături periculoase şi nu va ezita să-şi rişte viaţa atunci când descoperă semnificaţia a ceea ce se află în plic.

Din păcate personajele nu se mulţumesc doar cu lungile sesiuni de parkour pe bicicletă, ci se şi mai opresc să stea de vorbă, să se îngrijoreze şi să peroreze când nu trebuie. Nu dialogurile sunt cea mai convingătoare parte din film, ci cursele contracronometru printre milioanele de maşini şi pietoni ale metropolei americane. Problemele de logică ale scenariului se pierd printre viraje bruşte, accidente, sărituri şi momente de echilibristică spectaculoase, iar acestea, şi nu stângăciile scenaristice, au toate şansele să-ţi rămână în minte o dată cu derularea genericului de final.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Razvan600 pe 26 septembrie 2012 17:26
Din sinopsis pare un film bun.
alex_il_fenomeno pe 13 octombrie 2012 22:09
promite si prin protagonistii ce se invart prin el, dar si poveste.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells