Adina Pintilie, prima regizoare din România care concurează în competiția pentru Ursul de Aur

de Cinemagia în 15 Ian 2018
Premiera mondială a filmului Touch Me Not va avea loc la cea de-a 68-a ediţie a festivalului de la Berlin

Nu mă atinge-mă/Touch Me Not, filmul de debut al regizoarei Adina Pintilie, a fost selecționat pentru cea de-a 68-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, marcând astfel o premieră: este prima regizoare de film din România care participă în competiția oficială a festivalului, se precizează în comunicat.

„Touch Me Not” surprinde căutarea dar și frica de intimitate a unei femei (Laura Benson) și a doi bărbați. „Intimitatea este plină de primejdii. Filmul este o tentativă de a descoperi diverse valențe ale intimității. Reversul iubirii poate fi ura, agresiunea, lipsa de comunicare. Toate sunt parte ale aceleiași realități complexe”, declara Adina Pintilie la Venice Film Market. „Filmul este o explorare personală care pune sub semnul întrebării ideile preconcepute pe care le avem despre intimitate, ca aspect fundamental al existenței umane”, a declarat cineasta cu ocazia selectării filmului la Berlinale 2018.

Câștigătoarea premiului Cinelink Post Republic în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo pentru filme în lucru (Works in Progress) și una dintre mult-celebratele producții din 2017 de la Gap-Financing Market din cadrul Festivalului de la Veneția, Touch Me Not al Adinei Pintilie a fost susținut de două dintre cele mai cosmopolite agenții de co-producție - Les Films de l'Etranger din Franța, al cărui palmares cuprinde și 4,3,2 și Rohfilm din Germania.

Dieter Kosslick, directorul festivalului, scrie în scrisoarea oficială de invitație: „Mai întâi de toate, permiteți-mi să vă mulțumesc pentru că ne-ați oferit marea oportunitate de a vedea Touch Me Not pentru festivalul nostru. Cu toții am fost profund impresionați, de aceea vă rog să acceptați felicitările mele”.

Filmat pe o perioadă de 10 săptămâni, între anii 2015 și 2017, cu o distribuție mixtă de actori profesioniști și persoane reale, Touch Me Not reunește oameni din întreaga Europă: regizoarea și scenarista Adina Pintilie, actorii Laura Benson (Anglia/Franța), Tomas Lemarquis (Islanda/Franța), Christian Bayerlein (Germania), Grit Uhlemann (Germania), Hanna Hofmann (Germania), Seani Love (Anglia/Australia), Irmena Chichikova (Bulgaria) și Dirk Lange (Germania).

Cine este Adina Pintilie

Absolventă a Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Adina Pintilie este o tânără regizoare română de film, multipremiată în festivaluri prestigioase din întreaga lume. La graniţa dintre ficţiune, documentar şi artă vizuală, filmele sale sunt un fenomen aparte în peisajul cinematografic românesc, distingându-se printr-un stil vizual profund personal, experimentare îndrăzneaţă în limbajul cinematografic şi explorare fără compromis a psihologiei umane. 

Documentarul său, Nu te supăra, dar (realizat cu sprijinul televiziunii culturale ARTE France, al TVR și al Centrului Național al Cinematografiei), a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2007, a fost inclus în selecţia Best of Fests a Festivalului Internațional de Documentar IDFA Amsterdam (cel mai important festival european de documentar), a obţinut Marele Premiu Golden Dove pentru cel mai bun documentar la Festivalul de Documentar DOK Leipzig şi a fost selecţionat/premiat în peste 50 festivaluri internaţionale, cum ar fi: Thessaloniki, Montpellier, Trieste, Namur, Munchen, Moscova, Sarajevo, Varşovia, etc.

Cel mai recent mediu-metraj al său, Oxygen, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internațional de Film Rotterdam 2010 si a fost nominalizat la Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj și Premiul "Tânără speranță" la Premiile GOPO 2011Cel mai recent scurtmetraj al său, Jurnal #2, o coproductie Olanda-Romania, a câștigat Premiul ZONTA pentru cel mai bun film semnat de o regizoare in cadrul Festivalului Internațional de Scurtmetraj de la Oberhausen 2013, în vreme ce scurtmetrajul său anterior Balastiera #186 a fost selecţionat la categoria Scurt-metraje de Autor în cadrul Festivalul de Film de la Locarno 2008.

Laura Benson este o actriță franceză de origine britanică și profesoară de actorie la celebrul studio parizian Atelier international de théâtre Blanche Salant. Joacă în "The Lover" de Jacques Doillon în 1987 și în anul urmator, în "Dangerous Liaisons" de Stephen Frears. Apoi este aleasă de Alain Resnais în "I Want to Go Home" (1990), Robert Altman ("Ready-to-wear", 1994) și Patrick Timsit ("The American", 2004).

Tómas Lemarquis actor de origine islandezo-franceză, a studiat teatru la Cours Florent în Paris (unde a fost coleg de clasa cu actrița Audrey Tautou), și la Reykjavík School of Fine Arts din Islanda. Este, probabil, cel mai bine cunoscut pentru apariția sa în 2003 în filmul islandez "Nói Albínói". Recent, el a apărut în filme precum "Blade Runner 2049", "Snowpiercer" și "X-Men: Apocalypse".

Lungmetrajul este prima parte a unui viitor proiect de artă multi-platform, susținut printre altele de Centrul Pompidou din Paris, de Muzeul Național de Artă Contemporană din București, Muzeul de Artă Modernă din Varșovia și Centrul de Artă Spinnerei Leipzig. „Explorând, dincolo de tabuuri, rolul esențial pe care intimitatea îl joacă în dezvoltarea umană, Touch Me Not își propune să deschidă noi perspective, să educe, să promoveze toleranța și libertatea de expresie, să creeze un spațiu de (auto-)reflectare, provocând privitorul să își reevalueze propriile idei cu privire la intimitate”, se vede în același comunicat.

Touch Me Not este o co-producție România-Germania-Cehia-Bulgaria-Franța, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Eurimages, Mitteldeutsche Medienförderung, Torinofilmlab, Fondul Cinematografic Ceh, Centrul Național Bulgar de Film, Eurométropole de Strasbourg, MEDIA Creative Europe, Sensiblu, Christian Tour, cu participarea HBO România și a Televiziunii Române, prin asociere cu Hi Fi Productions - Laura Georgescu-Baron, Digital Cube și cu sprijinul Uniunii Cineaștilor din România.

A câștigat, printre altele, Premiul ARTE France la Cinemart în cadrul Festivalului Internațional de Film Rotterdam, Premiul principal de producție la Torino Filmlab și premiul Cinelink Work-in-Progress în cadrul Festivalului Internațional de Film Sarajevo și a fost selectat în Atelier Cinefondation din Cannes și la piața de finanțare Venice Gap Financing Market din cadrul Festivalului de la Veneția.

Exploreaza subiecte similare:

Adina Pintilie, Nu mă atinge-mă, Tómas Lemarquis

Alte știri din cinema

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells