O licitaţie susţinută la Cannes în scopuri caritabile a avut ca obiect o inedită ofertă: „o călătorie deosebită, în spaţiu, alături de un invitat surpriză”, aşa cum apărea în anunţul evenimentului. Organizatorul, celebrul producător Harvey Weinstein, a anunţat ulterior că invitatul este chiar unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood, actorul Leonardo DiCaprio.
Fericitul câştigător al licitaţiei, care a dorit să rămână anonim, anunţă US Magazine, a dat 1,5 milioane de dolari pentru a sta chiar lângă starul lui The Great Gatsby în timpul zborului la bordul uneia din navele companiei Virgin Galactic. Încă un loc lângă DiCaprio a fost scos ulterior la licitaţie, iar suma plătită a fost la fel de mare. Banii obţinuţi – alte oferte incluse în eveniment fiind o invitaţie la premiera următorului film al lui DiCaprio, The Wolf of Wall Street şi o întâlnire cu Heidi Klum – vor merge către organizaţii ce luptă împotriva SIDA.
DiCaprio nu este singurul actor care şi-a manifestat dorinţa de a fi printre primele celebrităţi care vor zbura în spaţiu. În martie anul trecut, Ashton Kutcher a dezvăluit că se află şi el printre sutele de persoane înscris pe lista zborului în spaţiu organizat de proprietarul lui Virgin Galactic, Richard Branson.
Părerea ta
Spune-ţi părerea