Actrița Luminița Gheorghiu a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani, scrie Mediafax, citând Aleph News. Un portret realizat de Cinemagia în urma cu câțiva ani concluziona - „Luminiţa Gheorghiu este acel gen de artistă care nu numai că nu poate, efectiv, să joace prost, dar reuşeşte întotdeauna să ne ofere o doză de adevăr, prospeţime şi, mai ales, noutate”.
Personalități din lumea filmului nu au întârziat să scrie pe rețelele de socializare primele gânduri legate de această devastatoare veste.
„Meravigliosa creatura, Luminița Gheorghiu. Rar am întîlnit un om de o asemenea căldură, generozitate, profunzime a arderii pentru demersul artistic. O Actriță fără cusur, dar mai mult decît orice un Om luminos, un mare Om. Ne vei lipsi imens, Lumi, norocul nostru este că ai lăsat cîte o lumină veșnică în fiecare dintre oamenii cu care te-ai intersectat fie și pentru o clipă... Drum lin în lumină! Condoleanțe din adîncul inimii, Alexandra!”, a scris producătoarea Ada Solomon.
„S-a stins o mare stea! Luminița Gheorghiu!!! O actriță imensă, o mare profesionistă! Dumnezeu să o ierte!”, a scris actorul Valentin Teodosiu.
„Mai întâi ochii, apoi vocea dar mai ales sufletul! Luminița... De ce ți s-a pus, oare, numele Luminița, cînd destinul tău a fost de trilogie antică? De aceea aveai mereu lacrimi pentru multe roluri. L-ai plîns pe Niculae, ai plâns după copilul înecat, ai plâns după copilul posibil inculpat, să îl salvezi! Apoi ai avut bunătate și grijă în Lăzărescu. O altă grijă, cu protecție insinuată în 4, 3, 2. Te-ai așezat cuminte, umilă, într-un colț în Code inconnu. Ai așteptat să te ierte bărbatul că ai fost la coafor... în Secvențe, 2 cadre, în două cadre vedeai suferința și așteptarea! Ai privit cu înțegere cum lumea se schimba în jurul tău - Sunt o babă comunistă... Câte roluri! Roluri în teatru și roluri în film... Privirea... de un albastru intens! Vocea ... atunci când vorbeai parcă o ascultam pe Juliette Greco! Sufletul... ei da, aici este mult de povestit!”, a scris Laurențiu Damian.
Luminiţa Gheorghiu - născută la 1 septembrie şi absolventă a I.A.T.C. „Ion Luca Caragiale” în 1972, la clasa lui Ion Cojar - debuta în teatru cu rolul Marioara, în regia lui Alexandru Tocilescu, în 1971, pe scena Studioului Casandra; a fost repartizată la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani după absolvire. În 1975 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, pentru ca un an mai târziu să aibă şansa angajării la Bulandra - teatru pe care l-a slujit până în 2003, şi care avea să-i marcheze decisiv fulminanta carieră.
Marele ecran a adoptat-o mai târziu, în 1988, prin intuiţia fără greş a lui Stere Gulea, care a distribuit-o în Catrina, din Moromeţii (rol construit în tonuri grave, potrivit concepţiei şi atmosferei din capodopera lui Marin Preda) - moment care a coincis şi cu o mare lovitură: în 1985, pe parcursul pregătirii pentru începerea filmărilor, actriţa a pierdut-o pe fiica sa cea mare Iuliana, la vârsta de numai şase ani. Cu forţa interioară şi tăria de caracter pe care i le cunoaştem, Luminiţa Gheorghiu a reuşit să treacă peste dureroasa tragedie familială, regăsind în teatru şi film forţa necesară pentru supravieţuirea morală. Ulterior, Dumnezeu i-a dăruit alte două fete.
A urmat o serie de filme susţinută, dar fără mare răsunet, în care actriţa îşi făcea datoria cu conştiinciozitatea ei impecabilă - până la întâlnirea cu Cristi Puiu, cel ce i-a pus definitiv în drepturi personalitatea artistică: mama lui Ovidiu, din "Marfa și banii", filmul care în 2001 a deschis drumul noii cinematografii româneşti. Patru ani (şi cinci filme) mai târziu, acelaşi Cristi Puiu îi dăruieşte rolul care avea s-o consacre categoric ca pe o mare artistă dramatică: Mioara Avram, din Moartea domnului Lăzărescu (2005).
Personaj complex în toate planurile, Mioara - expresie a preocupării lui Cristi pentru factorul fratricid din geneza neamului românesc, cel puţin în plan mitic: balada Mioriţa, precum şi coflictul dintre Romulus şi Remus (...Dante Lăzărescu - supremul cântec de lebădă al lui Ion Fiscuteanu) - acoperă un arc evolutiv amplu şi radical, pornind de la portretul stereotip al asistentei de salvare care-şi abordează convenţional şi rutinier pacientul, pentru ca în continuare, însoţindu-l de-a lungul fatidicului său drum spre moarte, marcat de confruntări cu indiferenţa ucigaşă a celor din jur (celebrul „păcat al nepăsării„ care defineşte tema filmului), să se metamorfozeze gradual în susţiătoarea devotată până la sacrificiu, alături de care protagonistul ar putea trăi ca în sânul lui... Avraam (dacă lumea din jur ar fi cât de cât normală).
Economia de mijloace, aşternută peste o impetuoasă creştere de tensiune în plan interior, combinaţia între compasiunea caldă şi accentele combative, fac din Mioara Avram un rol de referinţă al cinematografiei româneşti (şi nu numai), distins cu Premiul pentru cea mai bună actriţă (T.I.F.F., 2005), le Prix Golden Bayard pour la Meilleure Commédienne (Namur, 2005), şi L.A.F.C.A. Award for Best Supporting Actress (Los Angeles Film Critics Association, 2006). În acelaşi timp, Anca Miruna Lăzărescu (nume predestinat, oare...?) a distribuit-o în rolul mamei din remarcabilul ei scurt-metraj Bucureşti-Berlin (2005), alături de Ana Ularu şi Dan Condurache), după care a apărut în personajul Ilincăi Matei din serialul de televiziune Lombarzilor 8 (2006 - regia: Alexandru Maftei, Hadrian Marcu şi Titus Muntean).
Totodată, traiectul de mare actriţă, prezentă în cele mai bune filme româneşti, i-a prilejuit întâlnirea cu doamna Jderescu cea buimac-agitată pe lângă al său „Tati” (Teo Corban), din excelentul A fost sau n-a fost (2006, Corneliu Porumboiu) - urmată de o altă bijuterie: mama lui Radu, cea care nu nimereşte niciodată „pireul” şi-şi face un titlu de glorie din tortul de bezele (în neuitata secvenţă a cinei festive, unde umple cu vitalitate acel cadru fix şi aglomerat - fără a uita să puncteze secvenţa următoare cu nerozia: „De ce staţi, mamă, pe-ntuneric?” şi zdrang, lumina!), rolul ei completând impecabil contraponderea cu zbuciumul interior al Otiliei, în 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, filmul lui Cristian Mungiu care ne-a adus în 2007 primul Palme d'or din istoria cinematografiei româneşti.
După Fira din Nunta mută (2008, Horaţiu Mălăele) şi Ana din Francesca (2009, Bobby Păunescu), Luminiţa Gheorghiu se lasă aşteptată cu rolul principal din Sunt o babă comunistă (2009, Stere Gulea) - fotografia principală a acestui articol, după romanul lui Dan Lungu - personaj tipic pentru clasa medie din perioada comunistă, „inteligent, cu simţul umorului, cu autoironie”, după cum explică regizorul.
Apo, actriţa ne-a prilejuit o reîntâlnire cu Mioara Avram, în secvenţa anterioară finalului din Aurora, a aceluiaşi Cristi Puiu (2010) - o nouă dimensiune a personajului, surprins acum în universul său casnic, din nou cu atribuţii de ocrotitoare: vecina care va avea grijă de fetiţa damnatului protagonist, în timp ce el se duce să-şi înfrunte destinul compromis.
Dincolo de aparenţele anodine ale rolului (un observator neavizat ar zice că nici nu aduce cine ştie ce noutăţi, faţă de prima sa apariţie în Moartea domnului Lăzărescu, nici nu schimbă mare lucru în trama „Aurorei”), se poate însă depista o contribuţie esenţială, prin căldura de om simplu şi generos care completează contrastant soarta frământată a lui Viorel Ghenghea, fără a-i putea rezolva nicidecum marile probleme (de care nici nu are habar), dar reuşind intuitiv să-i acorde măcar un moment de mângâiere înaintea prăbuşirii liber asumate.
Luminiţa Gheorghiu primește apoi rolul principal în Poziţia copilului, rol cu care a primit o nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film, categoria Cea mai bună actriţă europeană. Filmul lui Călin Peter Netzer câştiga în același an Ursul de Aur la festivalul de la Berlin.
Părerea ta
Spune-ţi părerea