10 lucruri despre fantasy-ul horror The Dark Tower

de Gloria Sauciuc în 17 Iul 2016
Filmul se lansează în cinematografele noastre pe 24 februarie 2017

Primele imagini pentru The Dark Tower, un film fantasy cu pistoale şi cu vrăjitorii, cu Idris Elba și Matthew McConaughey în rolurile principale, au fost date publicității, via Entertainment Weekly. Iată-le, plus zece detalii despre ecranizare.

Povestea e a pistolarului Roland Deschain, care străbate un peisaj deșertic dintr-un sumbru univers paralel, obsedat să dea de „omul în negru” și să ajungă la Turnul întunecat. De găsirea acestuia depinde viitorul a tot ceea ce îl înconjoară. Programat pentru premieră în februarie, spectatorii îl vor descoperi în The Dark Tower pe Matthew McConaughey în rolul maleficului Walter - cunoscut altfel ca şi „Omul în Negru”. Actorul de 46 de ani nu are în palmares multe roluri negative: „Personajul meu nu e diavolul însuşi, dar probabil se priveşte ca pe un diavol. El gândeşte aşa cum diavolul ar face-o”.

 

1. Personajul lui Idris Elba, Roland Deschain, este un cavaler rătăcitor care îl urmăreşte pe omul care i-a distrus lumea - şi va mai distruge şi alte lumi. Acest cavaler-pistolar evoluează pe fundalul peisajului din Lumea de Mijloc, devastată dar încă frumoasă (în realitate, Africa de Sud).

2. În această lume, existau odată tehnologie avansată şi industrie, însă lucrurile au decăzut. Chiar şi cele două revolvere are eroului au mai mult valenţe magice: „Faurite din sabia Excalibur”, spune eroul. Nici Roland nu e un pistolar tipic, gata să scoată arma ca pe o jucărie: „Nu e genul cowboy”. Roland trece prin faţa unui altar dedicat Regelui Roşu, o entitate periculoasă care va fi eliberată dacă Turnul care uneşte timpul şi spaţiul se va prăbuşi.

3. Însă acţiunea se petrece, parţial, şi în New York-ul zilelor noastre, unde un băieţel pe nume Jake Chambers (Tom Taylor) priveşte propriile desene pe care le-a făcut după visele sale: un turn ameninţător, un om din umbre, oameni cu fizionomii care se schimbă, un trandafir roşu, copii captivi, uşi care stau în aer dar care despart lumi.

4. Jake ajunge în peisajul dezolant din Lumea de Mijloc, un punct solitar pe fundalul deşertului. „Toţi îl cred un pic nebun, şi el poate se crede aşa. Are viziuni acestui turn înalt care ţine universurile laolaltă, şi a acestui pistolar, Roland, care îl cheamă”, spune regizorul şi co-scenaristul Nikolaj Arcel.

5. Iată una dintre porţile dintre cele două lumi - o casă părăginită din Brooklyn. Scenograful Christopher Glass spune că doreşte să o facă să arate supranatural: „Am vrut să facem din casă un monstru. Dar pornind de la fizică. Obiectele nu levitează”.

6. Matthew McConaughey este asasinul Regelui Roşu, încercând să răstoarne acest turn şi să îşi elibereze stăpânul. Bine îmbrăcat, contrastează cu alţi monştri din jurul lui. „Diavolul trebuie să fie arătos.Costum negru, palton negru”. Chiar şi ţepii din părul lui par să fie gândiţi să înţepe.

7. Nu are de ce să ne mire că Jake şi eroul său, Roland, se întâlnesc. Pistolarul este cu adevărat impresionant: „Are trăsături supranaturale, e un adevărat cavaler, se poate autovindeca. Nu e uşor de găsit, darămite de ucis”, povesteşte regizorul. „E luptător, pistolar, şi e cel mai bun”. Însă slăbiciunea lui sunt cei dragi.

8. Cum porţile între lumi au două sensuri, Roland la rândul lui va ajunge în New York.Pe care aproape că îl vede prin ochii micului Jake: „New York-ul este ca un labirint, şi asta se potriveşte cu imaginaţia unui copil, care crede că o lume magică se ascundă imediat dincolo de ceea ce e vizibil”.

9. Regizorul, Nikolaj Arcel, este suprins stând de vorbă cu cei doi actori pe platou. El relatează: „Roland este orbit de răzbunare. Vrea să-l pedepsească pe acela care i-a luat mama, tatăl, iubirea vieţii. Aşa îl descoperă Jake”. Însă totuşi micul Jake poate să-l schimbe în bine.

10. McConaughey notează că Omul în Negru este, după cum îi spune numele, un om în esenţă. „Am vrut să îl facem uman. Cu siguranţă, în Walter există dimensiuni mitice ale binelui şi ale răului. Dar nu e fantastic. Pentru mine, Walter este cineva care demască ipocriziile”. Câştigătorul de Oscar îl va juca pe acest erou negativ, iar lui i se va opune protagonistul, Roland Pistolarul, jucat de către Idris Elba.

Exploreaza subiecte similare:

Idris Elba, Nikolaj Arcel, Matthew David McConaughey

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 17 iulie 2016 18:36
”The Dark Tower” este unul dintre cele mai asteptate filme aleanului viitor. Personal, as fi preferat ca rolul principal, cel al lui Roland Pistolaru, sa fie jucat de către altcineva decât un actor de culoare (in film este interpretat de Idris Elba). Sa nu fiu inteles gresit: nu sunt rasist, ci pur si simplu consider ca rolul s-ar fi potrivit mai bine unui actor ”alb”. In ultimul timp, mai ales post-Obama, nu am putut sa nu observ cum actori/actrite de culoare au primit roluri extrem de importante in filme care nu li se potriveau defel (doar un exemplu - v. Star Wars 7), dar asta oricum s-a intamplat doar pentru că.... In fine. Dar asta e doar părerea mea.
Cinefilus pe 17 iulie 2016 22:20
Mda...treaba cu corectitudinea politica e o boala.
Vulturitza85 pe 19 iulie 2016 00:54
Matthew McConaughey este omul in negru.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells