10 liceeni bucureșteni au fost premiați la ROG Challenge 2024 pentru dezvoltarea unor jocuri video originale

20 Dec 2024
Competiția ROG Challenge 2024 a premiat creativitatea și talentul liceenilor din București pasionați de dezvoltarea jocurilor video. Zece elevi au fost recompensați pentru cele mai bune jocuri create pe tema „Republic of Gamers”.

Organizată de ASUS România în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, competiția a inclus un „Game Jam” în care participanții au dezvoltat jocuri originale de la idee, la implementare și publicare pe o platformă online. La final, cele mai bune proiecte au fost premiate într-o gală desfășurată pe 12 decembrie.

ROG Challenge 2024: O competiție cu rezultate remarcabile

La ediția din 2024 au participat 1340 de elevi din 71 de licee din București, coordonați de 168 de profesori. Aceștia au înscris 444 de proiecte, fiind realizate 140 de jocuri, dintre care 96 au fost validate și jurizate. Pentru cele mai bune 10 creații, tinerii dezvoltatori au fost premiați cu laptopuri de gaming ROG Strix G18 și vouchere covertibile pe site-ul oficial.

Laptopul oficial al competiției a fost ROG Strix SCAR 18 (G834), un model care oferă performanțele necesare dezvoltării de jocuri și sesiunilor video online.

Câștigătorii ROG Challenge 2024

Competiția a fost câștigată de Mihai Țighiliu, elev la Colegiul Național „Cantemir Vodă”, pentru jocul „Omni: Project Alpha”. Dezvoltat în Unity, jocul combină elemente de RPG de acțiune cu puzzle-uri inteligente 2D, având ca protagonist un personaj inspirat din universul ROG Saga - Omni.

Locul secund i-a revenit lui Tudor Mihalcioiu, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, pentru „Republic at War”, un joc ce explorează cinci mecanici diferite de gameplay. Podiumul a fost completat de Matei Costan, de la Colegiul Național „I.L. Caragiale”, cu „Salturi Pe Tastatură” - un puzzle captivant în care jucătorii trebuie să recupereze tastele lipsă ale unei tastaturi magice.

Printre cei finaliști premiați s-a remarcat și Oana Isai, care a ocupat al patrulea loc cu un joc multi-player, pentru care și-a creat de la zero toate asset-urile grafice.

De asemenea, primii 5 finaliști din clasele a-XI-a și a-XII-a din cadrul clasamentului au primit burse la ECHO School of Technology, Digital Arts and Video Games, în valoare totală de 15.000 de euro.

Impactul educațional al ROG Challenge

Competiția nu s-a limitat doar la un „Game Jam”. În perioada 2 octombrie - 30 noiembrie 2024, au fost organizate seminarii online transmise pe YouTube, care au oferit participanților noțiuni de bază despre programare și publicarea jocurilor pe platforme internaționale.

Alte știri din cinema

Back in Action: nu ar trebui să pretindem mai mult?

Actriţa Cameron Diaz revine pe ecran în cel mai inofensiv mod cu putinţă

Greta Gerwig şi Netflix deschid din nou uşa dulapului spre Narnia

După succesul lui Barbie, regizoarea are libertate totală pentru a ecraniza cărţile din seria Narnia

James Cameron promite surprize consistente şi "alegeri curajoase" în Avatar 3

Cu 11 luni înainte de premieră, încă se cunosc mult prea puţine detalii despre aşteptatul sequel

Mickey Mouse-ul ucigaş: iată cum arată personajul din horror-ul Screamboat

Personajul lui Walt Disney are parte de versiuni extreme după expirarea drepturilor de autor

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 4 ianuarie 2025 23:15
Foarte buna initiativa, si bineinteles ca trebuia sa vina de la un titan din domeniu, ROG :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells