The Witcher

(2019) - Serial TV

The Witcher

Poster The Witcher Postere The Witcher

Sinopsis The Witcher

The Witcher sez 3 V2 SUB

Bazat pe best-sellerul fantasy cu același nume, The Witcher este o poveste despre destin și familie. Geralt din Rivia, un vânător de monștri singuratic, se luptă pentru a-și găsi locul într-o lume în care oamenii se dovedesc uneori a fi mai răi decât fiarele.
Acesta întâlnește o vrăjitoare puternică și o tânără prințesă cu un secret periculos și, împreună cu cele două, trebuie să învețe să treacă prin lumea schimbătoare a Continentului.

Contribuie la această pagină şi câştigă DVD-uri!

Caseta tehnică

Produs de

Netflix

Distribuitorul international

Netflix

Țara

Polonia, SUA

Părerea criticului

StefanDo pe 20 Decembrie 2019 18:36
Trebuie spus de la început: nu am fost cu totul cuceriţi de The Witcher, ambiţiosul serial Netflix inspirat de seria de cărţi şi povestiri scrise, de-a lungul a peste 30 de ani, de polonezul Andrzej Sapkowski. Nu aflasem de franciza de cărţi, filme şi jocuri până la anunţarea proiectului de către gigantul american, prin urmare nici nu suntem printre cei care se consideră trădaţi de noua ecranizare. Cu toate acestea, serialul lasă de dorit din alte puncte de vedere, fără să fie cu totul lipsit de merite. Iată mai jos despre ce e vorba.

Cea mai mare problemă a lui The Witcher, a cărui poveste complexă explorează diversele forţe, naturale sau supranaturale, ce se confruntă de-a lungul şi de-a latul unui tărâm numit Continentul, este faptul că toate cele opt episoade (da, am aşteptat să vedem întreg sezonul înainte de a scrie această cronică)… citeşte

2 7
Cretzulynne pe 21 decembrie 2019 01:29
Semirateu? Peste 8000 de imdbiști i-au dat note de la 9 în sus, iar media celor din Topul 1000 e de 8.2. Câtă discrepanță! La începerea serialului - media 9.3. Rămâne de verificat media de la terminarea serialului.
cora_miro pe 23 decembrie 2019 16:41
Pe mine m-a frapat nota atat de mare de pe imdb, cred ca majoritatea fanilor jocului au dat 10 din oficiu. Pentru cineva nefamiliarizat cu cartile si jocul, serialul a fost greu de urmarit, confuz pe alocuri, trecutul si prezentul amestecate, plictisitor uneori, Henry Cavill n-a impresionat prin jocul actoricesc dar atrage prin aspect. Sfarsitul m-a facut sa ma simt pacalita, au fost 8 epis pe post de trailer pt urmatoarele sezoane. Ii dau nota 6.5 spre 7 pt Yennefer.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ordonează după
sebybog pe 22 Decembrie 2019 08:25
părere
Da, primele episoade pot deruta, dar de la episodul 4 lucrurile se clarifica si serialul poate fi savurat ...
Nu are rost comparația cu GoT,e altă mâncare de pește...

6 4
unait pe 03 Noiembrie 2019 18:33
Sper sa fie bun !
Am mari asteptari de la acest serial, si cred ca va fi Nr1 pe viitor !
6 5
user-5c2d2890e0c7b pe 23 Decembrie 2019 19:16
Povestea e genială, dat serialul pare ieftin. Armura soldaților din Nilfgaard, efectele, monștrii, niste ieftinături... Casting-ul a fost... Nu știu dacă pot spune că rasist la adresa albilor dar și-au cam bătut joc. Am dat nota 5, după cum spune și descrierea notei, "așa și așa". Unele părți bune, cu poveste bună dar cu personaje de nerecunoscut și recuzită ieftină, așa îmi dă impresia.
6 6
alinaa_s pe 23 Decembrie 2019 00:29
Cea mai mare porcărie . O pierdere totală de timp
6 17
cora_miro pe 23 Decembrie 2019 16:49
Se putea si mai bine
Pe mine m-a frapat nota atat de mare de pe imdb, cred ca majoritatea fanilor jocului au dat 10 din oficiu. Daca s-ar partaja notele fani - novici, ar fi mai obiectiva estimarea. Pentru cineva nefamiliarizat cu cartile si jocul, serialul a fost greu de urmarit, confuz pe alocuri, trecutul si prezentul amestecate, plictisitor uneori, Henry Cavill n-a impresionat prin jocul actoricesc dar atrage prin aspect (cand e la pieptul gol, e cam greu sa urmaresti ce spune :)) ). Sfarsitul m-a facut sa ma simt pacalita, au fost 8 episoade pe post de trailer pt urmatoarele sezoane. Ii dau nota 6.5 spre 7 pt Yennefer.
5 4
M@ryus pe 21 Decembrie 2019 23:46
toss a coin to your witcher...
Nu am citit cartile, video game nici vorba asa ca nu stiam la ce sa ma astept. Cu o poveste confuza la inceput, complexa in ansamblu, The Witcher este si un "deliciu vizual", te duce intr-o alta lume. Cred ca s-au grabit putin cu derularea evenimentelor, cu povestea si nu au pus destul accent pe personaje.
4 3
zatyy pe 20 Decembrie 2019 22:49
Un serial bine realizat din punct de vedere vizual insa se vede ca totul e un amalgam de scene,detalii si personaje care inca nu au reusit sa contureze o baza a povestii(insa mai este timp).Personajele au fost bine alese insa bineinteles ca au trebuit sa introduca personaje de culoare si chiar sa inventeze elfi negrii.Recomand serialul fanilor cartilor si a jocului insa asteptarile sa nu fie foarte mari pentru ca vor produce dezamagiri!
4 4
Phantom_sub pe 25 decembrie 2019 11:34
Eu nu am citit cărţile şi nu am jucat jocurile, dar îmi place foarte mult. O să întâlneşti în toate serialele şi filmele, mic sau mare, personaje de culoare, E noua normă de câţiva ani. Negri+LGBTQ+Social Warrrior Justice+promovarea forţată a feminismului. Sunt normele în toate filmele şi serialele.
user-5bb33156601ef pe 22 Decembrie 2019 21:22
Poate e un scenariu bun pentru jocuri video, poate cărțile sunt scrise în asa fel încât te captivează, dar filmul mi se pare slab. În tot sezonul 1, nu m- atras nimic. L-am urmărit doar ca s-a spus ca în episodul 4,5, se ridica la alt nivel fata de început. Pe mine m-a dezamăgit. Furtună într-un pahar cu apa.
4 6
ShadowBoy20 pe 04 Ianuarie 2020 16:05
Penibil,nici macar nu e vizionabil , nici primul episod nu am putut sa il vad,nu il recomand nimanui de la costume la acting este foarte slab,rolul principal incearca sa il imite pe Tom Hardy din Taboo....
4 7
Haihui13 pe 01 Iulie 2023 21:28
Au suflat mucii în fasole în sezonul 4. Trebuia sa introducă și ceva LGBT... altfel nu se putea! Nota 1.
3 1
tudor_munteanu pe 25 august 2023 13:05
Îmi place când se introduce ceva lgbt
Costirik pe 18 Decembrie 2021 18:51
Rest in peace The Witcher! Pacat, faci ceva bun si apoi te p**i pe el.......
2 0
RusOvidiu pe 02 Iulie 2023 18:44
Vomit
Au reușit să distrugă și serialul ăsta cu propaganda lgb.... în sezonul 3.
2 1
tudor_munteanu pe 25 august 2023 13:05
Îmi place când se introduce ceva lgbt
imagine pe 15 Ianuarie 2022 00:40
Slab
Povesti cu zane. Prost. Bine, sunt unele si mai proaste. Prea multi monstri si personaje de basm. Mai baga tate din cand in cand ca sa te tina treaz. Nu am putut vedea prima serie pana la final.
2 2
delfitexas pe 06 Ianuarie 2020 12:48
Modest
sezonul 1 este modest rau, personajele nu au consistenta, personajul principal este anost, lacune mari in scenariu...dar este un hit deoarece cei ce urmaresc asemenea seriale nu vor complexitate , vor nuditate, sange, si desene animate. GoT style...
2 4
qawHaq pe 25 Decembrie 2019 21:58
Un serial bunicel, nu adormi chiar atât de repede urmărindu-l. Comparaţia cu Game of Thrones e hilară.
2 4

Spune-ţi părerea despre The Witcher

Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Liste cu The Witcher
Îţi place sau deteşti acest film? Adaugă-l într-o listă!
jinglebells