Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Acum pe ecrane

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 10 Sep 2012, 17:14   #1
Gloria
Super Moderator
 
Gloria
 
Join Date: Sep 2006
Posts: 1,342
Lawless, un gangster-movie cu stil

La începutul lui 2012 avea premiera în cinematografele de la noi J. Edgar, filmul biografic despre J. Edgar Hoover, cel care a împiedicat ascensiunea mafiilor în perioada Prohibiţiei, luptând cu criminalii ce profitau de criza economică în anii '30, gangsteri ca Bonnie & Clyde, Dillinger, Machine Gun Kelly. Iată că toamna lui 2012 aduce un nou gangster-movie, Lawless, povestea adevărată a faimoşilor răufăcători Bondurant: trei fraţi care fac contrabandă cu băuturi alcoolice în statul Virginia, în era Prohibiţiei.

Părtinitor faţă de delincvenţii din Prohibiţie, prin aceea că le arată latura umană, ba chiar îi idealizează, Lawless/În afara legii are la bază romanul ficţionalizat al lui Matt Bondurant despre familia sa, cu actori-vedetă din generaţia tânără - Shia LaBeouf, Tom Hardy, Jessica Chastain, Jason Clarke, Mia Wasikowska, Dane DeHaan, dar şi veterani precum Gary Oldman plus Guy Pearce.

Calmul lui Forrest (Tom Hardy), mână în mână cu ritmul uneori lent, dar cu suspans autentic al filmului

Jack (jucat admirabil de Shia LaBeouf) este fratele cel mai mic al trioului, şi - totodată - personajul tezist al filmului. Adevăratul Jack Bondurant, bunicul scriitorului Matt Bondurant, a murit în anul 2001. Tom Hardy (Bane în The Dark Knight Rises) este fratele mijlociu, Forrest, de la al cărui calm se impregnează ritmul uneori lent, dar cu suspans autentic al filmului; iar australianul Jason Clarke este fratele cel mare, Howard, bruta.

Personajul Jack este protagonistul filmului, cel care se va maturiza, el e oglindirea tezei cu "cel din urmă va fi cel dintâi". Întrucât are ambiţii mari, îndrăzneşte să vândă alcool contrafăcut unor gangsteri de oraş (Gary Oldman), punându-şi viaţa în pericol, fără ştirea fraţilor săi. Forrest află până la urmă şi-l ia peste picior că "o face pe-a Al Capone" (gangster deja celebru la acea dată). Forrest este genul delincventului perfect - calm, diplomat, cu autocontrol, dar periculos, cu forţă fizică şi inteligenţă. Deşi este mijlociul, el e capul afacerii dintre cei trei. Tom Hardy face din Forrest un personaj memorabil - ursuz, greoi, căruia îi inventează şi un tic. Ce vreau să spun e că "fraţii de alamă", aşa cum fuseseră numiţi Howard, Forrest şi Jack, au portrete foarte bine realizate în filmul lui John Hillcoat (The Road), iar asta e unul dintre motivele pentru care personajele lor sunt atât de ataşante.

De partea cealaltă a baricadei este legea, întrupată în film de Guy Pearce, un agent special pe urmele contrabandiştilor. Numai că agentul Rakes lucra cu asasini care acţionează prin metode neortodoxe asupra fraţilor Bondurat. În realitate, Rakes a fost judecat pentru corupţie în 1935, după încheierea perioadei Prohibiţiei.
Perioada e fidel reconstituită, regizorul optează chiar pentru un naturalism al violenţei, iar unele cadre lungi, contemplative şi compoziţiile plastice atent lucrate fac din Lawless un gangster-movie cu stil.

Una din legendele care poate nu au fost spulberate nici până zi - cel puţin prin partea locului - este că cei trei fraţi erau invincibili, fapt pe care ei înşişi îl credeau. Legenda e exploatată inteligent de regizor şi de scenaristul Nick Cave, care propun mai multe răsturnări de situaţie cu adevărat surprinzătoare, ce-l au ca protagonist pe Forrest (Hardy). Problema ar stă în credibilitate. Dar cum legenda stăpâneşte povestea, John Hillcoat şi Nick Cave (se) (auto)ironizează şi sfidează legile firii. Spectatorul le va lua ca pe nişte poante bune.

Roşcata Jessica Chastain e Maggie, fata de la oraş care fuge de trecutul ei, găsindu-şi un adăpost la fraţii Bondurant. Ea e pata de culoare în pesajul cu tonuri pământii al locului. Cu o aparenţă sensibilă, e femeia puternică pe care o aşteaptă Forrest. Mia Wasikowska e Bertha Minnix, şi o amintesc aici pentru că scoate de la Shia La Beof (în toate scenele pe care le împarte cu el) nuanţe şi sensibilităţi pe care nu le bănuiam pe când actorul juca în Transformers.

Cu totul, Lawless merită o vizită la cinema, fie şi numai pentru că următorul film cu gangsteri, The Gangster Squad, e programat în România abia pe 11 ianuarie 2013.
__________________
I am not lucky, I am good...
Gloria is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 03:24.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells