Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Film in general

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 18 Oct 2014, 23:53   #21
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
All Quiet on the Western Front 2005

Home of the Brave (2006)

Acest film, ca si mesaj si "morala a povestii", nu este altceva decat un remake al celebrului film din anii 30. Intr-adevar este actualizat, adus in prezent, dar drama personajelor este drama lui Paul din All Quiet on the Western Front. Presarat pe alocuri cu patriotisme ieftine, cu o tenta propagandistica si o subtila campanie de racolare de noi recruti, filmul prezinta si adevarurile dureroase a unui astfel de razboi, sau mai bine zis a unei astfel de decizii de a te inrola intr-o armata ce participa la un razboi. Dar o faca, aceasta prezentare, pana la un anumit punct. Dupa care isi intra in rol operatiunea de spalare a creierelor si de denaturare a adevarului.
Per total un film bunicel cu actori ok, un 6,93 din partea mea!
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Oct 2014, 10:29   #22
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Hai sa bem! Hai sa fumam! Hai sa plecam!

The Rum Diary (2011)

E slaba de tot aceasta poveste. Nici macar mediocra nu o pot numi deoarece nu are ... poveste. Este vorba despre vorbe; Nimic concret. Unu se duce in Puerto Rico si petrece acolo un "concediu platit". Bea, se mai si drogheaza un pic, isi face doi prieteni din randul colegilor ziaristi, intalneste o tipa... si se intoarce acasa in state unde scrie despre lumea ciudata din care tocmai se intorsese si are succes, iar apoi se casatoreste cu tipa cica.... Atat si nimic mai mult.
Dar stati asa, nu va luati prea mult avant, ca tot acest final il aflam din 3 randuri adaugate la finalul filmului, film care vizual se incheie cu el plecand spre America.
Se incearca sa se construiasca si cateva momente amuzante, dar se poate vedea ca sunt introduse fortat in film doar pentru a-l umple.
In afara de Johnny, care se vede ca si-a luat rolul mult prea in serios avand in vedere la ce scenariu lucra, nimic altceva. Plictiseala totala. Nota 5,05 doar pentru profesionalismul lui Depp.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 02 Nov 2014, 16:13   #23
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
San Fermin; Toros; España.

Americano (2005)

Un film ce prezinta zona Pamplonei, o zona destul de pitoreasca, asa ca nu a fost un efort prea mare pentru regizor ca sa prezinte in stil publicitar Spania. Peisajele usor retusate la montaj, acel verde nu il gasesti in Spania nici cand incepe iarba sa incolteasca daramite la jumatatea lui iulie. Oricum, fiesta e prezentata destul de fidel. San Fermin-ul este intr-adevar cea mai importanta manifestare a acestei tari, nesuportand comparatie cu nimic altceva ce are loc in peninsula iberica.
Nu am inteles deloc ideea barului si mai ales a "dueño"-ului, cu un joc actoricesc ce pare desprins din Twin Peaks sau, daca asta e mult prea filozofic pentru acest film, sa il comparam cu proastele personaje din site-com-urile de pe TVE. Se vrea profund, calauzitor, mistic chiar, dar de fapt e un clovn si un scalambaiat.
La fel de infantila mi s-a parut si explicarea intelesului coridelor. Istoria lor fiind cu totul alta si destul de strans legata de istoria tarii, nicidecum o nunta intre toreador si taur... PS. cred ca de aici centaurul ))))) .
Un film placut per total, o alta lume, o alta mentalitate si un alt stil de viata care nu are nimic in comun cu oricare alta parte a europei. Nota 6,67.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 07 Nov 2014, 22:59   #24
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Interpretare dusa la extrem.

The Stranger (1946)

Vizionarea acestui film m-a facut sa vad un Orson Welles actor de teatru, nu de film. Am asistat la o interpretare ... daca nu telenovelistica, raportand-o la zilele noastre, macar parodistica. Reactii la fiecare replica a altor personaje ce se vor prim planuri, atat de "dur" interpretate incat releva vinovatia inainte de a se face vreo acuzatie... Nu degeaba a declarat si Welles ca e cel mai slab rol al carierei sale... La o vizionare atenta a filmului, dai de un personaj fara constiinta, fara mustrari, inuman, dar care se simte vinovat si ca paseste sub soare.... Tipologia asta de om era ceva normal in anii 40, mai ales pentru un nazist indoctrinat si lipsit de scrupule asa cum vrea sa intruchipeze Welles. Filmul e bunicel ca poveste si mesaj, dar interpretarea actorului principal... dramatizata la maximul suportabilitatii. Un 7,02 de la mine.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Nov 2014, 02:11   #25
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Originally Posted by alali:
Un film nicidecum de recreere, ce ar merita thread nou, doar al lui.

Apocalypse Now (1979)


Stiu ca nu fac postarea la rubric -Filme bune, recomandate spre vizionare-, dar eu unul nu il pot incadra in topul personal al filmelor care m-au fascinat, m-au atins intr-un punct sensibil...

Mai stiu si de parerile celor care socotesc acest film un titan al cinematografiei; am citit cronici, comentarii, etc despre film, dar .... nu il gasesc revelator. Nu am sentimente legate de razboi (ca toti cunoscatorii ce mediteaza la problematica psihologico-moralo-culturala). Nu imi imaginez ca dupa astfel de razboaie toti soldatii participanti au ramas debili. Am avut ocazia sa cunosc veterani, e adevarat ca din al 2-lea razboi mondial, dar erau oameni integri, cerebrali si .... poate mai profunzi decat majoritatea dintre noi. Filmul e foarte bine realizat, asta nu poate nega nimeni, bine jucat, (cu mari retineri), dar... urmareste o nisa a razboiului si o generalizeaza.
Parerea mea!

Am ramas profund marcat de Nimic nou pe frontal de vest, dar de asta nu.

Un film greu de digerat, plin de semnificatii, incarcat de simbolistica, de replici care au ramas pentru istorie, cugetari cu caracter meditativ.... chiar am citit despre rolul luminii in realizarea cadrelor, lumina ajungand sa aiba un rol, devenind un personal efectiv.

Ok, obligatoriu de vizionat, pentru o cultura in domeniu, dar nu pe gustul meu. Eu ii voi da un 7,22.

nu sariti ... ca oricum nu ascult si nu vreau sa aud nimic

PS. acum serios, daca are cineva o alta parere argumentata, chiar m-ar interesa...

Originally Posted by alali:
tot legat de filmul de mai sus, isteria de note mari cred ca vine din efectul de raliere la cultura americana a oricarui cetatean non-american. Practic acest film este un film al unui curent puternic in acei ani in Statele Unite, un curent anti razboi si in special anti razboiului din Vietnam. Intr-o tara divizata, cu o pondere crescanda impotriva implicarii americane intr-un razboi ce in opinia opulatiei, nu ii priveste, filmul dezvaluie anumite orori si sechele ale unei astfel de decizii de implicare si trimitere de trupe de lupta intr-o zona de razboi. Drept efect al acestei atitudini ce in anii 70 a devenit extrem de vocala, SUA a si eliminat obligativitatea serviciului militar.
Oricum, acest sindrom ce este prezentat in film, sindromul de stres posttraumatic, nu a afectat intreaga armata americana ce a participat in acest razboi, asa cum ... lasa sa se inteleaga.
Replicile memorabile gen: " I love the smell of napalm in the morning.", nu isi au corespondent in cultura europeana si atat mai putin in cultura oricarui alt continent in afara celui Nord American. Iata deci, o alta manifestare a acestui efect de turma.

Despre film, chiar zilele astea, la implinirea a 35 de ani, ne vorbeste chiar Copola, care ne marturiseste dificultatea ce a intampinat-o in realizarea acestui film. Cea mai mare problema pare a fi fost dependenta de droguri a lui Marlon Brando, dar nu numai. El marturiseste ca si Dennis Hopper suferea de aceeasi dependenta. Astfel, actorii nu erau capabili nici sa isi rosteasca replicile, cu atat mai putin sa le memoreze.
Tinand cont de aceste aspecte, filmul nu are cum sa intre in elita cinematografica mondiala pentru calitatea lui. Este remarcabil creatia, regia, ideea si trairile, dar asta doar pentru o anumita populatie a unui anumit stat...

Cam asa imi argumentez eu alegerea nealegerii filmului ca unul bun.

Ps. Manifestarile de primate ce le arata unii pe pagina filmului, unde posteaza comentarii la orice parere, hai sa nu spunem negativa, dar nefavorabila filmului, sunt mizerabile. Argumetul ad hominem este modul de abordare al omului limitat, incapabil sa rationeze si sa filtreze ideile ce i se transmit. Norocul celor care au o parere argumentata fiind, probabil, protectia ecranului de calculator care ii desparte de acesti neanderthalieni ce, mai mult ca sigur, intr-o "discutie" fata in fata ar apela la argumentul lor suprem, cel ad baculum, singurul pe care ei il pot intelege.

dan.apostol .postat pe 9 noiembrie 2014 22:07


Dependenta de droguri a lui Brando tzine de telenovela nu de valoarea filmului. Atacul la primate m-a facut sa ma uit la semnificatia termenilor in latina. Un argument ad hominem, cunoscut și ca argumentum ad hominem (latină: „argument la persoană", „argument împotriva omului") constă în a argumenta răspunsul la un argument sau la o afirmație despre un fapt prin atac la persoana care a făcut afirmația, în loc să se adreseze la subiectul argumentului sau să producă o dovadă contra afirmației. Această eroare logică se referă la criticile sau atacul la persoana care face afirmațiile și prin care se încearcă discreditarea argumentului. Apelul la forță cunoscut și ca argumentum ad baculum (latină: "argument cu bățul"), este argumentul în care forța, coerciția, sau amenințarea cu forța este dată ca justificare pentru concluzie. Se încearcă impunerea unei concluzii cu ajutorul amenințărilor. Este un caz specific a unei forme negative de apel la consecințe, în care se amintesc de neplăcutele consecințe a neîncrederii în vorbele celui care aduce argumentul.[/quote]
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Nov 2014, 02:28   #26
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
ai postat un comentariu completand doar cu explicatii la cele doua tipuri de argumentatii enumerate de mine. Imi cer scuze ca nu le-am explicat eu, desi la momentul respectiv nu am considerat necesar; ad hominem, cred ca 99% stiind ca inseamna "la om", iar ad baculum poate ceva mai greu deductibil, dar... totusi cred ca este foarte usor de dedus si din forma lui latina si mai ales in context. Oricum, completarea ta vine foarte bine si iti multumesc. Vis-a-vis de telenovela de care vorbesti, sunt si alte surse ce mentioneaza aceasta dependenta. Iar avand chiar un comentariu al lui Coppola, chiar nu as da-o in manea, e totusi Coppola, singura sclipire de geniu a acestui film dupa parerea mea. A investit enorm, a sacrificat enorm si a transpus genial o idee ce era extrem de delicata in societatea acelor timpuri din care provenea si el. Ce vreau sa te mai rog e, ca daca mai ai de facut vreun comentariu sa treci pe forum la Filme in general, gasesti topicul Filme bune, recomandate spre vizionare si acolo o sa mai disecam Apocalipsa acum. Oricum, inca astept sa vad ce anume ai vrut sa obiectezi sau sa intaresti, desi inclin spre prima optiune, din ceea ce am postat eu, deoarece comentariul tau da impresia ca nu contine "continutul". Parca se termina inainte de a apuca tu sa spui ceea ce vroiai sa zici... Sau poate e doar o impresie.

Ps.Presupunand ca ceea ce e legat de Brando ar fi legende, atunci cum iti explici tu ca un actor, cred ca cel mai pe val la acea vreme, care are chiar la inceputurile carierei lui capodopere gen A Streetcar Named Desire, Viva Zapata!, On the Waterfront, continuand mai apoi cu clasicele Mutiny on the Bounty, The Godfather, Superman, avand pana la ora filmului Apocalipsa acum undeva in jur de 30 de filme fara seriale, doar filmele artistice, in doar 27 de ani, are dupa acest film o singura productie in anul imediat urmator, (in 78, un fiasco total), in nu mai putin de 10 ani? Nu stiu daca ai avut curiozitatea sa il urmaresti, dar ai putea sa o faci ca sa ai o viziune completa legata de starea in care se afla Marlon Brando la acea vreme.... Era efectiv epuizat, transformat, transfigurat, ulterior considerand necesar sa ia o pauza de 9 ani, unii afirmand ca a fost pentru a depasi acest episod neplacut din viata sa.

Zvonuri... intarite totusi, in mod curios, de realitate.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Nov 2014, 16:37   #27
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Made in America!

Gran Torino (2008)

Am deschis la repezeala pagina IMDB ca sa vad anul in care a fost realizat. Are nota 8,2 E chiar in top 250 pe locul 127, detronand "mediocrele" Good will hunting, Casino, Falci, Al saselea simt, No country for old man, Goana dupa aur, si "porcaria" Pe aripile vantului.

Acest clasic (ne conformam ce sa facem), mie unuia nu mi-a placut. Asta e si motivul pentru care postez despre el aici si nu la rubrica "Film bun recomandat". Este un film despre viata alaturi de imigrantii coreeni, intr-un cartier de gasti de negri. Conflictele deja vi le-ati facut si voi singuri in minte.... Nu pot spune ca am apreciat nici Boyz n the Hood, film ce se bucura de o recunoastere oarescum mondiala, fiind un deschizator de drumuri in subiectul respectiv, daramite asta.
Intr-adevar, o ironie "fina" dupa unii, grosolana dupa mine, e acest paralelism si anacronicitate din mintea batranului. El, luptator impotriva coreenilor, (ramas practic captiv in acea epoca), acum (in prezent), minoritar in tara lui si vecin cu astfel de imigranti. Aceasta bulversare tine si de incapatanarea lui de a se muta, de incapatanarea lui de a reveni la realitate, de incapatanarea lui de a vedea realitatea inconjuratoare.

Cat priveste productia intitulata Gran Torino, nefiind un pasinoat de masini, aflu ca e o marca de masina. Un asa zis clasic in Cultura Americana. Tot ce tine de masinile fabricate in America de catre Americani este simbol national.... cum ne-am obisnuit deja.... Omul mediocru american isi cauta repere, ce sa faca altceva? Stand la baut bere (care apropo, in mai toate scenele apare in baxuri) si privind tamp la masina. Ca deh, nu au si americanii un scriitor mai de doamne ajuta, care sa il depaseasca in maiestrie pe vre-un mecanic... Asa ca, aleg mecanicii sau poate ca tinichigii. Nu ni se precizeaza exact, asa ca aici ramanem cu o dilema.

Un film plictisitor, conflicte previzibile, si un final... care daca un anticipat, macar luat in calcul de catre privitor ca si posibil. Un 6, 01 din partea mea.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Nov 2014, 20:16   #28
anaemona
Guru
 
anaemona
 
Join Date: Oct 2009
Posts: 2,704
alali, nu cred ca ai inteles prea bine filmul Gran Torino. Eu l-am vazut o singura data, atunci cind a aparut si am scapari legate de actiunea filmului si nici macar nu stiu daca ma intereseaza chiar atit de tare actiunea. Ce imi amintesc si m-a impresionat atunci a fost cit de direct e filmul, cit de lucid prezinta o societate descompusa. E un film al unui om care vede cum se naruie in fata ochilor toate lucrurile pentru care a luptat, la propriu si figurat, care si-a pierdut speranta si care in final reuseste sa se impace cu schimbarea si chiar sa devina mentor pentru invatacelul care ii apare neinvitat la usa. E un film social, un film critic, dar inteleg ca poate fi confundat cu un banal razboi interetnic, intre bande sau mai stiu eu ce.
__________________
"Bravery is by far the kindest word for stupidity."
anaemona is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Nov 2014, 20:39   #29
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
anemona, nu cred ca am facut aceasta confuzie de a minimaliza filmul si a-l reduce la lupte intre bande. Cel putin nu in mintea mea. Poate in transpunerea in scris am lasat unele lacune care pot provoca aceasta impresie.

am incercat sa fac si precizarea "Intr-adevar, o ironie "fina" dupa unii, grosolana dupa mine, e acest paralelism si anacronicitate din mintea batranului. El, luptator impotriva coreenilor, (ramas practic captiv in acea epoca), acum (in prezent), minoritar in tara lui si vecin cu astfel de imigranti. Aceasta bulversare tine si de incapatanarea lui de a se muta, de incapatanarea lui de a reveni la prezent, de incapatanarea lui de a vedea realitatea inconjuratoare."

conflictele interetnice au o pondere mare in film, fara doar si poate.

Pe mine m-a dezamagit si titlul, mentalitatea asta tipic americana, necivilizatia provocata de acel anacronism din mintea protagonistului. Cum bine il numea cineva un Western urban...
La dezamagir mai trec:
. .admiratia pentru masini a poporului american; si de geaba se dau unii cunoscatori ai fenomenului, ca la noi in europa nu acem aceasta cultura. Nu restauram dacii din 78 sau eu stiu ce Lada productie a fostei URSS si sa le transformam in masini de 10-15 mii de dolari/euro. Nu gandim asa si nu avem astfel de mentalitati.
. .baxurile de bere prezente in orice cadru "casnic"
. si ca tot povestea cineva de "flegmele" omniprezente...
Toate astea dau un aer bolnavicios filmului, un aer greu, cam ca in romanele lui Victor Hugo.

Last edited by alali : 14 Nov 2014 at 20:42.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Nov 2014, 22:05   #30
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Calculat si planificat pana la... eliminarea tensiunii.

Escape from Alcatraz (1979)

Un film cuminte, fara prea mari tensiuni, total opusul vietii din puscarie. Eastwood e ok. Nu face nu stiu ce mare rol, dar nici un derapeaza. Plin de clisee, dar raportat la anul cand s-a lansat, am putea spune ca astea mai noi sunt copy-paste al acestui film.

Per total ok pentru a pierde aprox. 2 ore, noroc ca un tine mai mult.
Un 6,75 din partea mea.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 18 Dec 2014, 21:25   #31
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
...ma duc, ma intorc, ma primesti?

La chamade (1968)

Inca de la inceput trebuie sa precizez ca senzatia lasata de acest film este una de ambiguitate si de superficialitate. Ambigu pentru ca nu rezolva practic niciun conflict. Prezinta doar o actiune ce se rezolva in timp. Niciun personaj nu are "destinul in maini". Toti sunt intr-o asteptare contemplativa, oarecum tampa.
Superficialitatea izvoraste din orice cadru as putea spune. Lipsa consistentei personajelor, ele neavand ambitii, aspiratii, crezuri; ci doar instincte, este cea mai dureroasa nerealizare a filmului.
Apoi lipsa personajelor opozante, a firilor contradictorii, a caracterelor invers fata de cele principale. Fara asta nu se pot emite judecati de consistenta, de mesaj, de substanta. Pelicula de fata practic nu are decat 3 pesonaje. Restul sunt pe post de figuranti. Apropo, mai apare acel american... care e rostul lui, cu ce contribuie el la crearea tipologiilor si portretelor de personaje... e o mare dilema cred ca si pentru regizor.
Dialogul are un apogeu in a denota aceasta spoiala de sentimente. Acel, "¡nu a fost vina ta si nici a mea" spus la conversatia telefonica de despartire, este motto al filmului in sine... Totul se intampla independent de personaje, de dorinte, vointe, etc. Este o diateza reflexiva a actiunii in sine, nicidecum a persoanelor asa cum e normal. Ele sunt intangibile. Nimic nu ii transforma, nimic nu ii schimba. Au doar din cand in cand rabufniri de moment, apoi linistea se asterne implacabila, asteptandu-se trecerea inexorabila a timpului.
S-a vorbit mult despre personajul Charles ca despre un personaj-tipologie a omului matur, calculat, cizelat, cinic intr-o oarecare masura, stapanit pe romaneste, dar nu s-a pus niciodata problema lipsei demnitatii acestui "aristocrat". Este o perspectiva injositoare care transforma toate acele "calitati" in defecte majore ale conditiei de om. Daca tu nu te respecti...
De asemenea despre Charles se poate observa ca, desi are cea mai mica pondere ca prezenta pe sticla, este cel mai analizat ca si trairi, reactii, sentimente. O analiza foarte proasta facuta, daca e sa ma intrebati pe mine. Acele rabufniri presarate cu amenintari, cu apucaturi de brat de cioban... intrand in contradictoriu cu persoana calma, intelegatoare. Ciudata abordare....
Definind filmul, pot cataloga aceasta productie ca una usuratica, cam la fel de superficiala ca si clasa burgheza pe care vrea sa o reprezinte.Lipseste cu desavarsire mesajul. Tipologia pitipoancei cizelate, incapabila sa se intretina nici macar o luna, care reactioneaza instinctiv, aproape animalic la stimulii carnali si/sau vizuali, au un aer ranced, oarecum contemporan trebuie sa recunosc. La inceput ma duceam cu gandul spre o Anna Karenina a secolului 20, dar de la productia de fata pana la imensitatea acelor trairi, acelor remuscari, acelor framantari este o diferenta incomensurabila.
La fel si tipologia pitiponcului este bine conturata. Acel dezechilibru emotional, tratabil in institutii de specialitate de care pare sa dea dovada acest pana atunci intretinut, (a-i trage o palma din dragoste nu este definitoriu pentru viziunea mea despre romantism), denota o infantilitate si o lipsa de precepte,de substanta umana, greu de suportat.
Cum 1+1 = 2, asa si aici, din firi atat de debile nu se putea naste o poveste de dragoste. Doar daca nu suferim de sindromul "hotului de hoti ii frica", altfel nu vad cum am putea sa traim empatic cu aceste personaje si cu atat mai mult cu aceasta "dragoste".
Ca plus este interpretarea Deneuvei. Impecabila pentru acest tip de "profitoare a sortii".
Un 5,53!

Last edited by alali : 18 Dec 2014 at 21:27.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 29 Dec 2014, 20:46   #32
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
hainele noi ale imparatului sau daca nu vezi filmul ca genial esti incult

The Jacket (2005)

O experienta cinematografica ... cam ca o salata. Multe influente, din multe filme ce au facut istorie, cu o regie atipica. De aceea o si numesc experienta cinematografica. Filmul are o amprenta regizorala unica. Cred ca asta e si farmecul lui. Altfel, ar fi fost un titlu in plus la categoria... Movie Like X. Imaginile hipnotice, cu tenta nebuneasca, cu acel verde fosforescent dat in flesh-uri, locatiile de filmare dar si recuzita mizerabila si super uzata, (intentionat aleasa), au facut din acest film un spectacol vizual. Chiar azilul a fost ales special, un fost azil dezafectat, unde toate decorurile si instrumentalul erau.... dezolante, paraginite.
Insa, in rest nimic. O poveste... ilogica, nicio explicatie rationala pentru flash-urile trecut-viitor. Chiar, de ce cate-odata era trecutul si alteori viitorul? Probabil ca unul din cele doua suna ocupat si atunci catarama forma numarul alternativ.
La fel de ilogic, in toata aceasta harababura, este precizia actiunii, care, desi la inceput lasa impresia de haos, vedem ulterior ca se poate focusa... fix pe momentul in care iese pe usa Jackie.... Deci, se poate!
O alta imbarligatura ce nu o pot atribui nici unui rationament logic este: de ce acele 2 morti de dinainte? ! ? ! De ce murise soldatul? Scopul mortii? etc.
Despre acting, numai laude. Atat Keira Knightley cat si Adrien Brody scot maximum posibil. De aici si impresiile pozitive probabil ale spectatorilor... si de ce nu, si nota mea finala.
Bineinteles ca acest review nu o sa fie foarte bine primit de autorii sutelor de comentarii la superlativ, care, stupefactie, desfiinteaza The Butterfly Effect... si il detroneaza, punand in locul lui acest The jacket. Mai mult, ridiculizeaza intr-o oarecare masura si Memento, si aleg, plini de intelepciune, aceasta productie. Multi o fac din pricina acestor neajunsuri, dar care, din moment ce nu au o logica, deci, sunt geniale! Cum spuneam si in titlu, cine nu vede hainele noi ale imparatului e un incult. Aici atatia culti care vad genialitatea.....

Nota 7,00.

Last edited by alali : 29 Dec 2014 at 20:58.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Jan 2015, 00:31   #33
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
The Terminal (2004)

Terminalul, film inspirat dintr-o intamplare adevarata a unui cetatean iranian, dar doar la aceasta se rezuma acel "inspirat din fapte reale". De la anularea unui certificat de refugiat si retinerea respectivului cetatean in zona neutra a aeroportului, pana la povestea de fata este cale lunga. Oricum, si asa, cetateanul respectiv a fost remunerat pe masura pentru povestea sa.
Filmul este unul usor, chiar amuzant, neriscand nimic spunand ca este o comedie. Beneficiind de un final atipic pentru acest tip de filme usoare, pelicula iese practic din rand si chiar castiga o aura de film bun.
De remarcat intrarea in pielea rusului a lui Tom Hanks. Este incredibil cu cata usurinta pronunta cuvintele rusesti, avand chiar si o naturalete in felul de a vorbi, de a gesticula, de a privi. Totul pare natural. Dar nu acelasi lucru se poate spune si despre reversul acestui rol. Acela de rus ce se adapteaza la viata americana. Trecerea este prea brusca, prea mult intelege din chestiile complicate si prea putin intelege din chestiile simple. Cuvintele sunt prea pompoase si prea elitiste pentru ca un imigrant sa si le insuseasca atat de usor, dar in acelasi timp sa nu fie capabil sa faca un acord simplu intre subiect si predicat. Dar tot acest compromis este facut pentru a crea comicul, pentru bunul mers al actiunii.
Pacat de aceste mari scapari! Altfel poate am fi avut o comedie de talia lui Meet the Parents sau Analyse This. Cine stie?
Oricum, si asa, rolul lui Hanks i se potriveste ca o manusa, fiind recunoscut pentru acest tip de interpretari mai "prostute". Totul culminand cu Forrest Gump nu-i asa?
Un film relaxant, ce destinde de-adevaratelea; mie mi-a placut si chiar unele replici m-au surprins prin spontaneitate si prin umorul bun pe care il au. Ii acord fara nicio retinere un 7,19!
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Jan 2015, 06:40   #34
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
Home of the Brave

Scenariul filmului nu se concentrează pe război, ci mai degrabă pe aspectele psihologice ale războiului și a efectelor războiului ce pot avea asupra psihicului uman. Probleme dificile cu care se confruntă veterani ai războiului din Irak, cum ar fi: probleme post-traumatic de stres, durere fantomă, alcoolism, și lipsa de resurse. Are o distribuție foarte bună cum ar fi: Samuel L. Jackson, Jessica Biel, Christina Ricci, Chad Michael Murray, Brian Presley, și 50 Cent care a fost surprinzător de impresionant în această dramă de acțiune. Un film care merită să-l vizionezi.NOTA 8/10
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Jan 2015, 06:50   #35
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
The Rum Diary

A fost plictisitor filmul...chiar si cu Johnny Depp jucand in rol principal. Ma asteptam la mai mult, la altceva.Ceva care sa includa sarcasmul,flerul,ambitia,amuzamentul lui Depp.NOTA 8 tras de par.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Jan 2015, 07:04   #36
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
Apocalypse Now

Un film care prezintă cu lux de amănunte războiul, cu toate oroarea pe care o provoacă. Nu există nimic pozitiv, estetic, eroic, totul este în antiteză faţă de filmele clasice care analizează războiul. Mai mult, interesele meschine, vanitatea umană, xenofobia, toate conferă un caracter absurd războiului (scenele în care apare personajul interpretat de Robert Duvall sunt definitorii, în acest sens) şi dezumanizează soldatul, care devine capabil de cele mai abjecte fapte. Însă, ulterior, toate au o urmare şi o finalitate, nicio faptă nerămânând nerăsplătită. Filmul, în sine, impresionează prin realism, acurateţe a detaliilor şi analiză psihologică, reprezentând o alternativă mult mai realistă.NOTA 9.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Jan 2015, 07:15   #37
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
Gran Torino

Un film de top!Nu am decat cuvinte de lauda pentru acest film genial.Cred ca interpretarea in film a actorilor:Clint Eastwood,care a facut in acelasi timp o treaba excelenta si ca regizor,Christopher Carley,Bee Vang,atat cat si Brian Haley,a fost pur si simplu extraordinara,deci la categoria acting,suntem super.Pot spune cu sinceritate ca coperta filmului mi s-a parut una extrem de nepotrivita filmului.Replicile personajelor sunt si ele foarte tari,iar efectele speciale nu lasa de dorit nici ele.In concluzie,un film ce nu merita ratat,recomand cu incredere.NOTA 9/10.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Jan 2015, 07:24   #38
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
Escape from Alcatraz

Escape From Alcatraz mi s-a parut un film interesant care desigur dispune de o poveste buna si plina de suspans.De altfel filmul este bine construit iar astfel tensiunea si suspansul sunt prezente in doze mari in actiunea filmului.
Clasica poveste as putea spune cu usurinta insa aceste fapte prezentate in film sunt bazate in mare parte pe adevar.Mi-a placut foarte mult povestea si personajele de-asemenea iar prima ora a filmului mi s-a parut mult mai tensionanta decat deznodamant-ul firului naratic iar acest lucru pare ciudat la prima vedere.
Regia filmului a fost una destul de ok si de-asemenea si interpretarea actoriilor este una la fel de ok.Eastwood nu face un rol remarcabil insa este o mare placere sa il urmaresti pe acest mare om al cinematografiei.
Escape From Alcatraz este film bun care merita atentia unui cinefil la un moment dat.Filmul este interesant si deloc plictisitor iar astfel vizionarea acestui film nu poate fi un lucru negativ cu siguranta.Finalul filmului este unul deschis si foarte inspirat.Merita nota 9 +.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Jan 2015, 07:33   #39
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
The Terminal

Inspirat de povestea lui Merhan Nasseri , un refugiat iranian, care a fost platit cu 250.000 dolari pentru utilizarea biografiei sale. În 1988, el a aterizat la aeroportul Charles de Gaulle, în apropiere de Paris, după ce i-a fost refuzată intrarea în Anglia pentru că pașaportul și certificatul de refugiat ONU i-au fost furate. Autoritățile franceze nu lau fi lăsat să plece din aeroport. El a rămas în Terminalul Unu, ca apatrid, cu interdictia de a iesi de acolo. Pana la urma i se acorda permisiunea de a intra in Franta sau de a reveni in tara sa. Insa, el alege să trăiască în terminal și sa-si spuna povestea pentru oricine il asculta. De-a lungul anilor, starea lui de sanatate mintala se deterioreaza si sustine ca a uitat limba materna. Pana la urma paraseste terminalul în august 2006 pentru a fi internat intr-un spital pentru o boală nespecificată.NOTA 9.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Jan 2015, 08:30   #40
nick-azh
Senior
 
nick-azh
 
Join Date: Oct 2013
Posts: 100
The Duchess

Pot spune ca mi-a placut filmul acesta! De altfel filmele istorice, reprezinta o parte din noi, din fiecare, chiar daca de multe ori, credem altceva, sau relatarea filmului, lasa cu totul si cu totul altceva de inteles!! Si haideti sa tinem cont, ca nu este tocmai usor sa pui pe micul ecran viata unei persoane, si mai ales o viata atat de complicata ca a ducesei Georgiana ... Un film plin de intriga, gelozie, dragoste si nu in ultimul rand, rangul social al femeilor din acel timp ! Iti va lasa putin de gandit ! NOTA 9.
nick-azh is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 08:46.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells