Poezia (proprie).

[Cretzulynne]

110. Tumultoasa noapte de pe șes

Uitându-mă la stelarul des,
spectacolul cu lumini de flori curgătoare,
bătea-n ploaia ce suna nostalgic,
fără fâlfăiri luminoase, pe cerul negru paralel, de vară.

Astăzi, altădată-n antichitate, în altă eră glaciară,
mai sună pe o geană de planetă,
întotdeauna, veșnic.

Și știu că vătămarea de vânt și tristețea așternută pe natură,
se vor spulbera tumultos,
când noaptea va înflori cu stele din ce-n ce mai apropiate,
și mă voi plimba de-a lungul șesului,
să privesc nopțile noi de toamnă ce vor veni pe munții românești...

Dar, cu ploaie sau fără, cu stele sau fără, cu mine sau fără,
tumultul se va ivi-n noapte.

2007

[Cretzulynne]

111. Ape sărate

Mă-ncearcă toți caii energici din suflet,
Și nu mi se mai par a fi sufletiști,
Când tropăie-n toate apele sărate,
Deși aș fi vrut a mă ajuta-n liniște...

Mă-ncearcă toate gândurile sărate,
Deși nu-s alcătuite din clor și sodiu,
Ci din formule secrete ale durerii,
Ce nu conțin pic de zahăr.

Cascadele-nfloresc-n plin sezon de presiuni,
Când sufletul atâta așteaptă a se ascunde,
Deși este forțat de toată apa, către marea deschidere...
Am pierdut tinerețea-n multe ape sărate.

2007

[Cretzulynne]

112. Corporală

Decantează-mă
și-mi vei găsi scheletul,
distilează-mă
și-mi vei găsi sângele,
filtrează-mă
și-mi vei găsi lacrimile,
cristalizează-mă
și-mi vei găsi sufletul,
condensează-mă
și-mi vei găsi bucuriile,
dilatează-mă
și-mi vei găsi durerile,
sparge-mă
și-mi vei găsi amintirile,
arde-mă
și-mi vei găsi cenușa,
dizolvă-mă
și mă vei găsi
plângând cu sânge,
strigând
în zadar.

2007

[Cretzulynne]

113. Zgomote ude

Lumânări aprinse,
parfumuri,
pe când ascultam muzica,
plouă cu-ndârjire-n asfalt,
vânt necioplit,
stingător de lumânări,
mă-nconjoară tumultul,
iar dânsa zburda cu lumina ei…
Lumânarea colorată.

Iarăși vântul.
Asurzitor,
cu flori de lacrimi,
și din lacrimi,
ce mai par a fi
plânsete de frânte inimi,
deși-s doar păreri
de zgomot
de cai-n herghelie.


2007

[Cretzulynne]

(vedeți bine, a fost întoarsă cu susul în jos)




(vedeți bine, a fost întoarsă cu susul în jos)

114. Șirul de pași pe deasupra norilor

Ți-am prins după ureche, o floare din chipul lunii,
astfel, părul tău sălbatic era luminat-n stele.
Mi-am transformat inima într-o floare
și am prins această floare în privirea ta,
iar luna ne zâmbea.

Zâmbet de lumină scris de o mână-nțeleaptă-n nisip,
mărturie-n semn de poveste, cu litere și cuvinte ce-n negru ajung,
deschizând toate drumurile de vise și le ung.
Păci sufletești se urcă la loc de cinste,
și-mi aluneca mâna de a iubi inima nopții ce veghea asupra iubitei mele mări.

Păr cu onduleurile valurilor, mângâind plaja,
mal iubit de valuri ușor înspumante,
nisip fin străbătut de pașii îndrăgostiților,
ce dispar precum siluetele negre-n depărtarea plajei,
și cândva, chiar fără glas, marea striga după ei…

În mirajul din orizont, parcă-i auzeam chemarea beată,
fără inspirație, acel moment se pierdea prin șoaptele noastre,
sau se va fi păstrat în memoria Universului,
chiar dacă tot ce atingea marea se preschimba în ud,
și uscăciunea devenea o amintire, cu timpul uitată…
Magie pentru creduli, mister pentru naivi, realitate pentru ignoranți și enigmă pentru savanți.

2007

[Cretzulynne]

(sculptură de artă din nisip, de Carl Jara)

115. Statuia de nisip

La mal, vântul îți șopteste tainic,
Simfonia inimii bătând-n valuri.
Gând purtat de păsări grăbite.
Numele omului iubit e departe.

Statuia sexului frumos, al omului iubit,
Așteptând să se ivească undeva.
Oricând și oriunde, amintirea revine,
Din valurile ușor tulburate.

Iar și iar, timpul trece mut,
Luminile ard zbuciumat,
Către un chip sculptat-n nisip,
Luminându-l asupra lumii.

Vasele se leagănă pe crema apei,
Amintirile se-ntorc-n album,
Precum păsările călătoare,
Sperând-n ceva ce pleacă.

Vor putea să-nvingă Timpul
Gândurile pătimașe, puse-n balanță?
Ar surâde, plin de ghicire,
Un chip angelic și nevinovat.

Vor șopti, ca unei iubite, valurile,
Iar cele ce vor urma, bune sau rele,
Nu mai au importanță, de-i curmată,
Când în mine nemurirea-i visată.

2007


Notă
Aici, "sexul frumos" înseamnă Omul (fără sex feminin sau masculin).

[Cretzulynne]

116. Tropotele

troptrop
roprop
troptrop

Bucuriile pe care le-am strâns cu atâta sârguință-mi-s alungate, rop
durerile se amplifică, rop
arde, rop
asiduu, rop
dinții durerii rop
mușcându-mă. rop
Nu mai mă-ncap. rop

roprop
roprop
roprop

Nici timp nu mai am să admir sculpturile cailor din sufletul meu, rop
când sunt ocupată cu toate păsările negre, rop
blocată, rop
și-mi cunosc drama zilei de mâine, rop
când voi cunoaște alți cai, rop
cu dinți de fier. rop
Astfel, mai așteaptă ce se mai scoate din mine să-ți las, rop
când începe să zboare praful, rop
să se audă tropotele, rop
să-se-nfige-n mine, rop
să se-ntunece totul, rop
masacrându-mă. rop
În formulă concentrată, rop
am cunoscut Frica. rop

roprop
troptrop
roprop
troptrop

Omul rop
e cel mai mare creator rop
de demoni sufletești. rop

troptroptrop
roproprop
troptroptrop
roproprop
troptroptrop


2007


Notă
Caii albi reprezintă bucuriile.
Caii negri reprezintă durerile și temerile.

[Cretzulynne]

117. Pământ negru de amintiri casante

O…, fereastră, de ce nu mă lași
a naturii lumină s-o văd,
o…, fereastră, de ce nu mă lași
să am văzurile colorate de nori,
și să-mi alin privirea,
o…, fereastră, de ce nu mă lași
să iau mirosurile de apă sărată și nisip ud
să cunosc parfumul-ntreg,
o…, fereastră, de ce nu mă lași
cu a mării apă acoperându-mă
să mă dizolv-n valuri ?...
Dâre portocalii …, violet…, galbene…,
culori complementare de frumusețe cerească…
acoperișuri anonime,
ce par atât de mici…, privite de sus…,
și atât de neînsemnate…
în spatele mării…

Bătăi reci-n metalul ferestrei,
ape nestăpânite ce bat-n sticle,
frunze sonore, din alte anotimpuri…
un vin cald, făcut de bunica…,
o plăcintă cu mere plină de stafide …,
parc-mă-mbie-ntr-o călătorie…
cu nori albi și pufoși…
Dar… dârele portocalii mă aduc la realitate…
către propriul pământ.

2007

[Cretzulynne]

118. Ploaie-n cimitir

Apă otrăvită ce-mi dai,
Cu bățul peste Soare-l ai,
Încât orice se poate întâmpla
De când bate clopotul în turlă.

O ușă de țară se deschide,
Ca un vis ce mi se împlinește,
Floare cu parfum de mosc,
Miros sfânt, din nou mă nasc.

O perlă de ploaie ating cald,
Atingând și ea firul ierbii de smarald,
Împrospătat, se arată lumii nou,
Fiind pământul lui gazda unui cavou.

La cimitir mă arăt în fața mormântului,
Unde sta sufletul meu la ușa lui,
Visuri spulberate acum se întorc,
Cu lumină sufletul mi-l încarc.

Oricând, oriunde, oricum voi fi,
Tot o mare mă va lua cu umbrele-i sidefii,
Iar sufletul meu din mare-i mic,
Înecându-mă în întuneric.

2007

[Cretzulynne]

119. Metamorfoza iubitului meu arbore

Din sufletul meu, robul tău,
Petala albă de măr,
Udată de roua dimineții,
Plină cu flori de lacrimi,
Se trezea somnoroasă.
Din statuie de lemn cu mucegai,
Am prins formă și grai de om.
Gânduri inocente, scuturate,
Curse din izvorul sufletului meu,
Ce tresălta la auzirea numelui tău,
Vrăjită de copilăria ta.
Privește tabloul pictat pe cer,
Cu nori dantelați,
Și mă vezi zări fericită
Când dansez cu vântul
Pe toată marea verde,
Și te iau cu mine
De unde ești,
Jos, sub mantaua largă, mare,
Aici, deasupra norilor,
Să te scot din toată această lume sumbră,
Plină de amintiri spinoase,
Ce ți-au lăsat doar cicatrici,
Hai, uită-ți frunzele plastifiate,
Doar sunt aici,
Nu te mai hrăni cu moarte,
Sunt plină de viață,
Nu te mai uita-n trecut,
Îți ofer viitor,
Doar să te urci pe mine
Și vei ghici plinătatea liniștii.

2007

[Cretzulynne]

120. Chipul din oglindă


Ochi pierdut
dincolo,
privirea mi te reîntâlnește
buimacă, de pe altă lume,
aici, în oglindă.

O pânză transparentă
în care se privește cineva
ca un semn al frumuseții
pe care o stăpânește
oglinda…

Mister-i chipul necunoscut
ce mă privește
iarăși și iarăși
căci și valurile mării se bat
în mintea acestui chip,
al oglinzii.

Chipul iluzoriu
ce mă privea dincolo de ea,
suspinând
precum o urmă de apă calmă
dinaintea furtunii…
Este copia mea.

2007



Notă
Aici nu mă refer nici la BDD, nici la narcisism, ci la prima vizionare într-o oglindă a unei persoane ce poate conștientiza propriile multiple versiuni pe secundă și la faptul că oglinda poate deveni o prietenă, o legătură intermediară între cele două lumi ale existenței: cea de dincoace și cea de dincolo. Nu se referă nici la percepție, ci la existența a două versiuni simultane a unui Univers. Oglinda este tratată ca un portal al ființei umane pentru a vedea cum trăiește cealaltă versiune a sa. O idee SF.

[Cretzulynne]

121. Cod nocturn

Gând misterios,
Călător,
Înnoptând
În neguri uitate.

Noapte,
Înveșmântată,
Adunând
Gânduri pierdute.

Univers,
Funerar,
Strălucind
Pe acest vers.

2007

[Cretzulynne]

122. Codul anotimpului alb

Flori de diamant
Se scutură
În tonuri blânde
Pe asfalt.

Ceața deasă
Țese
Cu pudră de argint
Bluza vaporoasă.

Un pâlc
De corbi
Mângâie
Copacii tari.

Crengi aplecate
Îmbrățișează
Șerpuirea de zăpadă
Topită.

Blana iepurilor albi
Pudrează
Cu pași negri
Zăpada nouă.

O adiere de vânt
Pleacă
Îndrăgostită
De un fluture de toamnă.

Bătăile amenințătoare
Ale corbilor
Bat
Văzduhul devenit-ntunecat.

Florile toate țesute
Presărate
Se văd
În codrul ofilit.

Alte flori
Născute din gheață
Plâng
În natura-ncremenită.

Câteva glăsuiri reci
Au strigat
Asfaltul
Plin de gheață.

Codrul rămânând
Gol
Plânge
Al său nou sfârșit.

2005 - 2007

[Cretzulynne]

123. Chiuveta

Pic, pic,
Poc,
Mai cade o furtună de H2O,
Pe smalțul înnebunitor de alb!
Închid din nou.

Pic, pic,
Pic,
Se aud și se văd picături în tandem,
Cu ploaia de afară,
Reci și încețoșate,
Ca lenjeriile albe, dantelate, ale femeilor.

Pic, pic,
Poc,
Dau drumul la materia curgătoare.
Și ce se întâmplă?
Nimic.
Doar curge o mare masă de H2O,
În gaura neagră a chiuvetei albe.

Pic, pic,
Poc,
Să îndrăgesc strălucirile smalțului?
Câtă vreme?
Adeseori văzând-o ca nimic,
Nici nu vreau s-o ating.

Pic, pic...
Am închis sus,
Și deja văd în interiorul muchiei
Cum vrea să iasă o moleculă de H2O,
Pe smalțul tare,
A alb plin,
Ce lucește ademenitor.
Nu-l las să plângă.

Strâng și mai tare mânerul,
Atât cât să redevin,
Stăpână
Pe râsul chiuvetei
Ce nu-mi cunoaște istoria,
Invidiind albul ei.

2008

[Cretzulynne]

124. Urletele apelor

Urcând în vârful muntelui,
Râul se arunca sălbatic,
Din vârful muntelui,
Într-o cascadă care urla sinistru.

Urcând în vârful sufletului,
Iubirea se arunca sălbatic,
Din vârful sufletului,
În inima ta care urla sinistru.

Poteca se domolea când
Ajungea în vârful dealului.
Iubirea se domolea când
Ajungea în vârful sufletului.

2008

[Cretzulynne]

125. Zori de zi

Zori de zi
se apropie
treptat…
precum pașii neștiuți ai unei pisici…
precum mersul tăcut al unui șarpe,
precum apropierea ființei iubite,
precum apropierea ceței...
ce se reflectă pe fereastră.
Când o deschid larg, ea mă mângâie,
blândă ca un voal,
ca o fată-n alb,
într-o rochie țesută cu fire de argint,
cu fire de mărgăritar.
Mâna ei fină, cu atingeri alese,
mă încânta,
mă alina încântător de mult.
La suflet, ea mi-e dragă,
iar ferestrele tăcute parcă, de dincolo,
îmi fac cu ochiul, să ies afară,
să-ndrăznesc a prinde de mână Timpul…
Să-l fac să se oprească...
Nu poate fi așa de rău,
o singură dorință am să-i pun:
această ceață să rămână mai mult de câteva clipe,
o clipă să fie o oră!
Să-l roage pe Soare să nu vină acum,
ocupat în ceruri să mai fie…-
Dar, eu stau aici…
Se mai scurg câteva șoapte ale vântului
ducând cuvinte tainice, către cele neștiute...
Ceasul-și trece limbile și tace,
stă sus, pe marmura rece a șemineului,
iar afară, totul, la fel, tace.
Frunzele culcate, neatinse de nimic,
Dorm, liniștite și netulburate.
Totul e tăcere, parcă așteptând ceva,
un impuls, venind de undeva,
care să întrerupă natura din mersul ei…
Zori de zi în apropiere de sfîrșit,
zori răcoritori precum marmura din dormitor,
mă așteaptă în natură,
să îi culeg ca pe trandafirii albi,
să-i adun și să-i pun într-un vas de sticlă,
poate în acel vas de pe șemineu…
Să le dau glas, iar totul va dispărea,
toată durerea,
toată încătușarea...
Cunoscând puterile ei...
Apă,
răcorești ca vântul când dai viață,
arzi ca focul când dai moarte,
ești grea ca pământul,
ești ușoară ca aerul...
Recunoscând și partea ta frumoasă,
pune-mă-n ceață,
deasă, cât mai deasă,
fă-mă să uit că e o vrajă,
fă-mă să-ți văd pereții albi,
pe care să-i îndrăgesc mai mult decât pereții coliviei mele,
fă-mă să mă pierd
în liniștea ceții minții de odată,
să trec peste vâltoarea ceții-ntunecate a sufletului,
ce parcă fusese, ce trecuse peste mine,
aici, în dormitor…
Ușoară.

Vai! Totul este real!
Sunt în dormitor, iar ceața firavă e afară, dincolo de mine!
Împiedicată de sticlă.
Neputincioasă.

2008

Notă
Când am scris această creație, nu cunoșteam conceptul ceței cerebrale, caracterizată prin dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie, dezorganizare, procrastinare, oboseală, lipsă de productivitate, incapacitate de a verbaliza, îngrijorare nejustificată, decizii pripite etc. (sursa: https://www.csid.ro/lifestyle/psihol...rala-16213913).
Deci, "ceața minții" NU are aceeași semnificație cu "ceața cerebrală", referindu-mă mai ales la golirea voluntară a minții de gânduri sau acoperirea lor, nu la patologia creierului.

[Cretzulynne]

126. Prelungi tânjiri

Duc în mine tăcerea, absorbită de înjurături,
Înotând printre acești oameni urlători,
Cu Soarele-n spate, mângâindu-mă de sprijin,
Alinându-mi acest lung drum de chin.

Duc în mine tăcerea, absorbită de critici,
Vâslind cu greu printre atâtea fuste și craci,
În atâtea nopți lungi de am ajuns a mă crede nebună,
Și mă înconjoară o ceață grea de nicotină.

Ce timpuri! Ce greutate-n gânduri și-n cuvinte!
De ai crede că răsucite altfel n-ar putea fi rostite,
Să aducă mult dorita căldură tânjită de toți,
În trupurile noastre goale și-n acești ochi uscați.

2008

Notă
Puțină istorie: Am început cu petrecerile, evenimentele onomastice și alte întâlniri de grup de când mă știu. La un moment dat, mai ales în perioada anilor 2006 - 2008, observ o tendință de amplificare a numărului de țigări pe persoană. Observ și creșterea numărului de fumători. Astfel că am ajuns la a fi (aproape) singura nefumătoare (excepțiile puteau fi numărate pe degete) și la aceste petreceri cu adulții și la întâlnirile de grup cu cei de o vârstă cu mine. Datorită unei campanii de informare a efectelor fumatului și a participării la un concurs pe școală pe această temă, cu desene și eseuri, am devenit pe viață convinsă să nu încerc. Îmi voiam plămânii curați, mai ales că eram, sunt și voi fi ahtiată întotdeauna după oxigen.
Astfel stând treaba, oamenii au devenit adevărate fabrici de fum de țigară. Nu am plecat niciodată acasă cu hainele curate, de la o petrecere. Niciodată nu le lăsam la aerisit. Ci le băgam direct la mașina de spălat. Și mă băgam direct la baie. Pentru că știam că nicotina și alte elemente componente ale fumului de țigară se lipesc de textile precum guma de mestecat de pantof. Adeseori am încercat să explic și să conving oamenii. Fără succes.
2016. A fost adoptată Legea nr. 15/2016 privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. (sursa: https://lege5.ro/Gratuit/heytqnbzga/...elor-din-tutun)
Toată perioada de până la intrarea în vigoare a Legii, până pe 17 martie 2016, a fost o perioadă neagră, o perioadă care sper să nu o mai cunoască viitoarele generații.

[Cretzulynne]

127. Unul din multele mele dialoguri cu mentorul meu mort

Vouă, cei insistenți cu rimele de orice fel.

Te-am cunoscut demult,
în tinerețea albă,
și știu,
ai fost cândva un copil ca și mine,
și te cunosc din ce în ce mai greu,
când ajung la mijlocul cărții tale.
Adulții din jurul meu cum-mi doresc a mă-nvăța nu o fac,
doborâtă ca o pasăre neștiutoare de răutatea lor
ce nu o cunosc încă.
Te cunosc acum ca și moșneag romantic,
vorbindu-mi adesea de iubirile tale,
cele cu “gingașul voal”, 1
ori de nopți, ori de primăveri, ori de ierni, ori de cai, ori de câmpii…
Am vorbit și eu de ele…
Uite, vorbești prea greu pentru a te-nțelege complet
și mă supără…
ca și adulții ce mă-nconjoară cu rimele lor…
Profu’, te rog, recită-mi încă una…

“Hai, sub tălpi trosnesc omături,
Noaptea-i clară, gerul tare,
Caii înhămați pe lături
N-au, de frig, la troică stare.
Sui, în cergi te-nfășur bine,
Drum și noapte-s fără hop.
Tu tăcînd, eu dus în mine,
Călători cu nici un scop.” 2

Vezi, ți-am spus-o de atâtea ori...
Până și tu ai rimă, profule!...
Ca și Eminescu, Coșbuc, Arghezi și atâția alții cu care mă-ndoapă ei...
Necăjită cum mi-s, îți spun calmă,
nu cunosc acele „lături”, „troică”, „sui”, „cergi”...
Le voi căuta-n dicționarul meu fidel, chiar dacă și el e la fel de greu de-nțeles...
Fii blând. Le înțeleg mai greu, dar învăț a înțelege.
Mă voi-ntoarce. Tu dormi-n continuare-n „vrăjită pace”-n mormânt. 3
Brb.

Profule, iată:


Trosnesc zăpezile nou așternute sub ghete,
Când multă se așterne-n față,
S-arată-n claritatea ei contesa-n negru sublimă,
Ne cuprinde până-n oase gerul,
Așteaptă nerăbdători caii-nhămați,
Urcă-mă-n căruță și-nvelește-mă bine,
Și cu tine alături sălășluind-n cald,
O luăm agale pe drumul lung,
Tăcuți amândoi,
Ascultând adâncul nopții,
Trosniturile zăpezilor sub pașii cailor,
Scrâșniturile lemnelor căruței,
Somnul pietrelor drumului,
Respirațiile noastre-n atmosfera goală de alte sunete,
Inimile noastre ce nu dorm la această oră târzie,
Așteptând
Destinația.

Cum ți se pare? Iartă-mă dacă nu-ți e pe plac...
Așa vorbesc eu, fără rime,
așa vreau să vorbesc
și așa voi vorbi mereu,
indiferent de curente, timpuri și oameni!...
Știu, profule, ei ce mă critică mereu,
m-ar contrazice că nu-i la fel de bună ca a ta,
din moment ce nu-i publicată ca a ta...
că am mai pus de la mine, poate și că am schimbat imaginea și trăirea...
E chiar așa de ciudat că n-am vrut niciodată să scriu ca alții?...
Ce zici? E frumoasă?

2008

1, 2, 3 din Volumul "Poezii fără titlu", de A. Fet

[Cretzulynne]

128. Un alt dialog cu mentorul meu mort

Bună dimineața! M-am trezit cu voie bună!
De-a ce ne jucăm astăzi, profule?

"Tu în zori n-o trezi, cînd stăpân,
Mut și blînd, numa' somnu-i în zori;
Vin lumini lîngă fragedu-i sîn,
În obrazu-i, lumină și flori.
Dogorește omătul în perne,
Și o mistuie vis în văpăi
Și cu bezne cosița-i s-așterne
Vălurînd peste umerii săi.
Dar, aseară,-ndelung, la fereastră,
Ea rămas-a vrăjită privind
Cum prin nouri, pe bolta albastră,
Valsa luna-mbrăcată-n argint.
Și cu cît era luna mai clară,
Și pădurea de cînt se umplea,
Își simțea clipa ei mai amară,
În obraz tot mai mult ea pălea.
De aceea pe fragedu-i sîn
Și-n obraz vine-i ziua cu flori.
Tu acum n-o trezi, cînd stăpîn
Are somnul prea dulce din zori." 1

Ah! Imaginea unei fete dormind…
Suntem la țară, în camera perfectă, cu personajele perfecte.
Deci, vrei să ne jucăm de-a ce s-a întâmplat acum câteva momente?
Desigur! Imediat urmează.

Iată și versiunea mea:

Tu,
cel ce pășești din umbră,
nu-mi trezi mica ființă umană,
învelită-n cele mai gingașe cearșafuri albe,
acum, în zori,
când-i somnul cel mai dulce,
și din ferestre cu diafane perdele,
joacă lumini calde
pe tot albul ce-mi îmbracă ființa,
descoperind pielea ei,
și acoperind-o
cu flori din lumini
în valuri.
Zorii luminoși
încălzesc blând tot acest alb
îmbiindu-mi mica ființă-n vis…
visând despre strălucirea magică a lunii
ce s-a mărit aseară,
dansând cu norii jucăuși,
pe adânca pânză neagră.
De aceea, nu-mi trezi mica ființă,
acum, în zori,
când-i somnul cel mai dulce,
și din ferestre,
joacă luminile
pe tot albul ce-mi îmbracă ființa,
descoperind pielea ei,
și acoperind-o
cu flori din lumini
în valuri-valuri,
ci devino
gardianul viselor ei
să nu scape
când se trezește,
din frumusețe,
în levitația planetară…

2008

1 din Volumul "Poezii fără titlu", de A. Fet

[Cretzulynne]

129. Nu trezi zăpada (În stilul creației lui Fet, "Tu în zori n-o trezi, cînd stăpân")

Noi în amiază o adorăm, când slujitoare,
Vorbăreață, oricând vocea-i în corzi,
Pleacă-ntunecimi alături coptu-i guri,
În față-i, lumină pe lungi zăpezi.

Slobozește lumina în pături,
Și o încălzesc vis în flăcări
Și cu agrafe păru-i în valuri
Căzând lângă josul și susul ei guri.

Dar, ieri, prelung, la geam,
Ea, așteptând, fermecată, o aveam,
Când printre nori, pe cerul senin,
Dansau florile dalbe bând vin.

Și cu cât era cerul mai clar
Și pământul de armonie se umplea,
Își avea clipa ei mai dulce dar,
În alb tot mai mult era ea.

De aceea, pe coptu-i guri,
Și-n alb, cheamă-i amiaza cu flori.
Noi azi o adorăm când slujitoare
Are vocea-i în corzi fermecătoare.

2008