108 ani, "Noi suntem profesori nu cu ora, ci cu viața. Sunt un om norocos. De la vârsta de şapte ani visam să fiu istoric, arheolog şi am devenit", nãscut la 3 ianuarie 1912, academicianul Emil Condurachi (1912-1987), sustine teza de doctorat în anul 1938 cu tema „Basiliques chrétiennes de l’Illyricum”, a predat istorie veche şi arheologie la Universitatea din Bucureşti, a condus între anii 1956-1970 Institutul de Arheologie, a adus contribuţii de referinţă în domeniul numismaticii antice şi bizantine, abordând o serie de aspecte ale vechimii şi circulaţiei monedelor emise în oraşele pontice, fiind preşedintele Societăţii Numismatice Române, **A fost un om deosebit de înzestrat. O inteligenţă nativă excepţională care se îmbina cu vastitatea cunoştinţelor sale. Dar ceea ce caracteriza pe acest savant mai era şi arta de a se integra problemelor şi a da cu spontaneitate, dar într-o formă de amabilitate şi politeţe, soluţiile cele mai adecvate. Fiecare întâlnire era un nou prilej de a constata rarele însuşiri, competenţa sa multiformă, arta conversaţiei dusă la parametri maximi,afabilitatea dar şi fermitatea sa. De asemenea, am învăţat de la el maniera sa de comportament internaţional, de la felul său de a se comporta cu interlocutorii cei mai diverşi, cu tact, cu măsură şi competenţă şi cu simţul posibilului.**(acad.Dan Berindei)/,despre istoric : Zoe Petre fiica lui Emil Condurachi- "Dacă aș vorbi doar despre Emil Condurachi – profesorul, aș fi obligată să -i parcurg aproape în întregime biografia intelectuală. Căci a rămas fidel fără nici o șovăire vocației de profesor vreme de șapte decenii, încă din clasa IV-a, la școala “Grigore Adamache” de la Iași, tatăl meu și-a hotărât destinul
rofesor de istorie. Cinzeci de ani mai târziu, avea loc la facultate o ședință de înfierare a profesorilor care nu corespundeau criteriilor etice ale Partidului Comunist. Condurachi s-a adresat adunării cu o frază care mi-a rămas întipărită în memorie:" Noi-a spus el, nu doar în nume propriu, ci și în numele colegilor săi - noi suntem profesori nu cu ora, ci cu viața", Emil Condurachi, autor al unor lucrări valoroase "Archéologie roumaine au XX-e siècle" (1963), "Monuments archéologiques de Roumanie" (1960), „Pars Orientis-studii de istorie a culturii europene” sau "Roumanie" (1972, în colaborare cu C.Daicoviciu), apărută în prestigioasa colecţie „Archaeologia Mundi”, a fost si vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Studii Bizantine, al Consiliului Internaţional de Filozofie şi Ştiinţe Umane, membru al Institutului german de Arheologie, al Academiei Sârbe de Ştiinţe, al Academiei Bulgare de Ştiinţe,În Comitetul Internaţional de Arheologie Clasică. A fost laureat al Premiului „Herder” şi altor premii. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi în 1955 membru titular. Emil Condurachi moare la Bucuresti pe 16 august 1987.
***
"Format într-un mediu intelectual de stânga, i s-a părut firesc să adere la Partidul Comunist. Ce nesfârşit şir de dezamăgiri şi de remuşcări au decurs din această decizie nici noi, cei foarte apropiaţi lui, nu am ştiut până la capăt. În ultimii ani devenise amar şi auto-ironic, inepţia regimului Ceauşescu îl scotea din minţi, dar, dincolo de asta, simţeam tot mai des că nu se mai
putea absolvi în nici un fel pentru complicitatea cu un regim a cărui esenţă destructivă nu mai lăsa loc de eufemisme. A murit în 1987 judecându-se mult mai aspru decât merita. Fusese, e adevărat, un om nu doar inteligent şi foarte talentat, ci și ambiţios. Dar ambiţia lui nu s-a transformat niciodată într-un război contra colegilor pe care îi stima şi adesea îi admira fără vreun gând ascuns. Nu a fost unealta nimănui, într-o vreme în care nici uneltele,nici uneltirile nu lipseau. Câte concesii va fi făcut, şi era o vreme în care ori făceai concesii, ori renunţai la orice aspiraţie profesională şi personală–ele nu au fost îndreptate niciodată împotriva altora; dimpotrivă,cel mai adesea, concesiile lui aveau alţi beneficiari decât pe el însuşi. Și-a apărat elevii într-un chip admirabil, și-a apărat cât i-a fost cu putință colegii și profesorii, cu un curaj inteligent și eficace."/prof.univ. Zoe Petre
***
"Susţinerea generoasă a profesorilor lui fusese esenţială pentru afirmarea tatălui meu în tinereţe. Ea a avut însă şi un alt efect: fiind el însuşi o natură extrem de generoasă, şi-a făcut o datorie de onoare din a proceda cu elevii lui merituoşi aşa cum învăţase el de la maeștrii lui. A fost, de aceea, nu numai un creator de şcoală, ci şi un adevărat părinte spiritual al elevilor lui, care îl numesc până azi, cu o foarte afectuoasă deferenţă "Pater". Această relaţie specială se consolidase mai ales în lungile seri de vară de la Histria, când argumentele ştiinţifice alternau liber cu amintiri, glume, discuţii despre cărţi şi despre oameni. Dar ea traducea mult mai mult decât o artă a conversaţei, chiar dacă Pater era un magician al cuvântului rostit: era certitudinea unui respect reciproc, a faptului că, dacă nu încetau să fie buni în meserie şi corecţi în viaţa de toate zilele, puteau conta nu numai pe afecţiunea şi preţuirea profesorului, ci şi pe sprijinul lui efectiv.Cu o nesecată generozitate, s-a luptat pentru al ţii mult mai mult decât pentru sine, şi nu afost nimic în viaţa lui care să-l fi amărât mai mult decât eşecurile în această batălie. "
https://www.youtube.com/watch?v=Rlpu...dGn0-y_ftZmzow