=Una din cartile sale de referinta, publicata la 1978 "Le péché et la peur. La culpabilisation en Occident (XIII e - XVIII e siècles)", Nascut in 1923 la Nantes,Jean-Leon-Marie-Joseph-Andre Delumeau,**Istoricii nu-s niste « spirite absente ».Constient sau nu, ei se implica in ancheta si se angajeaza in formularea concluziilor ei. Trebuie s-o spun cu toata claritatea. Eu nu-mi voi disimula propria opinie asupra dosarului prezentat aici. Cred ca pacatul exista. Constat prezenta lui in mine. In plus, nu vad cum am putea scapa de ideea unei rupturi de la origini a carei urma o purtam inconstient**, profesor de istorie moderna,specialist în istoria mentalităţilor, istoria Evului Mediu şi a Renaşterii, istoria religioasă, antropologia culturală.**Frica este ambigua. Ea poate fi, dupa caz, salutara sau distrugatoare."Timeo, ergo sum", constata nu fara umor un filosof, si e adevarat ca, privita din fata, frica e o somatie de a fi. Ea este creatoare de fiinta si avem acces la lume prin stapanirea fricii. Notiunea de pacat este ea însasi generatoare de o frica de sine ce poate fi fecunda. Culpabilitatea, traita pozitiv, creeaza o tensiune care degajeaza elitele. Aceasta tensiune poate duce la mîntuirea prin actiune, poate hrani o neliniste creatoare, poate dezvolta responsabilitatea si, pe de alta parte, poate deschide, datorita introspectiei, un tezaur de bogatii ascunse în adîncul fiintei noastre./"Păcatul şi frica. Culpabilizarea în Occident (secolele XIII-XVIII)",** Noi, oamenii sfarsitului de secol XX, avem toate motivele sa fim moderati atunci cand suntem tentati sa-i "culpabilizam" pe culpabilizatorii ecleziastici de altadata. In epoca noastra, vorbim in mod constant despre deculpabilizare, fara a ne da seama ca niciodata in istorie culpabilizarea celuilalt nu a fost mai puternica decat in prezent. intr-o tara totusi democratica, asa cum este Franta, dreapta si stanga se acuza reciproc de cele mai grave pacate politice. In statele supuse jugului totalitar, denuntarea adversarului capitalist sau socialist, reactionar ori progresist legitimeaza tortura si a dus la moartea a milioane si milioane de oameni. Din pacate, in materie de supraculpabilizare, ne-am depas[it stramosii, si inca de departe.**, a absolvit "Ecole Normale Supérieure" în 1943, a fost membru al Şcolii Franceze de la Roma (1948-1950) şi-a obţinut doctoratul în 1955, fost profesor universitar la Universitatea din Rennes (1950-1954) şi la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, între 1975 şi 1994 a fost titularul catedrei de “Istoria mentalităţilor religioase în Occidentul modern” de la Collège de France, comandor al Legiunii de Onoare, a fost in Romania anul 2011, (Luni, 24 octombrie 2011, orele 11.00, în Amfiteatrul Nicolae Iorga al Facultăţii de Istorie, a avut loc ceremonia de decernare a Doctoratului Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti), Profesorul Jean Delumeau a decedat astazi luni 2020 ianuarie 13.**intreaga umanitate are o vocatie si fiecare din noi este chemat pentru un destin care trebuie sa-l conduca spre Dumnezeu. Aceasta era, in cadrul crestinismului, convingerea comuna. Astfel va ramane ea pentru toti cei ce cred ca evolutia are un sens si ca istoria umana nu este nici o absurditate, nici un ciclu monoton de repetitii.**
***
*Alb, pur si divin,
Sufletul nostru nemuritor vine intr-un corp neansufletit
Unde se leapada cu totul
De lumina gloriei lui, umbland
Intre frica si dorinta, intre
Dureri, zadarnice bucurii, dispreturi si manii
Izbindu-se de natura si de stihii
Infruntand vanturi potrivnice.
Plin de-amarnica durere cer ajutor.
Fie ca nesfarsita-i bunatate sa-mi acopere greselile :
Sunt opera mainilor lui.
Fidel mijlocitor al bunatatii lui,
Indeparteaza-mi bland firul fatal
Si deschide-mi portile sfinte si-aurite
Ce dau spre cerescul liman,
O, scumpa Moarte, prielnica si dorita/, istoricul Delumeau citand-ul pe Pandolfo Collenuccio in Păcatul şi frica-"Macabrul si pesimismul Renasterii"
***
*Chrisopher Love arata ca daca Sfîntul Duh ne obliga sa ne purtam cu frica in timpul pribegiei noastre (cf. I Petru 1, 17) nu e vorba de frica
legata de electiunea, ci de frica de pacat. Totusi continuarea frazei îi dezminte prima parte, caci Love adauga : Nu trebuie sa pacatuim împotriva lui Dumnezeu, ci sa ne temem de Dumnezeu si sa ne temem sa nu-l provocam pe Dumnezeu prin pacatele noastre. Sa-l provocam pe Dumnezeu la ce, daca nu la a pedepsi ? Henry Smith a explicat ce nelinisti permanente îl chinuiau pe credincios* :
-"Nu-i de-ajuns sa alergam, trebuie sa stim cum sa alergam.
Nu-i de-ajuns sa întelegem, trebuie sa veghem la modul în care întelegem.
Nu-i de-ajuns sa credem, trebuie sa veghem la modul în care credem.
Nu-i de-ajuns sa ne rugam, trebuie sa veghem la felul in care ne
rugam. Nu-i de-ajuns sa lucram, trebuie sa veghem la felul în care lucram...
Cain a oferit un sacrificiu, dar Dumnezeu l-a refuzat."
***
*In "Frica în Occident", noi am insistat deja asupra fricii elitelor. Aceasta da cheia anchetei pe care o inchei în prezent. Uneori celor mai sfinti le-a fost cel mai tare frica de ei însisi. Moartea celor cucernici n-a fost întotdeauna usoara. Cît despre Tronson, nu era el convins ca putini vor fi alesi, chiar si dintre preoti ? Ce-i de mirare daca niste oameni bîntuiti de o frica într-adevar metafizica au raspandit-o în jurul lor si înca prin predicare ? Augustinismul, pe care trebuie sa-l evocam înca o data, nu putea decît sa dea nastere spaimelor, atît ale clericilor, cît si ale enoriasilor (sau, cel putin, ale celor mai motivati dintre ei). in orice caz, rezultatul a fost o predicare care vorbea mai mult de patimile Mîntuitorului decît de invierea lui, mai mult de pscat decît de iertare, mai mult de Judecator decît de Tata, mai mult de infern decît de paradis. Era în asta o adevarata deviere în raport cu afirmatia sfantului Pavel dupa care unde s-a înmultit pacatul, acolo harul s-a înmultit si mai mult (Rom. 5, 20). De aici încolo ne putem întreba daca refuzul unei pastorale prea sumbre n-a constituit una dintre cauzele decrestinizarii Occidentului.*/ Jean Delumeau, Păcatul şi frica. Culpabilizarea în Occident (secolele XIII-XVIII), Ed.Polirom, traducere de Ingrid Ilinca, Cora Chiriac, Liviu Papuc, Mihai Ungurean
https://www.la-croix.com/Culture/Jea...-vWUejbIS-yadY
https://www.youtube.com/watch?v=ZJUK...muf5XH9cN2sJXE