|
E peste masura sa vorbesti despre un scop prestabiliit al filmului. Cinematografia isi propune scopuri, obiective etc intr-un mod, zic io, iluzoriu. Nu mai poti vorbi de propaganda intr-o societate exigenata, educata si sensibila la scrofarii. Nu poti vorbi de educatie prin film, la fel cum nu poti vorbi de cunoastere (de sine) - poate doar o completare optionala. M-ar mira ca cineva sa afirme cu argumente solide ca filmul cutare sau cutare l-au definit ca om. Sau ca a intrezarit sensul vietii dupa ce a vizionat nu's'ce film.
Dar, totusi, cand aud fluieraturi intr-un cinema la o scena de amor mai fierbinte, cand vad ochi plansi dupa ce ies dintr-o tragedie, dupa ce gigica-mi spune ca s-a simtit mizerabil dupa ce a vazut un woody allen, parca face sens sa vorbesti de bugetele enorme investite in acest magnet virtual.
|