|
Dupa cum zicea si alali, combinatia derutanta de drama si comedie de moravuri din acest film este (probabil neintentionat) oarecum suprarealista. Desi, ma gandesc ca ar fi fost mult prea dificil pe atunci sa faci un film serios (in sensul de fara umor) despre un asemenea subiect delicat.
Chiar daca, din nefericire, situatia lui Agnese nu si-a pierdut actualitatea, pentru ca unii trec destul de greu (daca trec vreodata) peste nivelul "e datoria barbatului sa incerce si a femeii, sa refuze" cum bine zice si tatal craiului Peppino din film, o realitate morala cu atat mai sinistra cu cat e mai recenta, tot am izbucnit in ras prostesc la scenele cu tatal inarmat in spatele jaluzelei care asculta serenada fortata a lui Peppino pe principiul "lasa-l sa ajunga la refren ca sa auda tot cartierul" sau cu fratele caruia ii iese brusc o buba pe nas cand afla ca este responsabil de a razbuna onoarea familiei.
Nedumerirea mea principala din acest film este daca i-a facut totusi pe spectatorii din anii '60 sa isi dea seama cat de absurda poate deveni aceasta pretentie de onoare legata de o greseala de altfel umana si de inteles, sau partea umoristica a filmului a estompat confuzia, umilinta si tristetea lui Agnese in incercarea de a face un film suficient de "entertaining" incat sa prinda publicul.
3,75 stele
|