"Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce priveşte frumosul. Ar fi ridicol – exact invers faţă de situaţia de mai sus – dacă cineva care se consideră om de gust s-ar justifica spunînd că acest obiect (clădirea pe care o vedem, haina pe care o poartă acela, concertul pe care-l auzim, poezia supusă aprecierii) este frumos
pentru mine. Căci el nu trebuie să numească
frumos ceea ce îi place doar lui. Multe lucruri îl pot atrage şi îi pot oferi o plăcere a simţurilor, dar acest fapt nu interesează pe nimeni. însă, atunci cînd afirmă că ceva este frumos, el atribuie şi celorlalţi aceeaşi plăcere: el nu judecă doar pentru sine, ci pentru oricine şi vorbeşte despre frumuseţe ca şi cum ar fi o proprietate a obiectelor. De aceea, cînd spune:
lucrul este frumos, el nu se aşteaptă la acordul celorlalţi cu judecata sa de satisfactie, întrucît ştie că ei au împărtăşit părerea sa de mai multe ori, ci pretinde acest acord. El îi mustră dacă judecă altfel si le tăgăduieşte gustul pe care pretinde totusi ca ei să-l aibă; astfel, nu se poate spune că fiecare are gustul său particular. Aceasta ar însemna că nu există gust, adică o judecată estetică pentru care să se poată pretinde cu îndreptăţire adeziunea fiecăruia. "
