[Pitbull]

Deci, Nae Caranfil...
Dupä pärerea si cunostintele mele, cel mai bun regisor român la ora actualä, si cel mai sigur ca perspective.
Totusi, îl marcheazä si unele defecte secundare, asupra cärora voi stärui imediat.
Ca sä-ncepem cu alea bune, cred cä e un exemplu viu al ingratului termen "talent", care se poate recunoaste atât de usor, dar se defineste atât de greu. Principalul pilon al "talentului" lui coincide cu cel al talentului regisoral. Construieste SITUATII DRAMATICE - acele nuclee ale dramaturgiei de teatru si de film care se bazeazä pe ecuatia "dacä... / dar dacä...". Oricât ar pärea de simplä treaba asta, majoritatea nu stiu s-o facä - sau, în cazuri mai fericite, "învatä" s-o facä, iar atunci de multe ori le iese formal, conventional, steril, scrâsnit. Nae intuiste termenii "dacä / dar dacä" spontan si autentic, si o face virtualmente întotdeauna. Modulul dramatic se constituie echilibrat, firesc si ofertant, fie ca bazä a unui întreg scenariu, fie ca motivatie a câte unei singure secvente.
Apoi, Nae stie SÄ OBSERVE VIATA asa cum e, si s-o descrie fidel si interesant, pânä în cele mai mici detalii - asta fiind cea mai vizibilä calitate a filmelor lui.
O träsäturä definitorie pentru el, desigur, este UMORUL. Oricât de hârsit prin comedii bune si rele sunt, chiar si la vârsta mea râd d-a-mboulea numai când mä gândesc la unele dintre cele mai hazoase secvente ale lui.
Apoi, o altä calitate fundamentalä a regiei, pe care o are din plin: STIE SÄ POVESTEASCÄ. Naratiunile lui cinematografice sunt nu numai clare si coerente, dar si antrenante, te captiveazä si te poartä.
Evident, cunoaste MESERIE. Stäpâneste bine tot ceea ce înseamnä mizanscenä, compozitie de cadru (cu toate elementele - n-am sä le mai însir aici), apoi montaj, post-procesare, etc. (Aici se impune o observatie personalä mai greu accesibilä: le are DE-ACASÄ. De la Zizi Bostan nici n-avea ce sä învete. Si le-a cultivat si dezvoltat singur, lucrând.)
Ca lucru cu actorii, e bun la un nivel normal. Rezultatele se observä. Personajele lui se comportä firesc si expresiv. Pânä acum, în nici unul dintre filmele sale n-am väzut un actor care sä "bubuie", iar bâlbele sunt rare. Asistând la modul lui de a lucra cu ei, am constatat acelasi lucru: colaboreazä foarte bine, îi inspirä si-i îndrumä, färä a fi foarte spectaculos, sau a folosi cine stie ce "inovatii", sau vreo charismä regisoralä deosebitä.
În sfârsit, ceea ce le închide pe toate si asigurä calitatea si echilibrul de ansamblu al operei lui: o formä esentialä de SINCERITATE artisticä. Nu încearcä sä parä mai mult decât e, nu supraliciteazä, nici nu are false modestii si inhibitii. Stie ce vrea si o face onest.

Iar acum, defectele.
Toate calitätile enumerate mai sus functioneazä la un nivel prea SUPERFICIAL. Prin studentie, declara cä genul lui dramatic favorit e VODEVILUL - si, din päcate, se cunoaste. Regisorul lui favorit era Billy Wilder, iar Tarkovski îl läsa rece. Dispretuia filmele de tip "parabolä" sau "metaforä", filmele asa-zis "grele" sau "criptice", filmele multistratificate, declarând: "Nu cred în filmele tip rebus!" Pânä la un punct, avea dreptate, pentru cä multi se autocomplicä inutil, adesea din pur snobism - dar el arunca si copilul din copaie, o datä cu apa!
Nici unul dintre filmele lui nu se ilustreazä prin cine stie ce profunzimi. Cu onestitatea care-l caracterizeazä, se joacä interesant prin straturile exteriore ale realitätii, dar din päcate, se observä numeroase zone unde se puteau întreprinde demersuri analitice mult mai profunde si relevante în sträfundurile conditiei umane. (De pildä, drama profesorului din "Filantropica".) Acestea sunt punctate, dar nu explorate. În "E pericoloso sporgersi", le sonda putin mai adânc, dar tot prea aproape de suprafatä. (Si acolo, m-a cam frustrat sä simt cât de tulburätor se putea pätrunde în drama aproape cehovianä a acelui univers de provincie închis si präfuit, pe care pân-la coadä Nae nu-l prezintä doar la un nivel putin mai serios decât cel al "glumitelor".)
Al doilea mare defect al lui este o formä de INFATUARE ARTISTICÄ rezultând într-o anume imposibilitate de autoperfectionare. Când îi vine câte o idee bunä, de obicei se îndrägosteste de ea si o lucreazä asa cum e, rareori identificându-i imperfectiunile sau sansele de a creste si evolua. Pe acelasi principiu, nu acceptä niciodatä observatiile altora - desi de multe ori ar fi utile, sau sunt chiar strict necesare. În viata personalä, slavä Domnului, e la locul lui, agreabil si modest - si chiar foarte simpatic. Dar, ca regisor, l-a marcat întotdeauna principiul "I'm the best". Sigur, e firesc si läudabil, pentru cä în primul rând asta înseamnä încredere în sine, dar... duce si la autosuficientä. Este una dintre cauzele superficialitätii arätate mai sus, precum si ale multor stângäcii sau inadvertente surprinzätoare ale filmelor lui.
Am sä dau un singur exemplu, care cred cä e concludent. "E pericoloso sporgersi" a avut o fazä initialä de pregätire, în 1990, cu Daneliuc ca producätor (pe-atunci, filmul se numea "Duminici cu bilet de voie"). Îi eram regisor secund. Citind scenariul, am observat o nepotrivire flagrantä: desi partea din armatä se desfäsura cu câteva zile înainte de liberare, atmosfera de-acolo era caracterizatä prin crisparea si depresia din PRIMELE LUNI de armatä - lucru firesc: în realitate, pe Nae, acele prime luni l-au marcat îngrozitor; le-am recunoscut perfect în film, inclusiv multe momente pe care le-am träit împreunä: ofiterul Grecea (Florin Cälinescu), combinând elemente ale celor doi comandanti ai nostri, Burlacu si Coman, sau faza cu caporalul si carnetelul (ne amuzam copios de eternul conflict între caporalul Puscasu si soldatul Geamänä de la conservator). În fine. I-am atras atentia insistent: "Bäi Nae, soldatii ästia ai täi sunt PUFAREZI, nu veterani! Ai uitat ce caterincä fäceam noi în ultima lunä, cum ne bägam picioarele în toti si toate? Hotäräste-te: sau elimini iminenta liberärii, sau schimbi atmosfera si o aduci mai aproape de realitate." Räspunsul lui era întotdeauna un zâmbet afectat ("smirk", cum zic americanii) si läsarea lucrurilor asa cum erau.
Alt detaliu, tot de-acolo: eleva era fiica "tovaräsului colonel", comandantul de unitate. Dar pentru Nae ästa era doar un truc dramaturgic, pentru a crea comedie de situatie - socul ofiterului când vede cä beleaua aia de soldat e "boyfriendul" tinerei "printese". Ca persoanä, fata nu se comporta deloc ca o fiicä de colonel (într-o garnizoanä de provincie ca aia, comandantul de unitate era un adevärat bastan!), si nici pe alte planuri ale relatiilor dintre personaje treaba asta nu avea implicatii. Toatä situatia träsnea a fäcäturä de la o postä. Din nou i-am spus: "Dom'le, ar fi interesant sä creezi un asemenea paradox - fiica stabului local, care-n fond e sensibilä si cu bun-simt, vrea sä-si depäseascä propria conditie si sä ajungä actritä, si-n fond nu e decât o biatä diletantä. Dar fä-o sä functioneze, dezvoltä putin paradoxul ästa, puncteazä-l, ca sä fie credibil!" Acelasi "smirk" si un räspuns gen: "Lasä, asta stim noi, c-am fost la Caracal împreunä. Nu se prinde nimeni."
Poate gresesc, poate cä într-adevär, pentru necunoscätori, era neesential. Totusi, pe mine nu mä convingea.

Pentru moment, atât. Ca sä nu mä lungesc si mai mult, conform räului meu närav, deocamdatä m-am abtinut sä-i iau filmele bucatä cu bucatä - dar sper s-o facem în continuare. De asemenea, as mai avea multe de spus despre el, si mai bune, si mai rele, dar tot asa - mai târziu. Sper ca discutia sä continue.
Hai, v-am ridicat mingea la fileu! Dati pe rever!