Mie “ The Garden of Sinners” mi-a creat senzatii ambivalente,ceea ce ar fi pana la urma in acord cu acest anime in care scenariul si substratul mi s-au parut de factura oarecum diferita.Combinarea elementelor fals dedectiviste,a horror-ului ,a pistelor derutante si a unei ambiguitati cam dinadins cautate din planul actiunii cu meditatia asupra unor subiecte tulburatoare despre natura umana si conditia ei, formula gustata de conaisseuri,a fost un pic cam prea sofisticata pentru o novice ca mine.
Ce mi-a placut ? Pai in primul rand faptul ca are in centru o eroina.In fond in carca unui superman se puteau pune mai multe nazdravanii cu filozofiile aferente.Dar uite ca aici suntem lasati pe mana unei fete de un magnetism straniu,si asta nu neaparat gratie capacitatilor ei speciale.Shiki e un amestec de putere si feminitate,emana siguranta dar si fragilitate, iar combinatia de supranatural cu mofturi si capricii obisnuite, o face foarte simpatica si umana.Evident,mi-a placut mult cum e desenata: ochii de nedescris,tunsoarea ei zimtata,felul in care priveste sub breton,in care inclina capul sau se incrunta, nasucul acela in vant,irezistibil si mai presus de orice,o gratie care nu o paraseste nici chiar atunci cand ucide cu sete.
Mikiya e putin in plan secund,asta induce subtil o nota de cavalerism parca caracterului sau care inspira stabilitate si devotament,impreuna sunt un tandem foarte frumos.Daca Shiki e solo-ul, Mikiya e acompaniamentul, iar relatia dintre cei doi e placut de urmarit.In fine Aozaki e vocea din off,un guru deghizat in dedectiv non-conformist,ea emite sentinte,pune intrebari cruciale si developeaza asemeni unui turnesol ,dupa caz, adevaruri sau Adevarul.
Parcurgerea snur a celor 5 episoade pe mine m-a ajutat.Daca din primul am iesit putin buimaca de noutatea limbajului, la sfarsitul celui de-al treilea ma adaptasem deja mediului ;cum eram decisa sa nu ma las ,am fentat usor aspectele bruiante si m-am lasat absorbita de partea de feeling,de morala din subsidiar si mai ales de incercarea de a transpune intr-o poveste atat de fantezista elemente de budism si filozofie orientala.
Primul episod , “Privire de ansamblu” – mi s-a parut si o privire generala asupra intregii serii,caci se intrezaresc aici in germene idei care vor fi reluate in episoadele viitoare. Povestea lanseaza o meditatie asupra corpului si a sufletului care il anima,implicit asupra raportului dintre materialitate si spirit. Asupra ideii de progres si stagnare, prin comparatia dintre plutire si zbor,precum si a modului in care acestea sunt conditionate de curaj sau de teama. Invatatura e simpla,dar mesajul este ca nu de intelegerea teoretica avem nevoie,ci de revelatia pe care o aduc cu ele trairea directa,pierderea si durerea.Cel mai emotionant moment mi s-a parut acela in care Kiri vorbeste despre nevoia ei de prietenie si despre incercarile esuate de a le atrage atentia fetelor.E un fel de a spune ca sufletul prevaleaza ,desi nicaeri ideea nu apare explicit.
“Speculatia crimei “,cel de-al doilea episod,a fost preferatul meu .Vorbeste despre puterea increderii ilustrand o idee draga mie: aceea ca asa cum frumusetea este in ochii privitorului,asa si prietenia sau iubirea sunt in inima celui care le traieste,fiind mai degraba creatia “subiectului”, decat un merit al “obiectului” iubit.Sigur,povestea are mai multa complexitate,e si o reflectie asupra caracterului dual al personalitatii ,al faptului ca suntem un melanj viu,in proportii permanent schimbatoare de lumina si intuneric.Iar perspectiva este mai degraba o invitatie la acceptarea naturii umane cu tot ce implica ea si mai putin sau deloc o propunere de corectie a ei.
Episodul 3 ,”Simtul ramas al durerii” – inseamna de fapt ca …o farama de durere,macar o farama de durere e necesar sa simti,pentru a fi viu si a trai cu adevarat.Durerea trebuie luata nu doar ca suferinta fizica,ci ca sensibilitate ,ca aptitudinea de a reactiona prin traire la un eveniment.Evident,intelegem ca cu adevarat monstros nu este sa ai anumite trairi,ci tocmai contrariul,a nu simti. Punctul culminant se atinge in momentul in care ranita,in fata mortii, Fujino incepe sa se tanguie ca vrea sa traiasca,ca vrea sa poata mai departe vorbi,ramane acolo,iubi .Durerea se naste in ea brusc,cu violenta,expresie a faptului ca pierderea ne face constienti de viata si de noi insine.
Acesta este dupa mine si episodul care foloseste cel mai inspirat coloana sonora pentru a amplifica emotia creata visual.
“Paradoxul spiralei” mi-a cam pus rabdarea la incercare.In esenta mi s-a parut croit disproportionat.Prea incalcit,haotic si incarcat in actiune si prea putine momente de revelatie,de magie.Toata tesatura aceea alambicata cu oameni si marionete,forta contracaranta,usa originii,cautarea cauzei tuturor lucrurilor,cine pe cine a ucis ,unde,Enjou sta la 405 sau la 410,transferul creierului lui Araya in trupul lui Shiki,pixul cu bila si din nou Araya care cauta intelepciunea inauntrul lui dar ii macelareste pe toti – m-au prins intr-o capcana si mi-au facut creierul zob.
Fazele spectaculoase de lupta, cu Shiki care sare de pe un acoperis pe celalalt, baltile de sange &comp m-au lasat lemn.In schimb m-au topit expresivitatea fizionomiilor,misterul prin care din cateva linii si culori se pot crea caractere si suflete atat de vii si privirea plina de intelegere si iubire pe care o arunca asupra fiintei umane.
Inserturile muzicale inainte de punctual final al fiecarei povesti, care prelungesc emotia, mi s-au parut inspirate.
Ca sa inchei totusi odata,filmul nu m-a adus pe culmile extazului, dar a reusit sa-mi induca un soi de vraja si mai ales sa ma faca curioasa sa incerc si alte anime-uri.Eventual ceva mai simple si mai sobre .Ceea ce,dupa mine,inseamna ceva.
2,75 stele/4
@
Twinsen: ai scris atat de convingator incat te invidiez pentru perceptii si feeling
@
rvn :cadrele 3 si 4 imi plac si mie mult,e evidenta nuanta violet din Ochii Mistici
Preferatele mele :
In timpul unor conversatii cu Mikiya:
Si cu Enjou
