În timpurile aceste, şi la bogăţia spirituală e la fel ca la bogăţia materială, unii sunt prea bogaţi, alţii sunt prea săraci, nu au cum să aibă o legătură între ei.
Mai mult, intermediarii, nici ei un număr substanţial, sunt consideraţi bogaţi de către săraci şi săraci de către bogaţi, deci, nu sunt agreaţi de extreme.
În plus, există o nebunie a celor două tabere de a se arunca acolo unde nu le e locul, fireşte, fără folos, unii râvnind prea sus, alţii prea jos, mergând pe contrasensul drumului lor de urmat în mod obişnuit, din râvnă sau numai de "amorul artei", după caz.
În aceste condiţii, e greu de stabilit un curent între cele două grupări aflate la poli, chiar dacă diferenţa de potenţial dintre ele este imensă. Culmea fizicii, nu?
Au uitat de educaţiune, înlocuind-o cu înfumurare, printre altele.
În aceste condiţii, de fiecare dată, aşa cum se ştie de veacuri, se face cale întoarsă şi se pleacă de la bază.
Una dintre ele, cu multe ipoteze revigorante, e piesa următoare, tocmai de aceea adusă în discuţie.
Era cât pe ce să uit. Dar nu uit! Pentru curioşi, poate va întrebaţi, eu în ce categorie sunt? În nici una, eu sunt într-a patra, nu ultima, că mai sunt şi alte categorii. Stau deoparte şi vorbesc, scriu, chibiţez despre ei. De ce? Pentru că-mi place! Vai, vai, vai, da' ce-mi mai place!
Normal că, după ce pinguini de circ au strigat atâţia ani "jos cultura!", a urmat cultura de jos. Şi s-a început cu spanac, mult spanac, ca să se întărească, ceapă verde, că e bună la somn, iar asta nu e o comedie de situaţie, e o situaţie de comedie.
Mai are rost să vorbim despre morală în aceste timpuri?
Unii spun că da, alţii spun că nu. Fiecare cu ce-l doare. Pe mine mă doare la bască!
Stimaţi matadori şi stimate matadoare! (În Europa se sprijină egalitatea dintre sexe!)
Deşi ultima traducere în româneşte a lucrării pe care doresc să v-o prezint a fost făcută de Daniil Skavinski, la 1840, ce a fost şi prima, de altfel, despre piesă încă se mai ştia şi în prima jumătate a secolului xx, după care a fost trecută în tăcere. Până astăzi, în secolul xx1, denumit şi XXX de unii autori, când piesa se trece în vorbire, datorită valorii ei, ce nu merită nicicum să fie pierdută, mai ales în aceste condiţii.
După câteva zeci de ani de căutări, din fericire, am găsit-o în franceză, iar deunăzi, în romană. O mare bucurie! Vă destăinuiesc că o aveam în vedere de vreo 25 de ani. Pare de necrezut, dar e cât se poate de adevărat. Nu trebuie să mă credeţi, oricum lucrurile s-au întâmplat aşa.
Am putea spune că piesa are un comportament de cometă, perioada de revenire cam de 150 de ani.
O dată cu găsirea piesei pe net, pe situl unei biblioteci, BCU Iaşi, de la asta mi-a venit o idee. Să căutăm toţi prin bibliotecile din provincie pe care le ştim, căci cine ştie ce se găseşte (la liber)!
Poate vine unul şi spune: ba, la biblioteca din Alexandria se găseşte numai miros de fum şi de papirusuri arse! (nu papiroase sau prelungirea lor, unghiile).
Tot e bun, ştii pe ce te bazezi, deci, acolo, situaţia-i cam neagră, carbonizată! Şi trecem mai departe!
http://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/751
Nu am avut răbdarea de a transcrie întreaga introducere semnată de C. Negruțți (în care se vorbeşte despre traducător, mai mult de 20 pagini). În fişierul de mai jos am redat doar câteva rânduri finale, şi ele, câteva dintre cele semnificative.
Dacă veţi avea plăcerea de a citi rândurile pe care le-a scris C. Negruțți în introducere, veţi rămâne marcaţi.
A trebuit să avem şi o revoluţie (pentru fiecare în parte, înseamnă mişcarea pe care o facem în jurul casei) ca să înţelegem şi să se confirme, în doctrina românească, semnificaţia vorbelor pe care ni le spuneau profesorii în şcoală, mă refer la aşa numita "spuma clasei". Se ştie, spuma se aruncă întotdeauna, într-un fel sau altul.
Prefaţa e o povestire extraordinară, simpatică, dar şi tragică, scrisă cu sentiment, despre viaţă şi lucrările traducătorului şi poetului [trebuie spus că poetul e subliniat (trecut la cei buni) de două personalităţi ale literaturii noastre, Negruțți şi Eminescu (ce îl amintesc în poeziile lor), iar dacă e aşa, se poate garanta că înseamnă ceva]. Poetul a fost prieten al lui C. Negruțți.
Sunt expuse versuri comentate de C. Negruțți, mai exact o biografie în care inserează versuri foarte frumoase, cu mare pondere umoristică, din poezia Călătoria dumnealui hatmanul Costandin Paladi la feredeile Borsăcului (1828), în limbaj actual, la Băi, la Borsec.
Părţi găsiţi aici, ca exemplificare:
https://ro.wikisource.org/wiki/C%C4%...ile_Borsecului
E indicat de citit, dacă se poate, şi introducerea cu comentariile lui Negruțți, foarte la obiect, interesante, unde se explica situaţia literaturii, importanta poetului, cum erau privite nişte aspecte, imperfecţiuni în anumite locuri, pe care, mai târziu, un poet nu le-ar fi acceptat, dar frumuseţea limbii, geniul poetului, unele versuri sublime, toate sunt subliniate de Negruțți.
Câteva cuvinte se cuvin însă şi despre autorul francez.
Pe scurt, acesta a avut o viaţă trepidantă. Capturat de piraţi în Mediterană, vândut ca sclav în Istanbul, răscumpărat de familie, ajunge în nord, la danezi.
După atâtea drumuri şi peripeţii se întoarce acasă şi se apucă de scris.
La câte drumuri făcuse, îl dureau picioarele, nu mai avea chef de mers.
A spus din start, băga-mi-aş picioarele în papuci şi s-a apucat de scris. Păi, ce era să facă? Dacă tot stătea pe loc! Doar nu era să stea degeaba pe scaun! Şi a scris, bă, băiete! Bine de tot!
Dar nu neapărat a scris cărţi de călătorie, de aventură sau poliţiste din Orient... expres! A scris meditaţii despre fiinţa omenească într-o manieră clasică, devenind clasic, după cum aveau să-l denumească mai târziu cei care se ocupă cu numirile de acest fel.
Piesa nu se afla printre cele uzual amintite ca opere de prim rang ale autorului, nu pentru că n-ar fi, ci pentru că atât ştie internetul până în acest moment.
Ea se numeşte Democrit, scrisă de Regnard.
Câteva cuvinte despre piesă, de asemenea, sunt obligatorii.
Democrit e cel cu atomul, va mai amintiţi din şcoala generală.
Tales, un ţăran, nu e vorba de cel cunoscut de la matematică, asta nu ştia nici o buche de geometrie, dar era om bun.
Nici Strabon, alt personaj, nu vă faceţi iluzii că e cunoscutul istoric, departe de el, e un oportunist.
În Strabon se cuprind toate esenţele omului de rând.
Cleanta vorbeşte de rupe rândurile, îmi face impresia că e strămoaşa ăstora care vorbesc la telefon.
Democrit era în vârstă, dar se pare că filosofia l-a ţinut verde şi ardea de dorinţă, fapt ultim pe care Strabon i-l reproşează, fiind contracandidat al aceleiaşi mâini de damă. Pe atunci nu se putea, ca astăzi, în văzul şi ştiinţa tuturor, fiecare să-şi ia câte o mână.
Pe vremea aceea, nici ei nu erau sfinţi, de altfel se specifică în piesă despre noţiunea "din flori", cunoscută şi foarte răspândită în antichitatea grecească.
Democrit, reamintesc, ţinut verde de filosofie, îşi împărţea în taină simţămintele, cu dificultate, nu sonor, precum filosofiile. Ulterior apar patru jumătăţi, trei masculine şi una feminină. Cu atât mai mult se complică lucrurile în piesă!
La urma urmei, de unde să fie atâtea frumuseţi în pustii, acolo unde se izolaseră filosofii? În piesă mai sunt acţiuni care se petrec şi la pădure. Să zicem, la pădure, da, găseşti multe frumuseţi! În pădure găseşti tampoane, prezervative, uneori articole de lenjerie intimă, câteodată găseşti chiar pădure, în cazul nostru, dar în deşert, nu! De aceea era 3 la una! Chestie de chimie, valenta +3!
Şi cum e o întâmplare destul de recentă, de câteva săptămâni, pot spune că e cadoul meu de Sărbători. Înseamnă mult, pentru mine! Asta mai înseamnă şi că am fost cuminte, am mâncat tot din farfurie - de-ar mai fi fost! -, mi-am băut vinul, am scăpat de el, pe moment.
Acuma, nu cred că vă închipuiţi că aş fi ultimul imberb, dar dacă asta e o piesă scrisă la 1700 spre a se prezenta publicului, asta spune clar despre regresul maselor în ultimii 300 de ani, cu toate perierile care li se aduc astăzi.
Dacă după 300 de ani se cer numai cururi goale şi bancuri deşuchiate, răsuflate, etc, pe scenă, asta e dovada clară a ceea ce susţin. Şi, atunci, de unde trai ferice? Şi totuşi se miră! (că azi îl vedem şi nu e)
E o comedie. Datorită percepţiei actuale, ar putea fi înţeles greşit termenul.
Lasă-mă, bă, cu de astea: ceru-albastru, cer senin, parcă-i apa din bazin! Nu, tată, să-i vezi pe aia care discută de nemurire până mor! Aia treabă! Ar putea spune cineva.
La clasici, comedia e cu totul altceva, mai ales în acele timpuri.
Numai că, dacă alegeţi acest gen, îmbinaţi plăcutul cu utilul! E necesară o atenţionare:
Nu vă urcaţi niciodată în maşina unui istoric! Ăştia niciodată nu se uită în faţă, pe unde merg, decât în oglinda retrovizoare!
E o comedie, da. Acuma, fiecare le categoriseşte cum vrea. Că ăştia numesc comedie orice nu se termină cu un topor în cap, sau care, deşi lovind ţeasta, nu a ajuns la obiectivul final, şi e un lucru îmbucurător, asta e cu totul altceva!
Închei cu câteva cuvinte ale criticului (francez), care a criticarisit această piesă: piesa lui Regnard, o comedie extravagantă şi spirituală.
Iar acum deschei cu câteva cuvinte de-ale mele:
Pentru curioşi, o transliteraţie, speram, cât mai curând, din ce în ce mai completă. Na-ţi-o bună, că am ajuns şi un fel de Transliterator sau Transcriitor, cum s-ar zice mai bine, în popor.
În acelaşi sens cum zice autorul într-un vers, încă se mai poate râde astăzi (de ceea ce se întâmplă în piesă).
În patima asta a simţirii bune, m-am apucat să transcriu şi această operă literară.
Poate mai sunt şi alţii care vor să vadă ce limbă frumoasă avem, căci ea nu e frumoasă când îţi pune profesorul, la scoală, calificativ rău, ci atunci când îi studiezi singur dedesubturile şi comorile. Abia atunci vezi cât e de frumoasă!
O limbă destul de arhaică, era în construcţie, dar frumoasă, şi, poate, în multe locuri, surprinzător de actuală, adică zdrobitor de asemănătoare cu cea de azi. Vorbesc de româna adevărată, nu cea englezită.
Unele versuri sunt încântătoare, extrem de reuşite.
Modificările la transcriere, toate, nu ajung la unu la sută. O să vă dezvălui scopul lor. Unele cuvinte le-am lăsat aşa cum se scriau pentru a se observa, cu ocazia asta, şi de unde vin ele, nu să fie memorate pe de rost, care te îndepărtează de plăcerea cunoaşterii limbii române (şi nu numai).
A fost scrisă în română, numai că e un mic inconvenient, asta a fost scrisă cu litere cilindrice, ă... chirilice!
Am schimbat foarte puțin, mai ales la început, ca să fie mai ușor de citit. Dar, cu cât se înainta în piesă, pe măsură ce ochiul se obișnuiește cu stilul de scris, pe nesimţite sau din nesimțire, am lăsat așa, ca în original.
Doar cei care ştiu literele ruseşti, chirilice, aşa se scria atunci (o perioadă de tranziţie care a durat tot 30 de ani), o pot parcurge în original. De aceea e transcrisă.
De data asta mi se pare că am scris mai mult. Pauză de reclamă!
Renunţând la telefon, vă puteţi reface viaţa (şi a altora, că nu sunteţi singur pe planetă)!
Jean Francois Regnard - Democrit
https://www20.zippyshare.com/v/kGzT1hFs/file.html
Lectură plăcută!
