Apropo...
Originally Posted by Twinsen:
|
Din punct de vedere tehnic e invechit rau de tot, stilul ala de cadre statice filmate mereu de la nivelul genunchiului e a naibii de monoton, dar in fine, au trecut totusi 60 de ani de atunci, e nerezonabil sa-i ceri sa fie la nivelul de azi.
|
Vezi articolul de saptamina trecuta al lui Plesu. Parca pentru tine l-ar fi scris.
Daca 60 de ani inseamna vechitura, operele lui Shakespeare, Milton, si Evangheliile ar trebui sa ne para ca excrementele hidrei celenterate.
Quote:
|
Din intamplare tocmai am vazut ieri un alt film despre relatia intre copii si parinti, J'ai tue ma mere, care e mai bun din toate punctele de vedere.
|
Da, m-am uitat si eu la el. Il urmaream de mult timp, dar cind am auzit la tine ca Dolan e genial, parca s-ar fi prabusit cerul pe mine.
(glumesc, no off). Dar l-am incercat totusi dupa ce l-ai adus in discutie si pe topicul asta. L-am oprit cu 7 sau 9 minute inainte de final. Imi era si somn, ce-i drept. Una din problemele lui mi se pare exact ce ii reprosezi tu lui Ozu ca aspect deficitar. Particularitatea. Daca Ozu e universal-deci-cliseic, Dolan e particular-deci-irelevant. Mi s-a parut doar viata unui individ la fel de unic si irepetabil si insignifiabil ca alte 7 miliarde. Viata acestui personaj nu este un analogon pentru viata prea multor oameni sau pentru a mea cel putin. Universalitatea e dezirabila, nu tre' sa fugim de ea. Problema e daca cea propusa de un anumit autor este autentica.
Plus: montajul ala grabit... nu apuci sa absorbi mare lucru dintr-un cadru, face totul sa para un fleac efemer. La Ozu si la alte broaste testoase ale cinematografiei (Bela Tarr, Trakovski etc) te uti la fiecare cadru cu frica si cutremur, pasesti cu privirea in ele ca intr-o catedrala, au ceva solemn, sacru.