https://www.youtube.com/embed/qnmIfYkaPV4
UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR
De vorbă cu regizorul Daniel Sandu
După ce am scris și publicat cronica filmului, mi-au rămas câteva nedumeriri. Nu în privința filmului, ci colateral. De exemplu, cum ajunge un tânăr, respectiv Daniel Sandu, la seminarul teologic, de ce după absolvire nu devine preot, cum de ajunge regizor, cum reușește să scrie acel scenariu și de ce acesta este respins 5 ani la rând la CNC, de unde a avut atâta tenacitate să nu renunțe și cum vede lucrurile acum, după reușită.
Cum am aflat lucruri foarte interesante, m-am gândit că ar fi bine să le știe și alții.
Mai întâi trebuie să menționez că a răspuns prompt invitației, deși nu ne cunoșteam, dar e drept că citise cronica mea atât el, cât și PR-ul filmului. Am vrut să înregistrez convorbirea, dar numai pentru a putea redacta apoi în WORD materialul, așa că am folosit o singură cameră video și nu am dat importanță ambientului. În prealabil, mi-am pregătit niște întrebări, ca să nu-l rețin prea mult, gândindu-mă că trebuie să se ocupe de promovarea filmului său de debut. Numai că după prima întrebare a început să vorbească cu atâta lejeritate și aplecare că nu mi-a venit să-l întrerup. La fel s-a întâmplat și după celelalte întrebări. Astfel, chiar și după ce am eliminat abaterile de la tema propusă, a rezultat un interviu prea lung pentru a fi prezentat ca text. Așa că m-am hotărât să păstrez înregistrarea video la care să fac trimitere pentru cei interesați de detalii,
https://www.youtube.com/embed/qnmIfYkaPV4 , iar textul să conțină doar... ideile principale.
Am aflat astfel că Daniel Sandu a intrat la seminar la 15 ani și a absolvit la 20. Dar hotărârea a trebuit s-o ia, cum spune, din convingere, de fapt mai mult din necunoaștere, pe la 13 ani, pentru că urma să se pregătească din timp, concurența fiind cam de 30 pe un loc. La acea vârstă nu avea în cap fum de țigară, chefuri, sau... alte prostii.
Mai târziu, cum singur spune, și-a dat seama că e riscant ca un copil la 13 ani să aleagă un drum pe care să meargă tot restul vieții. Dar aceasta și este stratagema, zic eu, pentru că tinerele creiere sunt mai ușor de îndoctrinat, respectiv spălat, că-s mai mici și mai necoapte. Când s-a mai copt puțin, cu toate riscurile, tânărul Daniel Sandu s-a hotărât să nu se mai facă preot după absolvire. Și nu s-a mai făcut, chiar dacă părinții și profesorii lui nu au fost de acord cu el. La dus gândul la Conservator, pentru că avea ureche muzicală, apoi la Psihologie, dar fără convingere.
Trebuia, totuși, să aibă o meserie. Și, cum începuse să gândească, și-a pus problema că dacă meseria e brățară de aur, înseamnă că trebuie să fie ceva plăcut. Cum plăcerea lui, când scăpa de la internat, era să vadă un film la cinematograf, s-a gândit că în acest domeniu ar trebui să lucreze. Pentru că la Secția Imagine se cerea optică, iar la Seminar nu făcuse fizică, pentru că Biserica nu prea e de acord cu „Eppur si muove”, a dat la Regie și a ajuns regizor.
Cum la Regie era și un curs de scenaristică, iar pentru licență trebuia să pregătească un scenariu de lungmetraj, s-a gândit că, în loc să folosească apă de ploaie, ca alți colegi, să scrie despre seminarul teologic pe care-l știa el bine, și mai și observase că prietenii erau interesați de povestirile lui de pe acel tărâm.
Ulterior a sunat un producător, pe Ada Solomon, și, cum avea îngerii lui păzitori, că nu degeaba bătuse mătănii 5 ani la Seminar, aceasta i-a citit scenariul. Asta înseamnă destin, pentru că pe alții i-a respins, pe motiv că e ocupată următorii 20 de ani. Ce-i drept, avea ceva fler, așa că n-a putut renunța la un subiect atât de ofertant.
Dar scenariul nu avea tocmai forma necesară, iar regizorul scenarist era mult prea tânăr pentru debut, așa că HiFilm Productions l-a luat pe Daniel Sandu sub aripa sa protectoare. L-a școlit și instruit pe la diverse workshop-uri prin țări străine la care a fost selecționat, mai ales după ce a câștigat la secțiunea „Dezvoltare de proiect” .
Astfel, scenariul, limpezindu-se, a ajuns de la 216 pagini la 150. Numai că la CNC își cam băgase coada ucigă-l-toaca, iar în comisia de evaluare a scenariilor erau numai dintre cei rămași cu lozinca „pe aici nu se trece”. Norocul a fost că scenaristul nu a accesat finanțarea pentru „dezvoltare de proiect”, altfel ar fi trebuit să dea banii înapoi. Abia după 5 respingeri s-a întâmplat o minune și „Un pas în urma serafimilor” a câștigat pe primul loc.
Daniel Sandu crede că s-au făcut schimbări importante la CNC, dar eu știu că nu, ba chiar deloc în regulamentul CNC. Criteriile de evaluare a scenariilor sau de constituire a comisiilor de selecție sunt aceleași. Numai că Biserica Ortodoxă a lăsat ciocul mai mic, ieșind la iveală diverse abuzuri și fărădelegi. Astfel că oamenii au căpătat curaj și au cam început să cârtească, să nu se mai supună orbește celor de sus.
Ada Solomon era conștientă de valoarea scenariului și de interesul pe care îl va avea pentru public, pentru că se pricepe, l-a încurajat și pe tânărul regizor, așa că nici nu și-au dat seama când a trecut timpul. Daniel Sandu a mai scris, a mai regizat „La bloc” , a mai căpătat experiență. Acum consideră că nu a pierdut acest timp, a lucrat, se simte ușurat văzând filmul pe ecrane, merge să vadă dacă are succes și se simte responsabilizat și este hotărât să păstreze ștacheta măcar la același nivel, sau chiar să o ridice mai sus.
Dă, Doamne!