|
Christopher Paolini a calcat in picioare toata suflarea de "scriitorici-scamatorici" care exista astazi. Daca se tine de treaba o sa ajunga varf de lance in randul scriitorilor de fantasy, alaturi de JRR Tolkien si JK Rowling.
Povestea din "Eragon" a fost previzibila pe alocuri si a lasat loc de alte predictii care se pot dovedi corecte in volumele urmatoare (o sa le impartasesc doar celor care vor intr-un mp, fiindca nu am dreptul sa stric placerea viitoarei lecturi pentru cei care nu vor sa auda supozitiilor mele), insa relatia dintre baiat si dragon plus implicatiile de a fi Cavaler si modul de folosire a magiei m-au dat pe spate. Povestea are o puternica valenta filozofica. Trateaza lucrurile in adancime si nu se grabeste (asta a facut ca povestea sa aiba un ritm mai slab in unele parti, dar au fost unele accelerari ale actiunii de-a dreptul impresionante). Spre exemplu prima oara cand dragonul scuipa flacari este un eveniment major si nu a fost tratat cu superficialitate. Ce m-a enervat a fost ca au fost doua coincidente folosite in firul narativ. Prima, fata de care nu am absolut nici o obiectie, baiatul a gasit oul. A doua, care a stricat povestea dupa parerea mea, este gasirea sticlei cu ulei de catre Eragon. In momentul acela povestea ajunsese intr-o fundatura. Paolini a resuscitat-o folosind o coincidenta. Ce ma deranjeaza: pentru ca o poveste sa para credibila ea se poate baza pe o coincidenta la inceput, astfel incat evenimentul respectiv sa angreneaza povestea. Din punctul acela, tot ce se petrece in continuare se face prin puterile personajelor. Daca mai apar si altele pe parcurs, mai ales in momente de dead-end, totul capata un miros de superficialitate. Ma rog, cel putin asa cred eu de cuviinta. Oricum, dialogul este bunicel, desi ar putea fi imbunatatit. Eu doar am deschis discutia. Nu spun mai mult, astept sa vad ce spuneti si voi.
|