|
Am vazut recent Cold Fish al lui Shion Sono (great movie). Personajul principal din respectivul film se refugia de realitatea unei vieti pe jumatate ratate in pasiunea pentru astronomie, mai precis in vizitele la planetariu, unde o voce linistitoare ii amintea de faptul ca, in definitiv, viata unui om e doar un moment lipsit de insemnatate intre infinitul care a trecut si infinitul care urmeaza. Nu gasea gandul asta inspaimantator ci revigorant si consolator.
Planetariul lui Cosmo e barul pe care acesta il detine. In cazul lui viata “adevarata” si locul in care isi incarca bateriile se suprapun aproape perfect. Ce ramane neacoperita e pasiunea pentru jocurile de noroc si, din pacate, la fel de neacoperita ramane si datoria fata de gangsteri pe care acesta o contracteaza din cauza acestui hobby (cel putin primeste o chitanta).
De aici se dezvolta firul narativ care, desi nu e principala grija a filmului (personajul principal si atmosfera sunt mult mai importante) nu e nici pe departe atat de dezlanat si ilogic cum ar putea sa para la prima vedere. De exemplu scena convorbirii telefonice de dinaintea asasinatului (cea in care Cosmo se intereseaza de mersul lucrurilor la bar) e perfect justificata. Omul doar se asigura ca micul univers din care facea parte (si asupra caruia avea un oarecare control, spre deosebire de situatia in care se afla in momentul respectiv) isi vedea mai departe de existenta lui.
Din punctul asta de vedere (al studiului de caracter) filmul e, fara indoiala, o reusita. Atat prin prisma interpretarii actoricesti cat si a complexitatii personajului.Dar… acesta e primul film al lui Cassavetes pe care il vad (e un gol pe care nu tineam neaparat sa il acopar, nu sunt fanul numarul unu’ al cinemaului independent) si nu pot spune ca reprezinta un imbold foarte puternic care sa ma determine sa ii bifez si alte titluri. E interesant fara sa fie entuziasmant.
2,75 stele
|