[Malombra]

anaemona, nu ştiu ce să spun. satira presupune selectivitate, arunci cu vitriol peste ceva pentru că ştii că e rău şi rîzi de el. înseamnă ceva repere fixe, nu abulia lui "totul e legitim, totul e de înţeles". or, de bon ton azi se pare că e nu să rîzi de o chestie şi prin asta să te cureţi de ea, ci dimpotrivă, să-i studiezi fişa medicală, pentru a empatiza cu ea. se merge pe ideea că rîsul e ignoranţă. o fi şi aşa, dar de multe ori nu e. mă refer la satira morală, nu politică, pentru că satira comandată politic, de o facţiune sau alta, nu crapă aşa uşor, mai ales acolo unde băşcălia şi măcelurile vocale ţin loc de fapte. apoi, mai e apropierea aia dintre satiră şi vulgaritate, deci şi acolo trebuie dozate lucrurile.

mie îmi place le bonheur de medvedkine. e satiră propagandistică, ok, dar faptul că clerul, culacii, etc., sunt ridiculizaţi în film nu mă interesează foarte mult, ştiu că clerul nu se confundă cu experienţa spirituală, aşa cum aparteneţa la armată nu-ţi conferă automat curaj. nu spun că se exclud, ci doar că suprapunerea lor e variabilă.apoi, ştiind cîte ceva despre viaţa lui medvedkine, dintr-o relatare video văzută mai demult, nici nu-mi apar gînduri gen: un sistem care a tolerat astfel de filme, care poate rîde cu gura pînă la urechi, nu poate fi perfect inuman. cunoscînd cum au evoluat medvedkine, eisenstein şi vertov, înţelegi că "sistemul" nu prea ştia de glumă. am găsit filmul însoţit de cîteva filmuleţe, în care se făcea propagandă "bună": îi învăţa pe ruşi cum să se spele, cu apă şi săpun. aici iarăşi: rîzînd la astea, nu înseamnă că aş consimţi la faptul că toţi ruşii sunt nespălaţi, sunt o grămadă pe care îi apreciez. eu de-politizez filmul, pentru că găsesc în el bucăţi de umor real, tăios, dar asta nu aduce nici un vot agendei politice care clar susţine filmul. altcineva, care nu vede nimic de rîs în el, îl va arunca la gunoi ca pe o piesă grosolană.

şi apoi e seidl, cu satirele lui la care nu prea rîzi.