[BeNnY]

Un articol semnat Ambra Blu. De fapt mi se pare cel mai bun al lui, chiar merita citit. Lectura placfuta!

.

"Cred ca lui Mel Gibson i s-a parut ca nu l-a torturat suficient pe William Wallace in "Braveheart" si a decis sa-i mai faca o continuare. Asa s-a nascut "The Passion of the Christ" - film tot cu batai, ca si "Braveheart", dar mult mai tehnic si studiat in scenele in care eroul- Iisus de data asta - este torturat, apoi ucis de catre oamenii rai.
Ca "The Passion of the Christ" este un film controversat si suspectat de antisemitism o stie toata lumea. Astea sunt unele dintre riscurile la care se supun regizorii care propun apocrife cinematografice, fie ca sunt serioase - ca in cazul lui Scorsese contestat de Biserica Catolica dupa "The Last Temptation of Christ", fie ca au un script care ia in ras scripturile - ca in cazul "Dogma". Spre deosebire de acestea doua, "The Passion..." e un film in litera evangheliei. Evangheliilor, ca sa fiu mai exact, plus textele a doua calugarite crestine, toate folosite ca surse de inspiratie pentru film.
Dar, chiar daca "The Passion..." are premize de plecare conforme cu doctrina, el ramane un film eretic, facut cu mana stanga. Erezia lui nu ataca atat esentele, cat aparentele. Mai clar spus, Gibson propune in locul iconografiei clasice cu care te-a obisnut Zeffirelli imaginea distorsionata a Christosului chinuit. Ati vazut ca atunci cand se intalnesc un rabin, un popa si un imam se cheama ca e banc. Cand, in schimb se intalneste un catolic (Gibson) cu un quaker (DP-ul Caleb Deschanel) nu mai e de glumit. Cand cei doi se inspira din picturile lui Caravaggio si chiar din Pieta lui Michelangelo te astepti sa vezi imagini senine, in spiritul echilibrat al renascentismului. Contrar asteptarilor, filmul pare jupuit direct dintre scoartele de piele ale vreunui manuscris din vremea cand paganii erau crestinati cu sabia.
Stilistic vorbind, filmul oscileaza intre iconic maiestuos (scena deschiderii in gradina Ghetismani) si voyeurism aproape de cine verite (drumul pe via dolorosa si crucificarea propriu zisa). Dai la o parte exhibitiile stilistice: crane shot-uri, slow motion-uri, dolly-uri, stergi sangele de pe ochi si incerci sa vezi cu ce-ai ramas din film. Povestea n-o cauti, c-o stii din Biblie si, in plus, filmul e vorbit in latina si aramaica, desi ar fi putut la fel de bine sa fie vorbit in klingoniana, ca tot acelasi lucru as fi inteles.
Personajele atunci. Iisus e personaj uman? Ma indoiesc. Dupa cum il reprezinta Gibson e mai degraba sac de bataie, pe care romanii il bat in cuie pe o bucata de lemn. Iisus e personaj divin? Ma indoiesc. In afara de faptul ca ii lipeste urechea la loc lui Iuda si invie ca in filmele cu zombi, ce are Iisus, mai exact, din sfintenia celui consubstantial cu Dumnezeu?
Ma rog, asta nu inseamna ca filmul ar fi vaduvit de sentimentul religios. Poti sa fii religios si ca Tarkovski, si ca Gibson. Daca vrei sa iti traiesti viata in penitente si autoflagelari ca baietii din "Numele trandafirului" (ntt, nu ma refer la filmul cu Sean Connery si Christian Slater), viziunea lui Gibson o sa ti se para OK. Oricum ai fi - crestin, necrestin, imaginile cu diavolul care se furiseaza investmantat in pelerina prin multime tinand la piept un copil batran / pitic sunt halucinante si infioratoare. Tot filmul, de fapt, respira o atmosfera intunecata.
Oi fi luat eu cronica in ras, dar filmul e de plans. Nu cred ca poate schimba in vreun fel ce ai crezut / n-ai crezut pana acum despre Christos, insa te umple de sange ca trei filme de Kitano la un loc. Cum dupa vizionare am avut nevoie de o ablutiune, mi-am promis ca, pe viitor, sa ma uit numai la filme gen "Scooby Doo" iar pe Monica Belucci s-o vad numai in "Malena". "