|
Drifting Clouds e un Kaurismaki tipic - poveste simplă, caldă, reușind, în același timp să evite melodrama (spre deosebire de Le Havre, unde aceasta scapă de sub control). Umorul caracteristic, sec, trademark-ul Kaurismaki, e la el acasă, condimentînd o poveste care avea toate șansele să degenereze într-un tearjerker - un cuplu la ananghie nevoit să se confrunte cu o nemiloasă realitate socială. În ciuda cățelușului din brațe și a Pateticii lui Ceaikovski din fundal, nu le plîngem niciun moment de milă protagoniștilor, în cel mai nefericit caz, ne-am putea resemna alături de ei.
Desigur, în final toate se rezolvă, insă călătoria pînă acolo e cea care contează. Și e una cît se poate de plăcută, de la umorul sec, pînă la stil și acting. Iar momentele muzicale sînt un deliciu, de-a dreptul...
Vot: Antonioni (oferă totuși ceva în plus, zic eu). Dar merită amîndoi să meargă mai departe...
|