|
Foarte mulţi au sărit cu gura pe Lynch şi au strigat : Blasfemie!!! Să nu confundăm lucrurile: Lynch a fost nemulţumit de ceea ce s-a ales de film şi nu de ceea ce el iniţial creease. În plus, el a dorit să realizeze un Dune în prorpiul stil şi aproape că a reuşit. Înecul la liman s-a produs independent de voinţa sa.
Pînă la urmă, Dune reprezintă prima mostră a viziunii artistice a lui Lynch, mai ales în ceea ce priveşte timpul şi spaţiul în filmele sale. După Dune, „împăturirea” spaţio-temporală a devenit un leitmotiv în filmele lui Lynch.
Dune ne transporta de la linia de start la cea de finish avind impresia ca sta pe loc iar din această cauză a fost considerat de mulţi un film plictisitor. Să nu uităm însă de unde a pornit Lynch – puternica înclinaţie spre pictură se resimte în toate filmele sale, în special în cele de început, inclusiv Dune. Aşadar, e un film la care compoziţia cadrelor este mai importantă decît dinamismul acestora.
Nu-i putem reproşa că nu a rămas credincios literei cărţii. Nici Kubrick nu a făcut asta cu The Shining, cu toate acestea rezultatul a fost o capodoperă.
|