Asta nu e Mosul, e stramosul (unora)! Si vine, de obicei, astazi. Are si el povestea lui, scurta, numita
Povestioara lui Olympeu
Vara aceasta, cu caldura si mult entuziasm, cu bucurie, o vara inconfundabila, anunta ce va urma: urmeaza povestea lui Olympeu!
Personajul nostru, Olympeu, nu stia sa cante nici la lira, nici la chitara electrica. El stia sa dea la coasa. Si in multele lui ore de dat la coasa sub soarele bland cu altii, pe intinsele coline inverzite, ajunsese pana acolo incat sa compuna si un cantecel, care suna demn de o insolatie buna:
Toata ziua dau la coasa
Si in cot am bluza roasa!
Pielea, ce mi se cojeste,
Ulei de maslin, doreste.
Dar sa nu credeti ca o fi fost ultimul dintre romantici. Nu! Acelasi Olympeu, intr-o zi, a aruncat coasa cat colo. Avuse o mare revelatie: si-a luat motocoasa! Iar acesta a fost doar inceputul.
Pe urma a avut o revelatie si mai mare: si-a luat ultimul model de motocoasa, in varianta maxi! Si de atunci revelatiile lui au venit una dupa alta, nu l-au mai parasit.
Cea mai mare revelatie a mintii lui efervescente a fost sa construiasca un oras pentru zei. Daca nu avea sa reuseasca, din cauze materiale, in general, macar un Centru SPA sa iasa, cu dotari moderne, fireste, tot pentru zei!
Omul a inteles ca pentru a fi vizitati de zei, pentru a-i avea aproape, trebuie sa aiba unde sa traga, sa le creezi niste conditii.
Si, mai intai, s-a gandit unde era mai potrivit sa-l amplaseze. Dupa studierea posibilelor variante a ajuns la concluzia ca amplasarea cea mai fericita e pe varful muntelui.
Acolo se intrunesc conditii optime: posibilitatea cea mai simpla de a trage curent electric, orasul fiind pozitionat cel mai aproape de fulgere, posibilitate implicita de apa pentru dus, vezi norii trecatori in permanenta la munte. Panta pentru canalizare nu era o problema.
Odata stabilite toate detaliile, s-a apucat de lucru. Olympeu lucra singur, intampinand nu doar refuzul concetatenilor de a-l ajuta, ci si batjocura lor. In discutiile glumete dintre ei, acestia, ori de cate ori se intrebau intre ei de Olympeu, voit dispretuitor, spuneau ca e sus, pe munte, construieste Olympul, denumire data de ei in gluma, dupa numele lui. Si de atunci Olymp a ramas numele acelui loc!
S-a lucrat mult, s-a lucrat bine, cu sarg si odata terminat de construit, spre bucuria imensa a lui Olympeu, orasul trebuia populat. Dar cu cine? De unde?
Trebuia sa gaseasca zeii care doreau sa locuiasca acolo, deoarece pe timpul lucrarilor nu a venit nimeni la fata locului din partea beneficiarului.
Si, de aceea - nici nu se racisera bine rocile vulcanice folosite la temelie - a inceput sa trimita mesaje: Caut echipa completa de zei! Asiguram pensiune completa, confort sporit, libertate si democratie!
Raspunsurile nu au intarziat sa apara, spre uimirea lui, dar toti cei ce aplicau la aceasta oportunitate erau falsi zei. Nici macar nu erau din vazduh, ci de pe cuprinsul mai apropiat sau mai indepartat al tarii, oportunisti cu acte in regula.
Insa vigilenta lui Olympeu nu putea fi inselata. El ii supunea pe pretendenti la tot felul de probe, candidatii avand la ei, fiecare, in primul rand, o hartie prin care parintii lor isi dadeau consimtamantul ca puteau participa la aceste probe. Asta pentru a evita consecintele ulterioare acestui concurs, mai ales a probelor finale, ce vizau testarea nemuririi.
De, unii nu suporta usor un ciocan la tampla sau un cutit infipt in muschi (fireste, ales la alegere de candidat)! Trebuia omul sa se dumireasca cumva, nu? Ca sa nu greseasca!
Competitia pre-olimpica nu a dat zei (niciodata), dar a dat excelenti atleti (dintre cei care au scapat, abandonand, la un moment dat, concursul lui Olympeu). Ei se mai intalnesc din cand in cand si astazi, o data la 4 ani, tragand sperante...!
Desi dorul il mana, nu se putea intoarce la coasa lui. Problema nu era inca rezolvata, iar concursul nu parea sa dea rezultate.
Sperantele erau foarte mici. Chiar daca nu pe loc, la cateva ore sau zile, se auzea despre candidat ca nu a trecut ultima proba. Atunci avu revelatia sa nu mai astepte, sa plece el in cautarea lor si, deci, a linistii lui. Dar cum? Caci nu ar ajunge prea departe! Se gandea numai la Icar, ce nu avusese la dispozitie prea multe inlesniri ignifuge.
Si chiar in acele momente in care Olympeu era ingandurat si foarte ingrijorat, ca in orice mitologie, salvarea vine tot de la zei. Cu o descindere in sunet si lumina, mai spectaculoasa decat orice revelatie de-a sa, zeii mult asteptati isi facusera, in sfarsit, aparitia.
Unul dintre ei i s-a adresat scurt: "Mars de aici!"
El a multumit, a tinut minte cuvantul si astfel pleca bucuros de acolo cu un pas cadentat, fredonand o idee ce-i veni pe loc in minte, anticipand in acest fel si muzica militara.
Iar de aici lucrurile va sunt binecunoscute.
