|
Banuiesc ca filmul tinteste putin dincolo de problema batranetii.Respectabilul Harry Combes e un fel de ochelar ce ni se pune la ochi pentru corectii de perceptie : copii ajunsi adulti fara o camera in casa parinteasca, adolescente nostime ce o tulesc in lumea larga,prostituate frumoase in excitatii instant si domni cu pene ajunsi la zdup pentru practicarea medicinii fara permis - trebuie sa ne induioseze si sa ne reaminteasca de pitorescul irepetabil al fiecarui exemplar uman si al fiecarei clipe.
Intentiile nobile ale acestui film au esuat insa lamentabil in cazul meu,in zidul unei insensibilitati de care nu ma credeam in stare.Monologurile filozofic sentimentaliste ale lui Harry imi par astazi false ca niste mantre NLP-iste :” ai putea descrie cum te simti?” (oh,my God !)/ ” suferinta e mai grea decat moartea “(of course !)/”cel mai ciudat lucru in a fi batran este ca prietenii tai sunt morti” ( de necrezut !) .Ele se deruleaza plat si obositor, iar cand simpaticul personaj mai interactioneaza cu piese conexe,rezulta ceva in genul stand-up comedy.
Am totusi de consemnat si doua aspecte pozitive : nimic de reprosat bietului Tonto,singurul care mai invioreaza toata aceasta textura flasca,de material uzat.
Si scena in care Jessie,iubirea idealizata a tineretii, il ia pe sus pe Harry la un vals in sala de vizite din azil: poezia atinge aici cote insuportabile,dar eu am scrasnit din dinti si am suportat ! Ceva mai grav decat asta nu cred ca mi se mai poate intampla in acest turneu,asa ca privesc inainte cu speranta.
1,5/ 4
|