Lan Feng Zheng (1993)
aka
The Blue Kite (1993)
Conceptul de prezentare a historiei prin ochi de copil parea sa isi fi epuizat puterea de impact odata cu realizarea lui Klimov,
Come and See (1985). Artistic, nimic nu ar mai fi putut trece dincolo de dramatica imagine a lui Flyora, (Alexey Kravchenko); si nici nu va mai putea vreodata, cred eu, insa cinemaul e mereu surprinzator. Si iata ca Zhuangzhuang Tian reuseste sa isi impuna tanarul protagonist in constiinta comuna a iubitorilor de film, nu ca ramanand o imagine simbol ci prin realitatea povestii sale. In asta consta si forta mesajului acestui material venit tocmai din China, ce nu are nimic in comun cu propaganda, cu sarcinile de partid ori cu manipularea, un mesaj mult prea adevarat, deranjant chiar. Lucru ce nu se poate afirma despre
Idi i Smotri.
Comunismul si colectivizarea au sucit minti simple, invidioase ori nestiutoare, cum e si cazul copilului din acest film, unde doctrina si propaganda dusa pana la distrugere au rolul de a-l modela inca de mic, pentru ca mai apoi partidul sa il folositor in viitorul plan al miscarii ce ia nastere sub ochii nostri. Tietou, un tanc nestiutor asa cum este prezentat la inceput, ajunge si la euforia tineretii sale unde participa la un moment de razvratire, posibilitate pentru elevi sa isi umilesc profesorii ce au fost odata mai severi. Dorinta a oricarui tanar rebel ce isi inchipuie ca isi cere “dreptatea” intr-o perioada in care lui toate i se par a fi strambe, contrare libertatilor si personalitatii sale in devenire. Dusul rece nu se lasa asteptat mult si in momentul in care braveaza in fata mamei, pe neasteptate vine si o palma din partea bietei femei, dezarmata de omul ce pare sa devina puiul ei, ea care “nu a crescut cu atatea sacrificii un huligan”. Mai-mai ca te astepti ca dupa asa o sapuneala sa vina comitetul si sa o disciplineze pe mama oripilata de comportamentul unui fiu pe care credea ca il cunoaste. Insa adevarata trezire la realitate, cea definitiva pentru eroul nostru, apare abia la final. Ceva mai matur, Tietou realizeaza ca noua ordine se construieste pe destine distruse si pe nedreptate. E momentul in care constientizeaza ca nici unul din cei “reeducati” nu avea vreo vina sau culpa care sa i se poata imputa in fata vreunui tribunal normal si corect. Noi, in calitatea noastra de spectatori ai dramelor acestor familii greu incercate, suntem inca de la inceput conectati la aceasta stare de fapt, la procesele colective prin care partidul cere sa i se aduca un numar normat de opozanti, vinovati fara vina, dar necesari pentru a consolida o ideologie ce isi are temelia construita preponderent pe dusmani ai poporului. Doar asa poate ideologia insasi exista si asta e singura metoda prin care s-ar putea impune in constiinta colectiva. Victima unui astfel de modus operandi e insasi tatal plapandei creaturi, un om decent dar care isi alege total neinspirat momentul de mers la toaleta. Odata reintors in sala de sedinta, decizia luata unanim se citeste pe chipurile tuturor consatenilor ca o vina sinonima rusinii. Toti stiu ca au distrus o viata, important insa ca nu pe a lor si toti parca isi scuza in minte imposibilitatea de a fi actionat altfel. Si era doar inceputul marilor transformari, (campania celor 100 de flori), prin care trecea cea mai popuata tara de pe glob. Si era tot un inceput de demascare cinematografica a curselor intinse de Mao Zedong, cel ce ceruse ajutorul tuturor cetatenilor ce doreau sa se implice pentru binele comun, Li se cerea deschis sa isi exprime criticile, recomandarile ori sugestiile aduse politicilor partidului, spre a fi adaptate si imbunatatite. Realitetea a dovedit insa ca toti participantii momiti astfel au sfarsit pe listele de exterminare. Scena devine instant un tablou general al unei ideologii si ea a fost remarcata de cei mai importanti critici ca fiind una dintre cele mai importante realizari cinematografice legate de analiza unei doctrine politice. Totusi eu mi-am oprit privirea la o linie de dialog, cuvinte ce m-au bulversat poate mai tare decat momentul deciziei de a aduce un vinovat spre sacrificiu partidului. “As fi spus-o (n.r. critica la adresa politicii statului) daca n-as fi iubit atat de mult tara?” Un gand rostit cu voce tare, o cugetare plina de durere si regret. Ceva venit dintr-o inima de pur patriot care stie ca dorinta sa de mai bine al patriei ii va aduce pieirea.
Pe langa valoarea testamentar-documentara a filmului, apare si o alta directa si cat se poate de reala, umana si imediata. Destinele unor implicati in acest proiect au fost damnate pentru totdeauna in tara natala. Un pret enorm inchinat celei de a 7-a arte, singura care poate genera atata panica chiar si unui regim totalitar. Nici un actor dintre cei ce l-au interpretat in cele 3 faze ale varstei in care este surprins Tietou, nu a mai primit vreo sansa de a mai performa pe micul ori marele ecran. Liping Lu, interpreta mamei a fost reabilitata dupa ani, dar chiar si in aceste conditii nu i s-a mai atribuit niciun rol in productiile importante. Regizorul Tian Zhuangzhuang a fost nevoit sa se repatrieze intr-o tara de adoptie iar producatorii, persoane non grata in tarile lor au fost nevoiti sa fure materialul pentru a-l monta dincolo de granite, lucru deloc pe placul regimului.
Plin de momente emblematice, filmul lui Zhuangzhuang satirizeaza cu un gust amar tot ce tine de impunerile unei puteri, a unui lider oarecare, in viata reala a oamenilor obisnuiti. Portretele omniprezente ale conducatorului suprem, inceputul vietii de cuplu ce se realizeaza intai cu o plecaciune adusa imaginii acestui cap incoronat de puterea populara, amuzanta marturisire plina de naduf a pustiului narator cum ca moartea unui parinte al miscarii comuniste i-a intarziat nasterea cu zece zile doar cateva din cele mai evidente metode de exprimare folosite in a critica o revolutie facuta de altii in numele tuturor. Toate aceste amanunte, pusa la comun, genereaza un tablou amplu despre o stare de fapt. Zmeul albastru incalcit in ramurile batranului arbore nu e nici el nimic altceva decat o alegorie rotunda a copilariei ajunsa acum la maturizare. “O sa iti fac un altul”, spune Tietou micutei verisoare, asa cum si lui i-a spus, cu multi ani in urma, un tata ce nu a mai putut sa isi duca la indeplinire promisiunea.
Concluzie: Optimismul cinematografic al acestui proiect se sustine pe acei oameni ce mai exista in lumea asta si care indiferent de consecinte vor spune mereu adevarul, vezi Zhuangzhuang. In contrapartida, tristetea imaginilor picura ca niste lacrimi grele in momentul in care constati ca in aceeasi lume, alaturi de curajosii eroi, inca mai exista si oameni ce in inconstienta lor isi predau dreptul de a alege pentru ei insisi in mainile unui lider pe care in principiu ei l-au instalat pe viata in fruntea tarii, paradoxal, prin puterea lor de a decide liber. Si asta la mai bine de 2500 de ani de la inventarea ideii de vot popular.
Nota 7,86!