Cinemagia Forum - View Single Post - Filme nici bune nici (ne)bune

alali · 29 Oct 2017, 18:09

Wu Qingyuan (2006)
aka
The Go Master (2006)

Go este cel mai antic joc pe tabla ce s-a practicat neintrerupt pana in zilele noastre. The Go Master, filmul despre acest joc, avandu-l in centru povestii pe Wu Qingyuan - cunoscut ca Go Seigen in Japonia, (Chen Chang), cel ce a fost o singura data invins la acest joc in toata cariera sa profesionista, de catre Fujisawa Hosai in mai bine de 22 de ani de activitate, infrangere la limita, scor 4-6, suferita in urma unei conjuncturi speciale, Hosai pornind partidele cu un avantaj conferit de statutul sau de jucator profesionist cu vechime si maxim de dani. Dupa doar 8 ani, Wu avea ocazia sa isi ia revansa, pierzand doar o singura partida din cele 10 si canstigand 7. Un an mai tarziu, aceiasi oponenti consemnau tot o ingura infrangere suferita de Wu in contrabalanta cu 5 partide castigate de acesta.
In pelicula nimic despre jocul de Go. (exceptie acea precizare "3-3 stea in centru" ca fiind o strategie de deschidere). Pur si simplu filmul se rezuma la a prezenta sosirea jucatorilor, pozitionarea acestora la masa de joc si pregatirea ce se efectueaza cu o rigurozitate ritualica inainte de a fi efectuata prima mutare. Pana si momentul de la finalul unei partidei ce consta in strangerea pieselor si asezarea celor 2 recipiente pe suprafata tablei de joc e relatat cu aceeasi seriozitate si piosenie. Din pacate despre continutul jocului, despre jocul propriu-zis, nimic.
Biopicul nu e nici el bine dezvoltat, fiind la la fel de timid in ceea ce priveste detaliile. Personajul a carui viata ar fi trebuit filmul sa o propuna publicului nu are detalii care sa il umanizeze. Nu se prezinta deloc emotia unui spirit neinteles, framantarile unei minti geniale sau trairile eroului din timpul partidelor ori cele din viata privata. Apar ce e drept cateva izbucniri nervoase cum e cea de la moartea maestrului sau, dar sunt atat de desprinse de context si atat de nelineare cu actiunea incat par spoturi introduse in film dintr-o alta ecranizare paraela si nu sentimente ale personajului central din filmul pe care tocmai il urmarim.
Ca tot am adus in discutie secventialitatea povestirii si modul in care este ea (ne)alcatuita, intregul material pare o cronica a unor momente din viata unei personalitati. Episoade biografice consemnate cu acuratetea si rigurozitatea caracteristica jurnalismului de tip documentar, ce nu au coeziune si puncte de legatura in interiorul constructiei finale. Posibil ca asta sa fi fost si motivul pentru care am reluat de 3 ori vizionarea, chiar daca am ajuns de fiecare data pana la final cu parcurgerea intregului material. Pur si simplu imi dadeam seama ca fiind atat de usor de distras de la ceva ce nu imi propunea nimic cu care sa ma identific, sa il inteleg sau de care sa ma atasez, atentia imi era atat de usor distrasa si constatam ca nu am acordat destula importanta unor anumite momente ce tocmai s-au derulat. Iar cand te gandesti ca se vorbeste despre acest film cum ca ar fi cel mai coerent si vizionabil film al regizorului Zhuangzhuang Tian.
Zona de provenienta, cultura din care ia nastere aceasta realizare, traditia ce sta in spatele acestei discipline, constituie cu siguranta alte bariere ce coroborate cu forma fragmentata in care regizorul chinez si-a gandit proiectul, au dus la aceasta senzatie stranie de instrainare a mea fata de actiune si oamenii ce iau parte la ea.
Un moment anume de o importanta istorica deosebita si de o frumusete bizara, stranie ca lumina rece a distrugerii pe care o anunta, il reprezinta explozia bombei de la Hirosima, fix in timpul desfasurarii unei confruntari din cadrul Tuneului Celor 10 Partide, Jubango in dialectul nipon. E exemplul cel mai elocvent pentru ceea ce spuneam mai sus, legat de cultura si traditie. O secunda efemera, un moment poetic ce se continua prin reluarea partidei imediat ce jucatorii s-au dovedit capabili sa continue.
Concluzie: O noua incursiune in "stricteturile" unei societati solide, bine ierarhizata si bine consolidata. Maestrul de Go e filmul unei lumi greu de inteles, mai complexe chiar decat cea a jocului de sah si care cere sacrificii imense. "un jucator profesionist trebuie sa vrea sa si moara, daca trebuie, pe tabla de Go" . O filosofie pe cat de simpla pe atat de penetranta. Un film ce incearca sa surprinda lupta intrinseca ce se da in sufletul lui Qingyuan intre iubirea de patrie si dragostea pentru jocul de Go, dar care esueaza fix atunci cand ar fi trebuit sa isi insufleteasca personajul, sa-l faca viu, vunerabil. In asteptarea unei noi adaptari a acestei biografii pe masura celui care a fost cel mai mare jucator de Go din toate timpurile, depasidu-l pe insusi Shusaku - "saint of Go", doar nota 7,11 pentru acest film confuz.

29 Oct 2017, 18:09	#117
alali Guru Join Date: May 2011 Posts: 871	Pasiunea nu are patrie cum nici filmul nu contine nimic despre jocul de Go. Wu Qingyuan (2006) aka The Go Master (2006) Go este cel mai antic joc pe tabla ce s-a practicat neintrerupt pana in zilele noastre. The Go Master, filmul despre acest joc, avandu-l in centru povestii pe Wu Qingyuan - cunoscut ca Go Seigen in Japonia, (Chen Chang), cel ce a fost o singura data invins la acest joc in toata cariera sa profesionista, de catre Fujisawa Hosai in mai bine de 22 de ani de activitate, infrangere la limita, scor 4-6, suferita in urma unei conjuncturi speciale, Hosai pornind partidele cu un avantaj conferit de statutul sau de jucator profesionist cu vechime si maxim de dani. Dupa doar 8 ani, Wu avea ocazia sa isi ia revansa, pierzand doar o singura partida din cele 10 si canstigand 7. Un an mai tarziu, aceiasi oponenti consemnau tot o ingura infrangere suferita de Wu in contrabalanta cu 5 partide castigate de acesta. In pelicula nimic despre jocul de Go. (exceptie acea precizare "3-3 stea in centru" ca fiind o strategie de deschidere). Pur si simplu filmul se rezuma la a prezenta sosirea jucatorilor, pozitionarea acestora la masa de joc si pregatirea ce se efectueaza cu o rigurozitate ritualica inainte de a fi efectuata prima mutare. Pana si momentul de la finalul unei partidei ce consta in strangerea pieselor si asezarea celor 2 recipiente pe suprafata tablei de joc e relatat cu aceeasi seriozitate si piosenie. Din pacate despre continutul jocului, despre jocul propriu-zis, nimic. Biopicul nu e nici el bine dezvoltat, fiind la la fel de timid in ceea ce priveste detaliile. Personajul a carui viata ar fi trebuit filmul sa o propuna publicului nu are detalii care sa il umanizeze. Nu se prezinta deloc emotia unui spirit neinteles, framantarile unei minti geniale sau trairile eroului din timpul partidelor ori cele din viata privata. Apar ce e drept cateva izbucniri nervoase cum e cea de la moartea maestrului sau, dar sunt atat de desprinse de context si atat de nelineare cu actiunea incat par spoturi introduse in film dintr-o alta ecranizare paraela si nu sentimente ale personajului central din filmul pe care tocmai il urmarim. Ca tot am adus in discutie secventialitatea povestirii si modul in care este ea (ne)alcatuita, intregul material pare o cronica a unor momente din viata unei personalitati. Episoade biografice consemnate cu acuratetea si rigurozitatea caracteristica jurnalismului de tip documentar, ce nu au coeziune si puncte de legatura in interiorul constructiei finale. Posibil ca asta sa fi fost si motivul pentru care am reluat de 3 ori vizionarea, chiar daca am ajuns de fiecare data pana la final cu parcurgerea intregului material. Pur si simplu imi dadeam seama ca fiind atat de usor de distras de la ceva ce nu imi propunea nimic cu care sa ma identific, sa il inteleg sau de care sa ma atasez, atentia imi era atat de usor distrasa si constatam ca nu am acordat destula importanta unor anumite momente ce tocmai s-au derulat. Iar cand te gandesti ca se vorbeste despre acest film cum ca ar fi cel mai coerent si vizionabil film al regizorului Zhuangzhuang Tian. Zona de provenienta, cultura din care ia nastere aceasta realizare, traditia ce sta in spatele acestei discipline, constituie cu siguranta alte bariere ce coroborate cu forma fragmentata in care regizorul chinez si-a gandit proiectul, au dus la aceasta senzatie stranie de instrainare a mea fata de actiune si oamenii ce iau parte la ea. Un moment anume de o importanta istorica deosebita si de o frumusete bizara, stranie ca lumina rece a distrugerii pe care o anunta, il reprezinta explozia bombei de la Hirosima, fix in timpul desfasurarii unei confruntari din cadrul Tuneului Celor 10 Partide, Jubango in dialectul nipon. E exemplul cel mai elocvent pentru ceea ce spuneam mai sus, legat de cultura si traditie. O secunda efemera, un moment poetic ce se continua prin reluarea partidei imediat ce jucatorii s-au dovedit capabili sa continue. Concluzie: O noua incursiune in "stricteturile" unei societati solide, bine ierarhizata si bine consolidata. Maestrul de Go e filmul unei lumi greu de inteles, mai complexe chiar decat cea a jocului de sah si care cere sacrificii imense. "un jucator profesionist trebuie sa vrea sa si moara, daca trebuie, pe tabla de Go" . O filosofie pe cat de simpla pe atat de penetranta. Un film ce incearca sa surprinda lupta intrinseca ce se da in sufletul lui Qingyuan intre iubirea de patrie si dragostea pentru jocul de Go, dar care esueaza fix atunci cand ar fi trebuit sa isi insufleteasca personajul, sa-l faca viu, vunerabil. In asteptarea unei noi adaptari a acestei biografii pe masura celui care a fost cel mai mare jucator de Go din toate timpurile, depasidu-l pe insusi Shusaku - "saint of Go", doar nota 7,11 pentru acest film confuz. Last edited by alali : 29 Oct 2017 at 18:21.