Detroit 2017
Tulburatoare aceasta descriere detaliata a unei istorii recente, o problema ce pare ca inca persista, din pacate, in care un oras de talia Detroit-ului cade victima unor interese meschine sau unor comportamente reprobabile. Chiar in 2013, Detroit a trecut printr-un faliment de rasunet, lucru ce a provocat numeroase miscari atat de strada, sociale, cat si migratorii. Populatia acestei metropole, a 5-a din Statele Unite, intr-o continua scadere inca din anii 50-60, atunci cand atinsese maximul de crestere, ajungand la aproximativ 1.700.000 locuitori, este dupa ultimele estimari, in 2016, la circa 650.000, cu o curba descendenta, vizibil mai abrupta dupa evenimentul din 2013.
Respectand o regula ciudata dupa care in ultimul timp protagonistul isi pierde din pondere in detrimentul antagonistului sau a secunzilor ce-l inconjoara, s-a ajuns la paradoxul intalnit in aceasta productie, unde negativul este de departe cel care conduce intregul proiect. Rolul principal in intelesul clasic al termenului, cred ca nici nu exista aici. Este el John Boyega sau Algee Smith? Greu de spus. Practic, oricare actor ce apare pe toata durata proiectiei isi are perioada sa in care poate fi considerat protagonist. Aceasta contrabalansare a echilibrului dintre pozitiv si negativ, cu evident castig de cauza in favoarea variabilei neplacute, are ca efect o lipsa a descarcarii tensiunii acumulate in timpul vizionarii, lucru ce duce la frustrari in randul publicului. Povestea este extrem de plauzibila si realul nu pare deloc cosmetizat. Problema apare chiar la aceasta imposibilitate a delimitarii filmului de evenimentele ce ne inconjoara si ni se servesc zilnic la stiri de exemplu. Aici viata nu numai ca bate filmul, dar ea e filmul insusi. Si nimeni nu vrea sa faca un drum la unde sa i se nareze o poveste despre ce a facut sau a vazut azi pe strada sau la tv.
Filmat preponderent in gros plan, in special in cea mai importanta jumatate a sa, cea a interogatoriului, in care toata compozitia imaginii se rezuma la chipurile descompuse ale interpretilor, filmul devine si mai apasator. Este ca si cum ai privi in ochi aceste victime ale unor abuzuri nejustificate dar tu nu deti nici o putere prin care sa le ajuti si sa opresti acele acte de violenta. O neputinta dureroasa ce lasa sechele si traume provenite din acel schimb de priviri, atat de direct si care parca nu mai e nemijlocit nici de camera de filmat nici de ecranul de panza. Te uiti pur si simplu in ochii victimelor si simti ceea ce e in sufletul lor.
Finalul dezamageste nu neaparat prin calitatea lui, ci prin disconfortul pe care ti-l creaza. Nimic nu se intrezareste a fi datator de speranta, absolut totul conducad la ideea ca problema e de nerezolvat. Un fel de "asta e si cu asta defilam", atat de des folosit ca solutie in vremea noastra. Nimeni nu ii cerea regizoarei Kathryn Bigelow sa propuna solutii sau sa retuseze un caz adevarat facandu-l astfel mai placut si mai pe gustul unui public generalist si comercial. Singura pretentie era sa te axezi si pe latura celor ce au reusit sa-si regaseasca linistea si sa isi continue viata. Ei sunt mentionati la sfarsit ca si cum nu ar fi fost deloc interesanti pentru speta cazului ce se dezbate. Productia nu promoveaza viata si schimbarea ci se resemneaza si incheie nejustificat in cea mai pesimista nota cu putinta.
Scenariul si acuratetea faptelor sunt discutabile. Relatari si marturii puse cap la cap si din care s-au selectat doar acele parti ce sa corespunda ideii de realizarea a acestei pelicule. Povestea este cu siguranta relatata doar din punctul de vedere al unei singure tabere. Asta ma face putin mai precaut, desi nu ma indoiesc ca lucrurile s-au petrecut intocmai cum se relateaza in imagini. Retinerea apare strict la partea emotionala ce incearca sa ne fie impusa ca necesara pentru intelegerea intregii istorisiri.
Concluzie: Modelul perfect de film care iti prezinta repercursiunile unui cumul de evenimente, fiecare avandu-si motivatia si scopul lui. Interesele meschine cum sunt acelea de a profita material de pe urma unui haos, teribilismul si inconstienta ce se platesc cu viata sau incalcita birocratie care inca permite ca un element nociv sa ramana activ pana la solutionarea si ultimei cai de recurs, reprezinta cateva din piesele unui puzzle complex si greu de analizat. Singura justificare a crearii unui astfel de film este redesteptarea unei constiinte comune ce pare ca in ultimul timp s-a cam saturat sa mai vegheze treaza la pastrarea, asigurarea si garantarea din partea statului si a organelor sale, a drepturilor cetatenesti si democratice.
Nota 7,11!