Cinemagia Forum - View Single Post - Filme nici bune nici (ne)bune

alali · 01 Sep 2017, 00:36

Valerian and the City of a Thousand Planets (2017)

Sesiunea de la cinema din acest weekend mi-a provocat o dezamagire profunda intrucat am urmarit noul film al lui Luc Besson si am realizat ca defapt am revazut Le Cinquieme Element (1997) aka The Fifth Element, doar ca remasterizat in muuult mai multe culori, asa cum cere publicul juvenil din zilele noastre. Hai cu argumentele.
Primul lucur ce m-a frapat e varsta actorilor. Inconjurata de vapori irizati e pustoaica Cara Delevingne in rolul Laureline, o actrita putin trecuta de 20 de ani; cu ochii albastrii sidef, desi mai trecut ca varsta, Dane DeHaan, 30 de ani, insa cu o infatisare de adolescent din Beverly Hills 90210, ce nu ii tradeaza catusi de putin adevarata etate. Pustiul e maior in filmul asta, asta ca sa fim respectuosi cu gradele si cu cei in functii de conducere. E un trend acum sa transformi protagonistii in niste intruchipari infantile ale eroilor seriosi de odinioara, in care sa se poata transpune orice copil-adult, intarziat la minte si la trup. Despre pusti, copile sau copii, numai de bine. Ei da, trebuie sa viseze astfel de lumi, insa in sala, din cele 200 de locuri ocupate, nu cred ca erau 30-40 astfel de entuziasmati. Asa s-a intamplat tot in acest an si cu adolescentul SpiderMan. Sa speram ca lucrurile se vor opri aici si ca nu va mai continua scaderea asta drastica de varsta si pentru alti super-eroi. Ce diferenta intre Bruce Willis si Dane DeHaan, ca de la cer la pamant! Am observat in schimb ca anti-eroii raman adulti, oameni in toata firea. O fi asta vreo caracteristica negativa in acceptiunea spectatorului modern ... ? Plus ca toti acesti pustani ce personifica salvatori de lumi, au si comportamentul sau mintea unor tanci. Pentru ei totul este o gluma si orice incercare serioasa, nu este nicidecum responsabilizatoare si importanta. Trendul vremii, n-ai ce-i face. Slab pregatit, inconstient si temerar in prostie.
Si ca tot vorbeam de cer ca inaltime sa pomenim si de prima mare asemanare dintre cele doua filme. Orasul proiectat in viitorul lui Korben Dallsa si orasul virtual de pe o planeta indepartata sunt unul si acelasi. In cei 20 de ani cati au trecut de la prima vizita prin el, unde ghid ne-a fost soferul de taxi Bruce Willis, doar fatadele au fost rezugravite in culori stridente ce tipa la tine literalmente. Restul e la fel: aceeasi metropola pe verticala, inalta sau adanca, depinde de cum e orientata camera de filmat intr-un anumit moment, plin de poduri si punti de legatura, construit acum cu dublul pretului din 1997, (de la 90 la 180 milioane de dolari). Apare si acel salt in gol al maiorului Valerian, atat de identic cu saltul Millei Jovovich, Leeloo in Al 5-lea Element; va mai amintiti de el?
Urmatoarea mare asemanare dar si una dintre cele mai bune scene din actualul film este cea a numarului de cabaret: o repunere in scena a unui moment coregrafic din '97 avand-o in prim plan pe Diva Plavalaguna. Rihanna acum, chiar daca nu canta, ofera un numar de dans excelent din punct de vedere al aranjamentului, al creatiei si nu in ultimul rand, al executiei. Apropo de lipsa cantatului; O mare eroare comisa de experimentatul regizor. Sa ai asa o voce intr-o asemenea zeita si sa o pui doar sa danseze lasciv la bara, e dovada de amatorism, cred eu. Raman insa cu marea mea descoperire despre cantareata din al carui repertoriu cunosteam foarte putine melodii: Only Girl si Love The Way You Lie unde face pereche cu Eminem; acum stiu ca e si dansatoare, una buna rau, ce are toate calitatile necesare, ba inca si ceva in plus din cate am putut sa admir.

Si daca am dat cateva elemente ce par extrase din filmul de acum 20 de ani al aceluiasi Luc Besson, sa vorbim si despre noile creatii, fiinte venite de prin intregul univers, care mai de care mai luminate si sclipitoare, sau sclipicioase, alegeti voi cum le priviti. Extraterestrii din acest ultim proiect al experimentatului regizor in ale sf-ului, sunt minunati. Nu ca cei vechi erau mai putini spectaculosi, insa acum avem o cantitate uriasa de astfel de fiinte. Problema, pentru ca da, exista o problema, e ca majoritatea acestor exponate este doar prezentata ca o marfa. Enumerate oarecum ostentativ, cutarescu care e sectorul financiar al statiei spatiale, icsulescu care produce nu stiu ce minereu, fascinantele scorneli ale unei echipe geniale, nu au un rol practic in toata constructia. Ele doar au fost imaginate si trebuiau expuse.
La capitolul clisee, o sa pomenesc de metoda deja plictisitoare prin care vrea a introduce spectatorul in lume ecranului. Ati intuit bine ca se apeleaza la un cantec vechi, respectiv David Bowie cu Space Oddity. Daca proiecte recente ale celor de la Marvel au marjat pe acelasi trend, folosind hituri din anii '70 ori '80 si le-a iesit, cel putin in parte, Valerian liciteaza si mai mul cu o piesa ce apartine anilor '60. In acest ritm, exact ca si cazul varstei protagonistilor, probabil ca vom ajunge sa ascultam la cinema piesele lui Bing Crosby sau Ellei Fitzgerald.
Concluzie: Un nou proiect al lui Besson preparat dupa o veche reteta ce si-a demonstrat deja potentialul acum exact doua decenii. Foarte luminos si diversificat ca oferta vizuala, filmului ii lipseste motivatia de a fi, de a exista. Este pur entertainment si nimic mai mult. Merita vizionat pentru a-ti oferi un respiro multicolor ce sa iti permita sa te odihnesti putin intelectual, ca mai apoi sa poti sa te re-apuci de a viziona noi filme bune, importante si cu greutate. Nota 6,48.

01 Sep 2017, 00:36	#114
alali Guru Join Date: May 2011 Posts: 871	Si parca am mai vazut acest film. Valerian and the City of a Thousand Planets (2017) Sesiunea de la cinema din acest weekend mi-a provocat o dezamagire profunda intrucat am urmarit noul film al lui Luc Besson si am realizat ca defapt am revazut Le Cinquieme Element (1997) aka The Fifth Element, doar ca remasterizat in muuult mai multe culori, asa cum cere publicul juvenil din zilele noastre. Hai cu argumentele. Primul lucur ce m-a frapat e varsta actorilor. Inconjurata de vapori irizati e pustoaica Cara Delevingne in rolul Laureline, o actrita putin trecuta de 20 de ani; cu ochii albastrii sidef, desi mai trecut ca varsta, Dane DeHaan, 30 de ani, insa cu o infatisare de adolescent din Beverly Hills 90210, ce nu ii tradeaza catusi de putin adevarata etate. Pustiul e maior in filmul asta, asta ca sa fim respectuosi cu gradele si cu cei in functii de conducere. E un trend acum sa transformi protagonistii in niste intruchipari infantile ale eroilor seriosi de odinioara, in care sa se poata transpune orice copil-adult, intarziat la minte si la trup. Despre pusti, copile sau copii, numai de bine. Ei da, trebuie sa viseze astfel de lumi, insa in sala, din cele 200 de locuri ocupate, nu cred ca erau 30-40 astfel de entuziasmati. Asa s-a intamplat tot in acest an si cu adolescentul SpiderMan. Sa speram ca lucrurile se vor opri aici si ca nu va mai continua scaderea asta drastica de varsta si pentru alti super-eroi. Ce diferenta intre Bruce Willis si Dane DeHaan, ca de la cer la pamant! Am observat in schimb ca anti-eroii raman adulti, oameni in toata firea. O fi asta vreo caracteristica negativa in acceptiunea spectatorului modern ... ? Plus ca toti acesti pustani ce personifica salvatori de lumi, au si comportamentul sau mintea unor tanci. Pentru ei totul este o gluma si orice incercare serioasa, nu este nicidecum responsabilizatoare si importanta. Trendul vremii, n-ai ce-i face. Slab pregatit, inconstient si temerar in prostie. Si ca tot vorbeam de cer ca inaltime sa pomenim si de prima mare asemanare dintre cele doua filme. Orasul proiectat in viitorul lui Korben Dallsa si orasul virtual de pe o planeta indepartata sunt unul si acelasi. In cei 20 de ani cati au trecut de la prima vizita prin el, unde ghid ne-a fost soferul de taxi Bruce Willis, doar fatadele au fost rezugravite in culori stridente ce tipa la tine literalmente. Restul e la fel: aceeasi metropola pe verticala, inalta sau adanca, depinde de cum e orientata camera de filmat intr-un anumit moment, plin de poduri si punti de legatura, construit acum cu dublul pretului din 1997, (de la 90 la 180 milioane de dolari). Apare si acel salt in gol al maiorului Valerian, atat de identic cu saltul Millei Jovovich, Leeloo in Al 5-lea Element; va mai amintiti de el? Urmatoarea mare asemanare dar si una dintre cele mai bune scene din actualul film este cea a numarului de cabaret: o repunere in scena a unui moment coregrafic din '97 avand-o in prim plan pe Diva Plavalaguna. Rihanna acum, chiar daca nu canta, ofera un numar de dans excelent din punct de vedere al aranjamentului, al creatiei si nu in ultimul rand, al executiei. Apropo de lipsa cantatului; O mare eroare comisa de experimentatul regizor. Sa ai asa o voce intr-o asemenea zeita si sa o pui doar sa danseze lasciv la bara, e dovada de amatorism, cred eu. Raman insa cu marea mea descoperire despre cantareata din al carui repertoriu cunosteam foarte putine melodii: Only Girl si Love The Way You Lie unde face pereche cu Eminem; acum stiu ca e si dansatoare, una buna rau, ce are toate calitatile necesare, ba inca si ceva in plus din cate am putut sa admir. Si daca am dat cateva elemente ce par extrase din filmul de acum 20 de ani al aceluiasi Luc Besson, sa vorbim si despre noile creatii, fiinte venite de prin intregul univers, care mai de care mai luminate si sclipitoare, sau sclipicioase, alegeti voi cum le priviti. Extraterestrii din acest ultim proiect al experimentatului regizor in ale sf-ului, sunt minunati. Nu ca cei vechi erau mai putini spectaculosi, insa acum avem o cantitate uriasa de astfel de fiinte. Problema, pentru ca da, exista o problema, e ca majoritatea acestor exponate este doar prezentata ca o marfa. Enumerate oarecum ostentativ, cutarescu care e sectorul financiar al statiei spatiale, icsulescu care produce nu stiu ce minereu, fascinantele scorneli ale unei echipe geniale, nu au un rol practic in toata constructia. Ele doar au fost imaginate si trebuiau expuse. La capitolul clisee, o sa pomenesc de metoda deja plictisitoare prin care vrea a introduce spectatorul in lume ecranului. Ati intuit bine ca se apeleaza la un cantec vechi, respectiv David Bowie cu Space Oddity. Daca proiecte recente ale celor de la Marvel au marjat pe acelasi trend, folosind hituri din anii '70 ori '80 si le-a iesit, cel putin in parte, Valerian liciteaza si mai mul cu o piesa ce apartine anilor '60. In acest ritm, exact ca si cazul varstei protagonistilor, probabil ca vom ajunge sa ascultam la cinema piesele lui Bing Crosby sau Ellei Fitzgerald. Concluzie: Un nou proiect al lui Besson preparat dupa o veche reteta ce si-a demonstrat deja potentialul acum exact doua decenii. Foarte luminos si diversificat ca oferta vizuala, filmului ii lipseste motivatia de a fi, de a exista. Este pur entertainment si nimic mai mult. Merita vizionat pentru a-ti oferi un respiro multicolor ce sa iti permita sa te odihnesti putin intelectual, ca mai apoi sa poti sa te re-apuci de a viziona noi filme bune, importante si cu greutate. Nota 6,48.