Cinemagia Forum - View Single Post - Filme nici bune nici (ne)bune

alali · 25 Mar 2017, 20:36

Fences (2016)

Foarte iubit in patria natala, intampinat in schimb de multe voci critice in Europa, iar situatia e oarecum de inteles. Probabil ca pentru critica si publicul american, filmul, cu ale sale strazi prafuite dar animate si pline de viata sau cu case natale situate in cartierele muncitoresti, trezeste amintiri de tot felul. Unele nostalgice si placute, altele dureroase si triste aidoma celor din film. Insa noi, europenii, ne putem dezice de acest tip emotional de analiza si cu luciditate, putem afirma ca Fences (2016) nu e unul dintre cele mai bune filme ce introspecteaza viata propriilor personaje intr-o America a anilor de mult apusi. Daca este sa compari la nivel de captare a tonurilor unei epoci, primul exemplu care imi vine in minte este Once Upon a Time in America (1984) si care chiar daca trateaza teme diferite si perioade diferite ale trecutului, (in partea sa finala chiar se apropie de anii despre care face vorbire Fences), reuseste sa ilustreze poezia acelor vremuri,- nostalgia unor timpuri trecute -, dar si realitatea neprelucrata, mohorata si violenta a acelor decade.
Filmul se deschide cu episodul intoarcerii de la serviciu, moment in care cateva monologuri interminabile isi fac si ele loc. Toata scena din jurul sticlei de tarie tine pana la minutul 13. E un inceput nefericit din punctul meu de vedere, mai ales daca e sa tinem cont ca filmul nu se schimba deloc pe parcurs. Am tot sperat ca asa e la inceput si ca totul va trece, ca va incepe si intriga care va darama aceste "garduri" de protectie pe care le foloseste personajul principal si care sunt reprezentate de vorbaria inutila, multa si, dupa cum se va demonstra, ipocrita si fara fundament. Dar nu, totul e plin de dialoguri de unul singur, de gandire cu voce tare si Tory (Denzel Washington) se va mentine in permanenta in spatele ingraditurii din lemn de esenta tare pe care singur si-o construieste, fara sa indrazneasca sa-si paraseasca propria ograda, in care se simte in siguranta, nici macar pentru o clipa.
Tot la nivelul replicilor, al dialogurilor, desi filmul prezinta o anumita categorie de cetateni, cei din clasa muncitoare, frazele acestor personaje abunda in epitete, metafore, hiperbole, figuri de stil ce nu caracterizeaza astfel de oameni, nescoliti si nepregatiti. Si totusi, argumentele colorate si pline de imaginatie sunt demne de un om erudit.
Si ca sa lucrez cu material din film, nivelul de oboseala la care te aduc aceste discursuri este atat de bine exprimat de replica lui Rose, (Viola Davis), care nemairabdand exclama: "Ce nu e in regula cu tine Troy?... Ai ceva de comentat despre orice! ... Arunca o privire si vezi daca macar vreme iti e pe plac!"
Acest inceput plin de povestiri imposibil de catalogat in vreun fel, mi-a trezit amintiri nostalgice prin asemanarea cu Big Fish (2003), doar ca acolo povestile sunt spuse pentru infrumusetare, pe cand aici, ele nu reprezinta nimic altceva decat vorba multa. Acolo au avut o finalitate, o logica care s-a dezlegat intr-un mod minunat in final, aici ele contureaza un personaj viciat, fragil si fatarnic care indruga cat e ziua de lunga povesti sumbre despre moarte.
Ca tot suntem la momentul adevarului, la fel trebuie sa recunoastem ca Denzel Washington este "one hell of a storyteller" si practic salveaza spectatorul de la sinucidere. Spuse de alta maniera, fara tot acel patos si expresivitate, filmul ar fi cauzat depresie oricui s-ar fi incumetat sa-l priveasca Punctul minus al interpretarii este ca desi are o verva atat de buna si de potrivita situatiei, Denzel nu reuseste sa devina acel ticalos de care filmul are atata nevoie. Intruchipand un dictator al propriei case, un zbir ce a bagat frica in proprii copii, actorul sfarseste orice confruntare cu o privire blanda ce distruge intregul discurs. Pur si simplu nu poti sa-l privesti in ochi si sa spui ca-l urasti pe acest personaj care, mai mult ca sigur, in trecut s-a facut vinovat in multe ocazii si de violenta domestica. Doar ca acum nu mai e decat un buldog batran care latra si atat. Pana si frica despre care se vorbeste si pe care i se reproseaza ca o transmite, nu este bine cuprinsa in textul scriptului. E acel moment in care sotia ii cere explicit sa semneze acea nenorocita de hartie, amenintandu-l ca "e pentru ultima oara cand discutam despre asta". Iar o astfel de exprimare nu ti-o permiti in fata unuia care te-a facut sa tremuri de frica toata viata.
Ar mai fi de discutat despre victimizarea pe care o predica cu orice ocazie Troy, el aruncand vina pentru toate esecurile pe discriminare, opresiune, injustete, niciodata asumandu-si bucata sa de vina. Cu siguranta ca aceste persoane apartinand unui anumite minoritati au avut partea lor de nedpretate, felie mult mai mare decat cea de dreptate. Dar filmul surprinde chiar un episod care sparge aceste prejudecati si totusi discursul nemultumitului personaj nu se schimba nici o iota. Oricum ar fi, punctul de rezistenta, parama care sustine povestea in intregime este prestatia Violei Davis. Perfecta este cuvantul corect.
Concluzie: Fences prezinta o poveste singulara, periferica si neesentiala pentru posteritate. Avand totusi doua interpretari de exceptie, cu micul amendament in cazul lui Washington, (chiar trei actinguri, eu l-as socoti si pe Gabe (Mykelti Williamson), ca fiind exemplar) si cu un buget modest, filmul reuseste performanta notabila de a capta atentia privitorului si de a-l conecta cu personajele sale si cu un timp de mult apus. Nota 7,58!

25 Mar 2017, 20:36	#108
alali Guru Join Date: May 2011 Posts: 871	Grizonantul Denzel Washington, prea bland sa mai constituie o amenintare. Fences (2016) Foarte iubit in patria natala, intampinat in schimb de multe voci critice in Europa, iar situatia e oarecum de inteles. Probabil ca pentru critica si publicul american, filmul, cu ale sale strazi prafuite dar animate si pline de viata sau cu case natale situate in cartierele muncitoresti, trezeste amintiri de tot felul. Unele nostalgice si placute, altele dureroase si triste aidoma celor din film. Insa noi, europenii, ne putem dezice de acest tip emotional de analiza si cu luciditate, putem afirma ca Fences (2016) nu e unul dintre cele mai bune filme ce introspecteaza viata propriilor personaje intr-o America a anilor de mult apusi. Daca este sa compari la nivel de captare a tonurilor unei epoci, primul exemplu care imi vine in minte este Once Upon a Time in America (1984) si care chiar daca trateaza teme diferite si perioade diferite ale trecutului, (in partea sa finala chiar se apropie de anii despre care face vorbire Fences), reuseste sa ilustreze poezia acelor vremuri,- nostalgia unor timpuri trecute -, dar si realitatea neprelucrata, mohorata si violenta a acelor decade. Filmul se deschide cu episodul intoarcerii de la serviciu, moment in care cateva monologuri interminabile isi fac si ele loc. Toata scena din jurul sticlei de tarie tine pana la minutul 13. E un inceput nefericit din punctul meu de vedere, mai ales daca e sa tinem cont ca filmul nu se schimba deloc pe parcurs. Am tot sperat ca asa e la inceput si ca totul va trece, ca va incepe si intriga care va darama aceste "garduri" de protectie pe care le foloseste personajul principal si care sunt reprezentate de vorbaria inutila, multa si, dupa cum se va demonstra, ipocrita si fara fundament. Dar nu, totul e plin de dialoguri de unul singur, de gandire cu voce tare si Tory (Denzel Washington) se va mentine in permanenta in spatele ingraditurii din lemn de esenta tare pe care singur si-o construieste, fara sa indrazneasca sa-si paraseasca propria ograda, in care se simte in siguranta, nici macar pentru o clipa. Tot la nivelul replicilor, al dialogurilor, desi filmul prezinta o anumita categorie de cetateni, cei din clasa muncitoare, frazele acestor personaje abunda in epitete, metafore, hiperbole, figuri de stil ce nu caracterizeaza astfel de oameni, nescoliti si nepregatiti. Si totusi, argumentele colorate si pline de imaginatie sunt demne de un om erudit. Si ca sa lucrez cu material din film, nivelul de oboseala la care te aduc aceste discursuri este atat de bine exprimat de replica lui Rose, (Viola Davis), care nemairabdand exclama: "Ce nu e in regula cu tine Troy?... Ai ceva de comentat despre orice! ... Arunca o privire si vezi daca macar vreme iti e pe plac!" Acest inceput plin de povestiri imposibil de catalogat in vreun fel, mi-a trezit amintiri nostalgice prin asemanarea cu Big Fish (2003), doar ca acolo povestile sunt spuse pentru infrumusetare, pe cand aici, ele nu reprezinta nimic altceva decat vorba multa. Acolo au avut o finalitate, o logica care s-a dezlegat intr-un mod minunat in final, aici ele contureaza un personaj viciat, fragil si fatarnic care indruga cat e ziua de lunga povesti sumbre despre moarte. Ca tot suntem la momentul adevarului, la fel trebuie sa recunoastem ca Denzel Washington este "one hell of a storyteller" si practic salveaza spectatorul de la sinucidere. Spuse de alta maniera, fara tot acel patos si expresivitate, filmul ar fi cauzat depresie oricui s-ar fi incumetat sa-l priveasca Punctul minus al interpretarii este ca desi are o verva atat de buna si de potrivita situatiei, Denzel nu reuseste sa devina acel ticalos de care filmul are atata nevoie. Intruchipand un dictator al propriei case, un zbir ce a bagat frica in proprii copii, actorul sfarseste orice confruntare cu o privire blanda ce distruge intregul discurs. Pur si simplu nu poti sa-l privesti in ochi si sa spui ca-l urasti pe acest personaj care, mai mult ca sigur, in trecut s-a facut vinovat in multe ocazii si de violenta domestica. Doar ca acum nu mai e decat un buldog batran care latra si atat. Pana si frica despre care se vorbeste si pe care i se reproseaza ca o transmite, nu este bine cuprinsa in textul scriptului. E acel moment in care sotia ii cere explicit sa semneze acea nenorocita de hartie, amenintandu-l ca "e pentru ultima oara cand discutam despre asta". Iar o astfel de exprimare nu ti-o permiti in fata unuia care te-a facut sa tremuri de frica toata viata. Ar mai fi de discutat despre victimizarea pe care o predica cu orice ocazie Troy, el aruncand vina pentru toate esecurile pe discriminare, opresiune, injustete, niciodata asumandu-si bucata sa de vina. Cu siguranta ca aceste persoane apartinand unui anumite minoritati au avut partea lor de nedpretate, felie mult mai mare decat cea de dreptate. Dar filmul surprinde chiar un episod care sparge aceste prejudecati si totusi discursul nemultumitului personaj nu se schimba nici o iota. Oricum ar fi, punctul de rezistenta, parama care sustine povestea in intregime este prestatia Violei Davis. Perfecta este cuvantul corect. Concluzie: Fences prezinta o poveste singulara, periferica si neesentiala pentru posteritate. Avand totusi doua interpretari de exceptie, cu micul amendament in cazul lui Washington, (chiar trei actinguri, eu l-as socoti si pe Gabe (Mykelti Williamson), ca fiind exemplar) si cu un buget modest, filmul reuseste performanta notabila de a capta atentia privitorului si de a-l conecta cu personajele sale si cu un timp de mult apus. Nota 7,58! Last edited by alali : 25 Mar 2017 at 20:44.