Ich seh, Ich seh (2014)
aka
Goodnight Mommy (2014)
Daca e sa dai crezare majoritatii selectiilor serioase care iti recomanda filmele triate pe genuri si categorii, altele decat cele in limba engleza si care sunt in topul ultimului deceniu, nu poti sa nu te intalnesti si cu acest titlu austriac, (
Ich seh ich seh), al regizorilor Severin Fiala, Veronika Franz. E adevarat ca toate cerintele genului horror sunt indeplinite, nimeni nu neaga. Ai supranaturalul, ai scene gore, terifiante si ai factorul malefic, chiar daca e cosmetizat in doze de mici omuleti, cei doi frati gemeni in cazul de fata. Insa nu poti sa nu remarci ca nu are pic de sare aceasta portie de cinema servita de austrieci, ce a reprezentat si propunerea tarii respective pentru premiile Oscar, gala unde nu a prins lista restransa, situatie normala zic eu. Altfel spus, nu ai suspansul ce sa iti starneasca frica, iar asta la un film ca acesta e de rau augur.
La inceputul vizionarii, in prima parte a peliculei, m-a bantuit asemanarea cu
The Others-ul
(2001) lui Amenabar. Si pana la un punct, am intuit imaterialitatea unor personaje, a unor fapte si a directiei in care se va indrepta toata actiunea. Doar ca dupa ce senzatiile de la inceput s-au transformat in certitudini, filmul schimba brusc macazul si o ia spre latura sadica fara sa ne ofere nici un moment de respiro intre cele doua jumatati. Aceasta intorsatura pare a fi un alt imprumut, un fel de
Ils (2006), doar ca aici, haituitul e legat fedeles.
Nu stiu de ce toti care se declara multumiti de aceasta productie, gasesc in cadrul scenariului o "rasturnare" spectaculoasa a situatiei, o intorsatura nesperata a actiunii, incadrand acest film alaturi de un
Se7en (1995),
Primal Fear (1996) sau chiar
Das Cabinet des Dr. Caligari. (1920). Actiunea din acest "
Vad, Vad" (parca asa s-ar traduce), este incredibil de liniara, ideea neschimbandu-se nici un moment pe toata durata proiectiei. Amplificarea starii de incertitudine si de suspiciune ce urmareste personajele inca din prima secunda, nu e nicidecum o schimbare a paradigmei, cu atata mai putin una spectaculoasa.
Despre atmosfera, ea nu e rea, dar ii lipseste suspansul si motivatia. Un scop mai important, cu o mai mare penetrare in randul publicului a tot ceea ce vedem, ar fi crescut interesul in timpul vizionarii. Insa asa, asistam la o psihoza a unui copil, posibil marcat de o pierdere imensa, dar care nu prea poate si nici nu pare afectat, atata timp cat pentru el nimic nu s-a schimbat. Sunt voci care analizeaza filmul prin a face o introspectie folosindu-se de aceasta trauma. Insa prin modul in care se desfasoara viata acestui personaj, fara nicio modificare a rutinei si activitatilor zilnice, nu justifica o astfel de abordare.
Filmul per ansamblu, il consider incredibil de sadic mai ales ca foloseste copii la varste extrem de periculoase. Insa finalul, prin acea poza de familie, mai salveaza toata aceasta inutilitate de desfasurari de idei si modalitati de a tortura.
Concluzie: Un film supraestimat, ceva mai altfel dar nu un pioner in ideile pe care le incorporeaza in structura povestii. Despre latura profund psihologica a filmului nu am discutat pentru ca nu o gasesc bine fundamentata in sinopsis-ul acestuia. Modul in care un copil recurge la acele atrocitati, cum nu se sperie el de sange sau de strigatele de spaima si de durere, nu e deloc credibil, asa ca prefer sa nu aduc in discutie aceasta latura, inexistenta dupa mine.
Nota 6,89!