[victor_homescu]

Marko Pogačar ,n.1984,Split,Croatia

Frumos e să respiri aerul de primăvară la Socea
şi în acelaşi timp să nu fii mahmur.
să absorbi picăturile din izvor şi apoi să curgi în ele.
frumos e să te simţi bine. să ai putere
pentru orice formă de credinţă care nu-i face rău altuia,
deci, a nu avea.
de asemenea frumos e să trăieşti pe Bosutska
şi să crezi că există.
în fiecare dimineaţă să intri în magazin şi să cumperi pâine, s-o mănânci
deasupra ziarelor pe care le-ai găsit în cutia poştală.
frumos e când poşta te găseşte şi când poţi să găseşti poşta.
găsirea e, în general, plăcută.
să găseşti un chip familiar când treci pe lângă stadion
sau pe lângă o universitate mai slabă. rânjetul e frumos.
e frumos să găseşti un punct.
cuţitul pentru întins pe care l-ai pierdut de mult şi acum e mătăsos
batalionul îngerilor de paradă îşi coboară urechile de fier
şi aceasta deja se învecinează cu oribilul. totul este la limita oribilului,
şi aceasta este de asemenea frumos.
să dezlipeşti guma de mestecat din talpa pantofilor uşori, răutate care îţi
deranjează echilibrul şi explică gravitaţia.
Newton e frumos. Brodski e frumos.
baricadele sunt miezul artei şi faptul acesta e incoruptibil.
când punk-ul perfect cântă când o zăreşti pe Anna Karina când se
întunecă luna când se ridică steagurile când se
desparte marea moartă. a se plimba e frumos. a se îneca.
ceea ce e frumos pentru mine pentru alţii e periculos.
a respira cu greutate pentru că aerul este saturat cu pini. a vorbi limba croată.
a aluneca. de asemenea şi viceversa.
frumoase sunt ferestrele pe care le poţi deschide
şi prin ele să atingi norii. Mosorul este frumos.
frumos e să mergi, să te caţări şi să crezi în vârf, să ştii
în ce an s-a terminat războiul când este ziua eliberării să respecţi
ziua femeii ziua mamei să iubeşti violetele,
să te dezbraci. să pici. să fi sigur că pici, iar apoi să tresari.
să te trezeşti. să tai. să împuşti nenecesar de lungi rafalele numelui tău,
să fii tragic în mod sistematic.
(Frumos E )
&
Îndes noaptea într-un e-mail hain
și-l trimit la tot poporul.
totuși pentru o poezie trebuie mai mult;
e prea ușor să pleci doar așa.
trebuie, de exemplu,
să spui: e duminică, după-amiaza devreme
băieții strigă undeva
pentru că echipa lor a câștigat,
vara și-a julit genunchii, și-a ridicat părul,
ceea ce se vede mai ales la fete.
să spui să pleci, să te îmbulzești în sine
un bulgăre de caimac bătut în cer,
în timp ce cuvintele sub masă sunt chircite
ca niște labe, mirosurile ude și groase,
șoarecii sufletului. mai mult. totuși trebuie
mai mult. și intru în poezie brusc
ca pula în micul Iisus:
e o duminică fierbinte, după-amiaza devreme
iar oamenii înnebuniți de lumină așteaptă
dimineața să deschidă poșta.
( Duminică, după-amiază devreme )
&
Mierea se topeşte în ceai, complet, spre deosebire de mine în tine
şi de tine în muzica clasică,
apeluri prea lungi de telefon, niciodată nu-i loc când ai nevoie
de o masă liberă, lifturi mereu stricate,
scări desfăşurate la infinit, precum o discuţie despre politică,
şi chiar când cineva observă că totalitarismul şi democraţia
se deosebesc doar în sistemul de numerotare
dispare imaginea şi totul începe din nou: vocile se scurg din ziduri,
complet necorporale, seara se lasă în palme, precum un miner
în mină; totuşi, pantofii lăsaţi
în faţa uşii arată că există oameni vii. dar ce înseamnă a trăi,
în timp ce iarna vine rostogolindu-se precum suflul rece din gâtul meu
şi-şi face cuibul într-un alfabet întunecat; toţi aceşti oameni necunoscuţi
şi grăbiţi, cu nume cunoscute, după-amiaza ruptă în două, precum Coreea,
ceaiul în care mierea s-a topit deja până la capăt, inseparabil,
şi acea soluţie vâscoasă e dragostea; cum să se ajungă la tine; cum să fii prinsă?
(Vecinilor,Carnea mea de dimineata e un steag lasat jos )
(2015,Editura Tracus Arte, volumul Ținutul negru,Marko Pogačar ,traducere din limba croată, Adrian Oproiu și Goran Čolakhodžić)