[victor_homescu]

100 de ani:***Aveam treisprezece ani când am citit Hamlet. A fost pentru mine una dintre cele mai pasionante descoperiri, un eveniment din care a izvorât interesul meu ulterior pentru teatru***??*Liviu Ciulei, născut= 7iulie 1923??*:***Am citit că focul este primul spectacol. În jurul focului, oamenii stau și tac, și la adăpostul tăcerii, lumea interioară capătă primordialitate; amintiri, gânduri, fantezie, toate capătă relief. Declanșarea acestei vibrații interioare se realizează în artă prin forță de sugerare.***:★"poetul al cărui poem este spectacolul" = ( Radu Stanca, despre regizorul piesei "Cum vă place" și filmului "Pădurea Spânzuraților")★;**Aş vrea să rezum în câteva cuvinte ceea ce a constituit pentru mine punerea în scenă a piesei Cum vă place la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”: contactul apropiat cu un text de înaltă vibraţie poetică; o pasionată explorare prin sensurile ideologice şi filozofice ale lui, descoperite zi de zi în spatele fiecărui cuvânt, la traducere, în faza de concepţie, în faza de repetiţii, descoperirile noastre sau ale ghizilor care au urmat aceleaşi cărări cu mult înaintea noastră; studiul în comun cu colaboratori pasionaţi şi exigenţi faţă de munca lor, ca scenograful Ion Oroveanu şi compozitorul Theodor Grigoriu, şi cu un colectiv de actori dornic de a se depăşi, proaspăt şi receptiv; bucuria că am găsit în tehnicienii de scenă, de la şeful de atelier până la maşinist, nu numai nişte executanţi care s-au întrecut profesional, ci şi sprijinul conştient al unor muncitori, care au avut pentru încercarea noastră o înţelegere şi o căldură, depăşind obişnuitul. Şi, în sfârşit, contactul cu un public exigent şi cald, sensibil şi inteligent, capabil de a înţelege cele mai fine nuanţe, cele mai subtile intenţii filozofice, exprimate liric sau comic, apt de a răspunde invitaţiei de a completa convenţia teatrală. Un public care, activat, devine un judecător drept, recunoscător pentru faptul că-i soliciţi inteligenţa şi sensibilitatea, înţelegător în faţa propriilor noastre lmite.*★Liviu Ciulei★:《 actor, scenograf, profesor de teatru la Columbia University și New York University, director de teatru, regizor; fiul, Thomas Ciulei, este, la rândul său, regizor.》
***
Liviu Ciulei= anul, 1957 a regizat primul său film – 'Eurupția'; – în 1960 = filmul 'Valurile Dunării', pentru care obține marele premiul la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. Este consacrat între cei mai buni regizori români = odată cu Filmul "Pădurea spânzuraților", pentru care primește = luna mai 1965 = Premiul pentru regie al Festivalului de la Cannes, decizia juriului fiind în unanimitate; Între anii "62="73; devine Director al Teatrului Bulandra: 《**După un spectacol cu piesa Cum vă place, care se juca de câteva stagiuni, a venit la mine în cabină cineva și mi-a spus că a fost în sală domnul Tovstonogov și că își dorește să luăm masa împreună. Stând cu el la masă mi-a spus: <<Eu am venit să stau douăzeci și patru de ore în București. Nu îmi fac datoria față de Teatru, față de crezul meu, dacă nu îți spun următorul lucru: dumneata trebuie să fii directorul acestui teatru. Ți-am văzut spectacolul și știu ce vorbesc. ●"Dar cum se poate? Nici nu sunt membru de partid.."● După nouă luni am fost numit directorul acestui teatru.**》
***
"Cum vă place" s-a montat în multe feluri. Câteodată, dorinţa de original face ca personajele să apară chiar în salopete, ca în spectacolul de la Stratford (Connecticut) din anul acesta, sau într-o pădure sub forma unui palat, realizată de Salvatore Dali, pentru spectacolul din 1948 regizat de Lucchino Visconti. Eu personal am ales costumaţia inspirată din tapiseriile şi tablourile pre-renaşterii, pentru a accentua depărtarea în timp, cerută de un basm povestit în epoca elisabetană. Am considerat că aceasta nu alterează înţelegerea unor relaţii sociale ale epocii, ca, de pildă, regretul lui Adam pentru „relaţiile feudale, patriarhale şi idilice” deranjate de burghezia în dezvoltare. Nu mi se pare întâmplătoare similitudinea de procedee pe care am descoperit-o într-o discuţie foarte interesantă, pe care am avut-o în timpul Festivalului cinematografic internaţional de la Moscova (1961), cu marele regizor italian Lucchino Visconti, care, montând la Paris piesa elisabetană a lui John Ford, Tis Pity she's a Whore, a întrebuinţat tot o scenă elisabetană din necesitatea de a comunica direct cu publicul, din aceeaşi necesitate de a evita „trompe oeil”-ul şi iluzia şi s-a lăsat, de asemeni, inspirat, la crearea costumelor, de pre-renaşterea italiană.
***
Mărturisesc că nu am urmărit, ca scop, de a fi original, consider că pur şi simplu am transpus în limbaj scenic elementul poetic. Am căutat să realizez, prin mişcare, relaţiile dintre personaje. În general, mişcarea personajelor este concepută ca o mişcare strict scenică, specific scenică, atât compoziţional cât şi ca expresie; dar, atât gestul individual, cât şi mişcarea de ansamblu, poartă sub acest înveliş „scenic” (ca un sâmbure), situaţia de viaţă din care e inspirat şi pe care o reflectă, ferind rezultatul de formal. „Noul” cred că apare tocmai în încercarea de a reliefa, prin toate mijloacele aplicate, conţinutul de idei. Desigur că toate acestea pot fi luate numai ca o afirmaţie. Nu am căutat să inventez nimic (ineditul nu înseamnă neapărat „nou”), ci am preluat din stampe diferite acţiuni, modele de comportament ale epocii care ajutau la înţelegerea sensurilor, încercând în plus ca scenele să vorbească atât prin cuvinte, cât şi prin elementul vizual, care să nu contrazică, ci să împlinească situaţia.
***
**Nu cred că aceasta este "demonstraţie de regie”. Cred că aceasta este pur şi simplu regie. Fără acest lucru cred că nu există regie. Aspectul de regizor, organizator al unei recitări în picioare a unui text, nu mă interesează.**
***
De ce nu am pus spectacolul în mod tradiţional? Dar care este modalitatea de a face un spectacol tradiţional, montând o piesă a lui Shakespeare?**
***
《**În orice punere în scenă, un punct esențial de început este alegerea principiului estetic director. Această alegere înseamnă chinul unei munci cu tine însuți, nelipsită de îndoieli, de polemici, de ezitări, de încăpățânări într-o atitudine față de text care poate să fie eficace sau, dimpotrivă, să se dovedească un obstacol în spectacol.**》
***
??*Liviu Ciulei: Revista Teatrul, nr. 1 (anul XXIV) ianuarie 1979: 《*Odată, când filmam la Pădurea spânzuraţilor, îmi amintesc, bătea un vânt uscat, trebuia să facem noroi, apa se aducea greu, o mie de probleme, se aştepta mult, actorii pierdeau timpul; Costache Antoniu stătea pe un scaun pliant, de filmare, râdea în barbă şi-mi spunea: „Deh, meserie grea!” Ziceam, atunci, că mai încolo o să-mi fie mai uşor, dar tot mai grea pare meseria noastră, din ce în ce mai grea; şi grea, şi incomodă. Incomodă pentru autor, pentru critici, câteodată şi pentru public, chiar pentru actori. De ce incomodă? În primul rând, din pricina caracterului ei subiectiv. Regizorul este responsabilul citirii textului. Al citirii ilustrate a textului. Sigur, fiecare om citeşte în felul lui, fiecare cititor are subiectivitatea lui, puterea lui de pătrundere, experienţa lui. Simpla lectură a unui text dramatic înseamnă, într-un fel, o modificare a intenţiilor autorului. Cu atât mai mult e subiectiv actului regiei. După ce ai citit textul, mai trebuie să-l şi transpui într-o viziune scenică, să-i dai expresie scenică şi aici subiectivitatea este şi mai mare. În ultimul timp, folosesc termenul de „ecuaţie a spectacolului”. Ea conţine foarte multe necunoscute: actor, text, scenograf, ş.a.m.d., cărora, peste un timp, li se adaugă altă necunoscută – publicul. Mişcarea culturală, în ansamblu, este un alt termen al ecuaţiei: ce se joacă în celelalte teatre? Ca să rezolv ecuaţia repertoriului teatrului meu: în peisajul cultural al Capitalei, cum se exprimă personalitatea Teatrului „Bulandra”? Vedeţi, aşadar, câte elemente vin să compună acest fenomen extraordinar de complex care este spectacolul. Sigur că cel mai important argument în realizarea unui spectacol – pe care, ca regizor, totuşi, numai subiectiv poţi să-l priveşti – este ziua de azi. Meseria noastră este, într-un fel, o meserie jurnalieră, produsul ei este efemer, e o artă de o seară. În organizarea teatrelor noastre, pe care o consider foarte favorabilă, spectacolele au o durată de viaţă mai mare, chiar şi în provincie poţi să vezi un spectacol reprezentat de-a lungul mai multor stagiuni, lucru rar întâlnit în sistemul de teatru comercial. Dar, în alte ţări, chiar în teatrul subvenţionat, foarte rar se reia o montare în stagiunea următoare; viaţa ei ţine patru-cinci săptămâni.
★Tocmai actualitatea regiei este incomodă. Indiferent de epoca textului, noi facem artă actuală, într-o concepţie contemporană. Noi reliefăm, prin spectacol, actualitatea. Regia este considerată uneori incomodă şi pentru că poate deveni o forţă activă. Are capacitate de influenţare, într-o oarecare măsură. Superbă este, în 'Furtuna', conştiinţa acestei limite a capacităţii de înrâurire a artei, pe care Shakespeare o are. Este aproape tragică, această conştiinţă a limitei. Concluzia lui e că arta poate înrâuri numai acolo găseşte teren fertil.★
***
??* Liviu Ciulei:《O totală fugă de convenţii şi de spectaculos sau o totală eludare a acestora, este aproape imposibilă. Oricât am vrea ca teatrul să nu fie „spectacol”, ci studiu, eseu, descriere sau explicare, oricât am fugi de convenţia scenei „a l’italienne”,
înscriindu-ne acţiunea într-o scenă-arenă sau elisabetană, sau cum vrem să-i spunem, modalitatea de transmitere a gândurilor şi a situaţiilor ajunge totuşi să fie exprimată prin convenţie. Se nasc alte convenţii, dar tot convenţii sunt…Dorind să aducem realitate şi viaţă pe scenă, trebuie să avem întotdeauna modestia de a ţine seama de o lege: viaţa nu poate concura viaţa, n-o poate cuprinde, în complexitatea ei. În cel mai fericit caz, reducând-o scenic, o poate esenţializa.》
***
??*Florian Potra = "Luceafărul, 22 mai 1965:《Ciulei e un fel de Visconti al nostru. Atât ca directori de scenă, cât şi ca regizori de film, li se pot recunoaşte afinităţi, puncte comune : o anumită corporalitate şi o bogăţie a imaginii, gustul pentru detaliul exact, un anumit rafinament estetic, o măsurată încredere în literatură. Există, bineînţeles, şi elemente diferenţiale decisive : bunăoară, Visconti e muzical, simfonic (cu o cultură şi o formaţie solide în acest sens), în timp ce Liviu Ciulei se simte atras (tot datorită unei educaţii specifice) de configuraţii plastice, scenografice. Dar legătura cea mai sensibilă între cei doi artişti o impune – principial şi metodologic – însăşi realizarea Pădurii spânzuraţilor. Dacă Visconti, alături de Laurence Olivier, e dat mereu ca exemplu de felul cum un cineast trebuie să se apropie şi, mai ales, să se depărteze de o operă literară – Ciulei a folosit din plin acest exemplu. Pentru regizorul nostru, secondat de Titus Popovici, romanul lui Rebreanu nu a constituit decât un punct de plecare, o sursă iniţială de inspiraţie. Ei au păstrat doar trama, desfăşurarea exterioară a acţiunii, înlocuind semnificaţiile romanului cu altele noi, fără îndoială mai ample, mai învecinate cu spiritualitatea momentului actual.》
***