|
Am văzut „Octav”! Am mers la „pomul lăudat, cu sacul” și am plecat cu o pădure de pomi, fiecare incantandu-mi sufletul și luminandu-mi mintea! La plecare, după conferință de presă, am primit fiecare câte un dar. Superba idee! „Prețuiește fiecare moment” este deviza acestui dar și corolarul acestui film! Un film în dar. Mulțumesc!
Povestea este o nepoveste, pentru ca sunt sigura ca a rezonat cu simtirea si tot launtrul multora dintre spectatori, experienta prin care am trecut si eu in timpul vizionarii. Un launtru adus la suprafata, la unele persoane.. de acolo, din adanc, ascuns uneori in faldurile inconstientului. Ascuns ori poate pentru ca durerea ar fi mai mare decat bucuria, ori pentru ca detasarea este totala.
Dar, repet, pentru mine povestea este nepoveste, este o realitate cu care traiesc intr-un “concubinaj” ferit de cei mai multi din jur.Hotararea grea si amara, dar pragmatic – de a vinde casa parinteasca, ridicata de bunici… casa in care m-am nascut si am trait aproape 60 de ani… de unde i-am condus pe rand… catre cimitir pe fiecare dintre bunici si parinti… casa pe care m-am chinuit sa o recasting dupa ani multi de procese… pentru mine povestea din film este nepoveste, este realitate.
O realitate care merge pana intracolo incat vad inca cu ochii mintii (si ai sufletului), personajele copilariei, cei care mi-au modelat educatia… serile in fata sobei in care duduia focul si coceam cartofi si dovleac…cartile si jucariile copilariei… Si ce este mai curios decat toate… memoria mirosurilor casei, bucatariei, gradinii… adierea vantului printre pomi si flori, mangaierea razelor de soare tomnatic strecurate printre perdelele proaspat spalate si inalbite, mirosind si ele a bunica. Si toate acestea inseamna pentru mine o dulce nostalgie. Nu amara, ci dulce. Pentru ca atunci, in copilarie, in acea casa si printre acei oameni, am deprins tot ce am devenit, am invatat ca in calea multor si multor necazuri, trebuie sa ma hranesc din ce am adunat sub deviza si corolarul “Pretuieste fiecare moment!” Si nu-l lasa sa se stearga din memoria atat de fragile a hard diskului mental.Nu stii cand si cum te poate salva o amintire. Fiecare dintre noi suntem un copac singur, metaforic, precum copacul-stejar de pe dealul lui Octav, copacul pictat de mama sa, insa daca ramurile sale sunt imbelsugate de momentele unice traite in copilarie si mai apoi, copacul nu moare in si de singuratate.
Povestea nepoveste a lui Octav este povestea nepoveste a multora dintre noi.
Un scenariu de mare sensibilitate, mustind de o filosofie profund umanista si de un simt psihologic aparte… ingemanand intr-un manunchi echilibrat cei doi antipozi: trairile copilariei si cele ale senectutii.
Cele spuse pana acum sunt extraordinar prezentate prin darul primit dupa acest eveniment: acea caseta de lemn, cu capacul culisant. Un capac care tras usor usor in afara, dezvaluie o comoara: intr-un separeu -cateva fotografii in alb-negru – reprezentand instantanee din copilarie, cateva fotografii color din prezent (toate decupate cu acel cutter zimtat al timpurilor trecute), toate legate intr-o panglica de matase; in alt separeu cateva flori uscate si mirosind a amintire si nu in cele din urma un memory stick (sugerand memoria mentala a momentelor copilariei poate). Nu stiu a cui a fost aceasta “gaselnita”, dar este foarte sensibila si emotionanta!
Octav – un senior subtire, o silueta fragila, vulnerabila, dar ferma in acelasi timp, cu plete albite, adus usor de spinare, sprijinindu-si mersul intr-un baston, revine acasa, ca sa vanda acea “acasa” nevazuta vreme de zeci de ani, Caci e singur pe lume si procesele indelungate l-au uscat de bani. Si amintirile navalesc! Strabate camera dupa camera… saloane, camera de joaca, camera de muzica, dormitorul mamei… Octav redevine copilul de odinioara, isi retraieste amintirile momentelor traite, dulci, amare, triste, jucause … isi retraieste prima iubire, isi retraieste prieteniile… si spune “intr-o zi te trezesti, te uiti la anii care nu stii unde s-au dus”. Isi aminteste de intrebarea pusa de el in copilarie “e rau sa imbatranesti?”. Acum stie rapunsul, ori care fi-va acela si pentru el si pentru altii.
Dar, desi “uscat de bani” in procesul sau indelungat, Octav este un om bogat. Bogat prin amintirile care l-au hranit, prin experientele care l-au modelat, prin personajele care l-au educat, prin prietenul vechi pe care il are alaturi.
Si pe parcursul povestii, batranul OCTAV intinereste alaturi de copilul OCTAV. Daca in debutul filmului era adus de spate si urca cu greutate superba scara de lemn sculptat catre etajele conacului, sprijinit in baston, iar parcul, gradina si dealul se afla inca cenusii si triste intr-un sfarsit de iarna neimprimavarat, pe parcursul filmului pana la final, Octav intinereste, urca sprinten scarile, ba chiar coboara cu indrazneala nu pe trepte – ci alunecand pe balustrada, se joaca alaturi de prietenul Spiridon cu trenuletele electrice (superba macheta – off, cat si-a dorit si fratele meu asa ceva), se tolaneste fericit si relaxat intr-o poienita unde natura se intoarce la viata. Pentru ca in final, la plecarea sa inapoi, la celalalt acasa, care nu stim daca e perceput chiar ca acasa – in Franta, primavara sa fie deja in drepturile ei: soare, flori, culori…Impacare prin urmare.
Cateva momente superbe, de mare finete psihologica sunt acelea ale pierderii mamei … momente urmate de calea deschisa catre apropierea de sufletul si invatamintele tatalui.
Si pentru ca muzica este un personaj nelipsit din distributia acestui film, insotind intr-o nota personalizata momentelor povestii, exista in acest film, relativ la observatia anterioara, scene emotionante de invatatura pentru inima si minte intre copilul Octav si tatal sau. Ce e muzica, ce este o nota muzicala, cum subexista aceasta chiar si dupa ce nu se mai aude “nu s-a stins, ea e in constiinta ta”. Asa cum este si va fi si memoria mamei stinsa din viata. Si ea a ramas in constiinta si memoria copilului si maturului Octav. Cu intelegerea si iertarea disparitiei ei dinviata familiei. Eliberarea fiind vizita la locul ei de veci.
Si in acest moment trebuie sa spun ca coloana sonora a acestui film este semnata de venerabilul si mult apreciatul Vladimir Cosma, care ne spune ca „In Octav muzica are o importanta foarte mare, pentru ca este un film despre amintiri, despre trecut, iar muzica poate sa exprime sentimente precum dorul, nostalgia, veselia regasirii unui prieten, pe care doar imaginea singura nu le poate oferi”.
Daca tot am vorbit despre muzica ca personaj al acestui film, trebuie sa spun ca am admirat fara nicio cartire realizarile departamentului de imagine, Director de imagine fiind Blasco Giurato “unul dintre cei mai importanți directori de imagine din lume și, fără îndoială, cel mai cunoscut din Italia, care a semnat pelicula „Cinema Paradiso” (1988) ce a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, câștigând în total 21 de premii și 23 de nominalizări la festivalurile din întreaga lume.” (Mapa de Presa Oblique Media). Si va indemn sa fiti atenti cand veti viziona acest film, la cateva cadre care m-au tuşat (asa, scris pe romaneste J ). Vorbesc despre scena in care Octav – copil si Ana- copila, vorbesc cap la cap lungiti pe burta in gradina intr-o lumina calda si clara – parca ar fi acea ora de aur propice unei fotografii perfecte. Si vorbesc despre scena in care Octav-seniorul si Octav copil se rasfrand unul in fata celuilalt, in clarul unei oglinzi mari, ambii in camasi albe, privindu-si imaginea si zambindu-si cu intelegere, pe fundalul unei muzici perfecte momentului. Pentru mine, repet, cinematografia acestui film este superba. La Conferinta de Presa Blasco Giurato a spus ca a venit in Romania, avand oarece prejudecati despre tara noastra, insa s-a lecuit de ele, gasind la lucru o trupa instruita, minunata, plina de pasiune pentru profesiune si poate aceea a si rezultat “un film de suflet”.
Aceeasi impresie excelenta despre lucrul in echipa au formulat si ceilalti participanti la Conferinta de Presa unde s-au ridicat intrebari referitoare la sursa de inspiratie a subiectului (nu neaparat legata de biografia marelui compositor si dirijor Sergiu Celibidache – catre care de altfel machiajul si alura lui Marcel Iures te trimite), legate de locurile de filmare exterioare si interioare (vila Golescu, Padurea calugareni, Sarata Monteoru si platourile de la Buftea), despre “cum tratam timpul, copilaria, trazitia copil-matur in timp”, despre casa copilariei in context stramosesc, despre forta imaginii si a muzicii intr-un film de arta, despre scenariu (Personajul principal “nu se rasteste la istorie” – splendid spus – intelepiune sau autoprotectie?). Au fost in fata publicului si cativa dintre interpreti: Marcel Iures, copiii Alessia Tofan si Eric Aradits, Ioan Andrei Ionescu, dar si regiszoul si scenaristul Serge Ioan Celebidachi, o personalitate cuceritoare, calda si relaxanta, alaturi de producatorul filmului, sotia sa, Adela Vranceanu Celebidachi.
Serge Ioan Celebidachi ne spune ca OCTAV este “o declaratie de celebrare a vietii si ofera o serie de imagini calde si poetice despre Romania. Nostalgia personajului principal este construita din perspectiva onestei cautari de sine, care ofera cheia deslusirii unor sensuri profunde ale existentei”.
Si ca:
”<Octav> ne poate ajuta sa ne reamintim cine suntem cu adevarat si sa ne facem curaj sa ne exploram trecutul, iar pentru cei mai norocosi dintre noi este o reafirmare a generozitatii infinite a vietii”,
Si spre finalul acestei cronicute am ajuns si interpretii acestui film, aflati sub mana regizorului si a tuturor departamentelor artistice si tehnice inregimentate in munca de creatie a filmului.
|