[mirodoni]

Iar legat de public, arta nu trebuie musai să fie aclamată de mase. Crezi, de exemplu, că Van Gogh sau alt mare artist a pictat tabloul X pentru ca mii de oameni să-l admire zilnic în nu știu ce muzeu? Nu. A pictat tabloul pentru că asta a simțit în acel moment. Dacă un regizor vrea să facă un anumit tip de film, și asta simte, atunci e liber să-l facă.

La această comparație mă refeream, nu la stiluri sau curente. Dacă un pictor ar crea un tablou numai pentru el, nu l-ar scoate la vânzare. Iar cu Van Gogh, chiar n-ai nimerit-o. Nu a pictat pentru mase, dar a pictat conștient pentru anumiți oameni, cu bani foarte mulți. Pentru el, ca să-și scoată banii pe un tablou și să-i mai și rămână, era suficient să aibă un singur cumpărător.
Regizorul nu are această libertate, aici este confuzia pe care o faci, dacă nu te superi. Pentru că nu face filmul pe banii lai, ci în general ai CNC-ului, despre asta era vorba aici. Și pentru că, prin excelență, prin definiție, filmul se adresează publicului. Tocmai pentru că se sprijină pe toate celelalte arte.
De aceea subiectul unui film nu trebuie să prezinte interes doar pentru regizor. Pentru că nu e filmul lui, nu-l poate face singur, îi trebuie o echipă, și încă una foarte consistentă. Un scriitor sau un pictor nu are nevoie de așa ceva.

Din lipsă de timp nu mai comentez celelalte afirmații, iar la unele deja au punctat ceilalți.
Mai spun doar că eu personal am spus cu altă ocazie și nu am vrut să repet, că subiectul trebuie să prezinte interes pentru spectator, sau modul de prezentare.
Adică subiectul poate fi unul cunoscut, dar prezentat sub altă formă, care să-i capteze atenția.

Și „Filantropica” e un film bun. Sau „Actorul și sălbaticii”.