[robertsandu]

Cred că 90% dintre spectatorii români sunt de aceeaşi părere. Necazul e că filmakerii nu încearcă să-şi schimbe produsul (filmele), ci încearcă să-i convingă pe spectatori că, ba da!, sunt bune. La fel ca în alte domenii, nu poţi face pipi pe părerea clientului/consumatorului. E contraproductiv. Desigur, asta într-o piaţă reală. Care nu există.

Eu cred că trebuie să fim cu toții mai atenți în legătură cu sensul cuvintelor pe care le folosim. Calitatea unui film de a fi bun nu se suprapune neapărat cu calitatea sa de a atrage publicul. Un film poate exista foarte bine și doar de dragul său. Sunt unii artiști care sunt mânați de dorința de a fi iubiți de public -- motiv pentru care iau în calcul afinitățile acelui public --, dar sunt alții care fac artă doar pentru amorul propriu sau pur și simplu de dragul procesului de a face filme în sine. Sunt mulți care iubesc cinemaul pur și simplu, nu faima sau popularitatea pe care cinemaul ți-o aduce. Pot ieși capodopere sau filme foarte bune indiferent de intenția artistului (mai puțin ăia care fac filme doar pentru a șoca, pe ăia nu-i sufăr defel). Deci doar pentru că un regizor nu arată prea multă considerație pentru gustul publicului, nu înseamnă că nu este un regizor bun, sau că filmele lui nu sunt valoroase. Înseamnă că nu este un regizor popular și că nu face filme populare. Atât.

Sunt filme de mare valoare ce nu sunt cunoscute de prea multă lume, la fel cum sunt filme hiper-populare care sunt viduri artistice. Discuția n-ar trebui să se refere la calitatea filmelor punct, ci la calitatea filmelor de a ști să atragă publicul. Sunt două chestiuni diferite. Am citit undeva că Minte-mă Frumos ar fi fost filmul românesc cu cei mai numeros public în cinematografele din țară acum ceva ani. Nu cred că există cineva care ar face un caz pentru Minte-mă Frumos ca fiind mai bun decât, să zicem, Poziția Copilului. În dese rânduri, educația publicului este mai vinovată pentru succesul limitat al unui film, decât neștiința regizorului. Ce-ar trebui să facem acum, să scădem nivelul dialogurilor dintr-un film, doar ca să fie pe gustul publicului? Cinemaul românesc are multe lipsuri, dar nu cred că s-ar putea zice că filmele nu sunt bune. A, că e lipsit de varietate, că e prea angrenat în trecut (trecutul e aproape o traumă pentru filmul românesc, revenim aproape din obligație la treuct), asta da. Revin la Poziția Copilului, cred că filmul ăla e unul din cele mai bune din 2013.