[victor_homescu]

- Si-a dorit a scrie la viata sa si un roman ("ma leagan cu iluzia ca voi ajunge romancier")/*Cine sunt eu?Îmi place să mă uit în oglindă,parcă m-aș vedea la persoana a treia.Dar nu numai că apar diferit.Ajung să îmi par astfel chiar mie diferit,confuz.Nu mai știu exact cum sunt în realitate,sentiment neprecis și enervant*,Nicolae Steinhardt,("Calatoria unui fiu risipitor"),roman scris in tinerete,anii:30,rămas printre manuscrisele scriitorului,în chilia de la Rohia,scos la iveala postum,1995,Ed.Adonai/**Atâta lumină îmi aduce aminte de literatura realistă.Sunt sătul de lumina necăjită,de peisajele hâde și jilave în ploaie,de atmosfera tristă și sărăcăcioasă,de boală,de suferință.Nu vreau să știu de ceainăriile pierdute în funduri de mahala,de maidane cu oameni murdari,de odăi și dimineți reci de iarnă.Cumpar carti neserioase si dubioase in loc sa cumpar acestea.Sa fie carti dintre acelea pe care le citesti vara dar sa nu-ti fie rusine de ele iarna.Am nevoie de carti pline de lumina.**
***
*Omul trăiește în cercuri diverse,sub aspecte diverse-apare diferit în locuri care se succedă.Ceea ce faci aici nu se știe dincolo,și invers.Dar omul are nevoia unității.Vrea să apară același,să stabilească o comunicație între aceste aspecte variate,să realizeze o unitate.De aceea unii oameni vorbesc mult despre ei înșiși și încep să-ți spună:Știi ce-am făcut?Nu din mândrie,ci din necesitatea de a se arăta unitari și compleți celor cu care se văd sporadic.La școală există un
catalog și nimeni nu vorbește despre el însuși În societate nu există catalog și acesta e motivul pentru care se produc tristețea și confuzia că nu apari deodată cum ești,ci fragmentar,parțial.Tristețea vine și din faptul că fiecare se mișcă pe un fel de parabolă,foarte diferită de a celorlalți,și că ele se întâlnesc numai uneori,ca pe planșele cu desene curioase din volume de geometrie superioară,în momente neașteptate și de aceea dureroase.Sunt la o oră într-un loc și după o jumate de ceas în cu totul altul,cu alți oameni,am trecut deodată în alt cerc.*
***
Am deodată senzația Timpului și a Spațiului.Și aceasta îmi dă în primul rând voluptatea de a fi undeva,la un moment dat.Sunt în cutare stradă,la cutare oră.Sunt acum,în momentul acesta.Și Timpul nu mai trece,se oprește în moment,e prins în spațiu,adică e static și obiectiv.Așa,prins în clipe,timpul nu mai e trist,e raportat la spațiu,și simt totul dintr-odată.În al doilea rând,o tristețe,tristețea de a fi aici,și nu altundeva,când atâtea lucruri se petrec aiurea și pentru că numaidecât îmi dau seama că timpul trece,că am fost aici și nu voi mai fi,nu voi mai vedea locul acesta precum acum. Oamenii care trec,mi-e milă de ei,dar nu mă simt trist ca în romanele de periferie sau în serile de vară,și mi-e frică de moarte.Da,moartea ne e străina,seamănă cu suflul larg al vieții,care nu e bine crescut.Și timpul e de cele mai multe ori indecent și prost crescut,schimbă oamenii,le schimbă și trăsăturile și aspectul,face să iasă la iveală însușiri pe care nu le aveau deloc sau într-o atât de mică măsură încât nu erau aparente.Dar nu erau perceptibile nici chiar lor,și îi surprinde și pe ei tot atât de mult ca pe cei care îi privesc cu mirare.**
***
**Când ești ocupat,îți dai seama că e frumos să poți să vii și să stai acasă.De altfel viața așa e frumoasă,deși mi se spune de atâția și de atâta timp că dimpotrivă.Ei vor să ne facă să credem că trebuie să ieșim din familie pentru ca să vedem frumusețea vieții,adică ne îndeamnă să fim singuri,zic ei că numai singuri putem înainta pe calea succesului.Nu cred ca oamenii devin mai buni,mai intelegatori si mai inteligenti in nevoi si mizerie.Eu cred ca atunci cand e fericit si multumit, omul e mai bun si mai aproape de realizare.**