Blind seamana oarecum cu un album individual scos de un membru a unei formatii de succes. Poti recunoaste partile bune, dar ansamblul nu se ridica aproape niciodata la acelasi nivel. E creatia lui Eskil Vogt, cunoascut mai ales ca si colaboratorul lui Joachim Trier la scenariile lui Reprise si Oslo, 31 August.

Am sa incep cu partea buna, pentru mine cel putin: se vede ca e un film facut de un scenarist. Povestea e sufletul filmului si nu imaginea. Centrat in jurul unei scriitoare care a orbit recent, Blind provoaca mereu spectatorul prin schimbarile de perspectiva. E un puzzle in care nici un moment nu e clar ce se petrece in realitatea si ce e doar in imaginatia scriitoarei, jocul acesta cu perceptia semanand un pic cu cel din romanele lui Philip K Dick. Daca la Paat am privit in gol o ora, la Blind mi-era frica si sa clipesc ca sa nu pierd vreun indiciu. Anumite fragmente din scenariu sunt foarte bine scrise, amintind de exemplu de cel din Oslo, 31 August unde Andres sta intr-o cafenea si asculta o tanara povestind timp de cateva minute ce scopuri isi doreste sa atinga in viata.

Partea proasta insa e ca it all adds up to nothing. Luate separat multe scene sunt interesante, dar puse la un loc nu se leaga bine. Pentru a condimenta lucrurile Vogt joaca cartea sexualitatii si o face destul de bine, insa asta duce filmul intr-o zona mai degraba facila si comerciala. Blind se incheie in mod potrivit cu o scena de autosatisfacere sexuala - de fapt intreg filmul a fost o masturbare intelectuala, un joc fara vreo consecinta sau sentiment de durata. It's fine for what it is - un mod de a petrece vreo doua ore in mod placut, dar triseaza deschizand mai multe piste, cand de fapt e un labirint fara vreo iesire si fara vreo destinatie.

Nota: 6/10