Pentru inceput as vrea sa remarc numarul mare de spectatori de anul asta - chiar si la proiectii de la amiaza, in zile lucratoare, s-a strans ceva lume. Filmele din competitie au beneficiat de o sala complet plina si regizorii sunt aproape intodeauna prezenti pentru sesiuni de Q&A - se pare ca organizatorii vor aduce 11 din cei 12 regizori. Din pacate lipseste tocmai Eskil Vogt , regizorul filmului Blind, care sunt convins ca a lasat o gramada de spectatori nedumeriti.

Dar s-o iau in ordine cronologica, competitia a fost deschisa de Everything We Loved, din Noua Zeelanda. Tommy, un baiat de vreo cinci ani e rapit de un barbat, Charlie, care ii spune ca parintii sai au murit. Barbatul se poarta atat de frumos cu el incat initial e neclar daca nu cumva e tatal lui biologic. Curand apare insa Angela, sotia acestuia, si ideea centrala a filmului se dezvaluie: cei doi si-au pierdut singurul copil si sotul spera ca Tommy sa readuca unitatea si fericirea familiei sale.

O astfel de tema e o pilula destul de greu de inghitit, pur si simplu pentru ca pare foarte departe de realitate. Pana si la animale de casa, pierderea unuia nu e usor de compensat prin adoptarea altuia, iar sa te gandesti sa-ti inlocuiesti propriul copil deja trece inspre zona patologicului. Din pacate regizorul si scenaristul Max Currie alege o cale mult prea simplista si manipulativa de a aborda lucrurile. Cei doi soti sunt prezentati ca oameni obisnuiti si cumsecade, care ajung sa tina la Tommy la fel cum ar face parintii lui reali. Tommy se ataseaza si el peste noapte de ei si ajunge sa le zica "mama" si "tata" - asta pana inspre finalul filmului cand fara vreun motiv clar, dupa ce a acceptat orice i se zicea, ajunge sa urle la Charlie ca e un mincinos. Genul asta de caracterizari lipsite de nuante si profunzime trag filmul intr-o zona banala si comerciala.

Spectatorii sunt manipulati emotional sa se ataseze atat de copil cat si de cuplu si asa cum s-a vazut inclusiv la sesiunea de Q&A se gasesc destui oameni care sa le tina partea rapitorilor. Si astfel filmul mizeaza pe genul asta de emotii ieftine si nu pe vreo explorare reala a psihologiei umane.

Nota: 4/10