[victor_homescu]

Scris într-un sfert de veac: ☆ Gargantua și Pantagruel/Gargantua et Pantagruel, en cinq volumes"☆; autor: ??* François Rabelais 1494=1553 ??* <<***Pentru a vă lămuri pe deplin și cum scrie la carte asupra neamului, adică a spiței, din care se trage Gargantua, vă-ndemn să cercetați Marea Cronică pantagruelească în care, mai mult decât atâta, veți afla și cum s-au ivit uriașii pe lumea asta, și cum, dintre-aceștia fu scoborâtor direct Gargantua, tatăl lui Pantagruel.***>>
***
●Tudor Vianu:《*Rabelais prezintă analogii cu un scriitor de-al nostru, cu Ion Creangă. Aceeași situație a realismului și la acest scriitor, cu observații asupra vieții și societății, același apel la folclor, multe procedee stilistice comune, Oșlobanu din ,,Amintiri...”, Gerilă, Păsări-lăți-lungilă din ,,Harap Alb” sunt rude de aproape cu Grandgousier, cu Gargantua și Pantagruel.**》
***
??*François Rabelais: **Cititorilor/ Prieteni cititori, citindu‑mi cartea/ Lăsaţi orice gând rău ce v‑ar da ghes/ Şi supărarea nu vă fie partea/ Căci stricăciuni într‑însa n‑am cules/ Desăvârşită nu‑i, bine‑nţeles/ Şi‑o să‑nvăţaţi cel mult, a râde‑n lege.
Alt ţel nu‑şi poate inima‑mi alege
Vădind ce griji prind să vă necăjească:
Eu numai despre râs scriu, se‑nţelege,
Căci râsu‑i partea omului firească.
Trăiţi voioşi!**
***
**Preailuştri şi preaviteji campioni, gentilomi şi alţii, care bucuros vă treceţi vremea cu plăcute şi cu alese îndeletniciri şi petreceri, aţi văzut, citit şi învăţat odinioară Marile și nepreţuitele cronici ale marelui uriaş Gargantua şi, ca nişte adevăraţi dreptcredincioşi, le‑aţi dat crezare precum Bibliei şi Sfintei Evanghelii şi, uneori, neavând ce mai sporovăi cu doamnele şi cu domnişoarele, le‑aţi povestit aceste minunate istorii, ceea ce vă face demni de toată lauda şi de veşnică amintire. Dorinţa mea ar fi fost ca tot omul să‑şi lase îndeletnicirile baltă, să nu se mai sinchisească de meseria şi de treburile proprii şi să se ocupe numai cu învăţarea acestor cronici pe dinafară, astfel ca – dacă cine ştie prin ce întâmplare arta tiparului ar înceta sau cărţile ar pieri toate deodată – fiecare să fie în stare, pe viitor, să‑şi înveţe copiii, să le treacă urmaşilor, din mână‑n mână, ca să zic aşa, asemeni unei tainice ştiinţe; căci de pe urma acestora se pot culege mult mai multe roade, decât îşi închipuie o droaie de răpănoşi fudui, care nu se pricep la asemenea mărunte înveseliri, nici atâtica. Am cunoscut mulţime de înalţi şi puternici seniori care, când mergeau la vânătoare de sălbăticiuni mari sau de raţe, de li se‑ntâmplă să nu lovească vânatul sau şoimul dresat să nu se năpustească asupra păsării, mâhniţi tare – lesne vă daţi seama de ce – pentru a nu se lăsa pradă şi mai mult amărăciunii, se mângâiau pornind să‑şi amintească şi să povestească nepreţuitele isprăvi ale numitului Gargantua. Mai sunt alţii pe lume (şi nu vă spun fleacuri), care, fiind chinuiţi din cale‑afară de dureri de dinţi, după ce şi‑au cheltuit, fără folos, toată averea cu doctorii, n‑au găsit altă cataplasmă mai iute‑vindecătoare decât pomenitele Cronici aşezate între două prosoape fierbinţi, puse pe locul cu durerea, presărând pe deasupra şi oleacă de prafuri de bilibus. Ce să mai zic de bieţii gutoşi şi de ciupiţii de vărsat? O, de câte ori nu i‑am văzut, unşi cu alifii, cu obrazul unsuros de pomezi de leac, precum o clanţă de bucătărie, clănţănind din dinţi şi clămpănind ca o orgă sau ca un clavecin la care cântă cineva, gâfâind cu gura‑mbăloşată, ca a mistreţului încolţit de dulăi! Şi ce făceau dumnealor în asemenea împrejurare? N‑aveau altă mângâiere decât s‑asculte citindu‑li‑se câteva pagini din sus‑zisa carte. Şi i‑am auzit pe unii dintre ei pomenind de mii de buţi de draci sluţi, dacă nu simţeau când se aflau în sudorile suferinţii o uşurare mai acătării la citirea cărţii. Puţin lucru vi se pare asta? Aflaţi‑mi o carte, în orice limbă, despre orice ştiinţă, care să aibă asemenea virtuţi, merite şi prerogative, şi vă dau un cârnăcior proaspăt. Nu, domnilor, nu există. E fără pereche, fără seamăn; până‑n pânzele albe susţin morţiş că este unică. Iar cei care‑ar pretinde că nu este să fie socotiţi înşelători, potlogari, scornitori, farisei. E drept că mai sunt unele cărţi de soi bun care au anume însuşiri oculte: Uscă‑Dușcă, Orlando furioso, Robert Diavolul, Fierabras, Wilhelm fără frică, şi altele. Dar nu se pot asemui cu cea despre care vorbim noi. Lumea a văzut prea bine marea putere şi folosul numitei Cronici a lui Gargantua, care s‑a vândut în două luni cât nu s‑ar vinde Biblia nici în nouă ani. Eu, smeritul vostru slujitor, voind a vă spori prilejurile de petrecere, vă ofer acum o altă carte de‑aceeaşi teapă, dacă nu şi mai demnă de încredere chiar decât cealaltă. Să nu vă‑nchipuiţi cumva că bat câmpii şi că vorbesc în dodii. Nu‑s născut în asemenea zodii şi nu mi s‑a întâmplat niciodată să mint sau să sprijin ceva care să nu fie‑adevărat. Am să vă istorisesc îngrozitoarele fapte şi isprăvi ale lui Pantagruel, pe care l‑am slujit de la tinereţe pân’ la bătrâneţe, când, luându‑mi rămas‑bun de la el, am venit să‑mi văd ţinutul de baştină șisă văd dacă mai trăieşte careva din neamul meu. Totuşi, înainte de‑a încheia acest cuvânt înainte, să mă ia o mie de mii de legiuni de draci, cu trup, cu suflet, cu maţe şi cu măruntaie, dacă mint o dată măcar în această istorie.**
***
●Cum a ctitorit Gargantua mănăstirea din Telem pentru fratele
Ioan●:**Mai ramăsese nerăsplătit numai fratele Ioan. Gargantua voise să-l facă stareţ la Seuille, dar călugărul n-a primit. I-a îmbiat apoi mănăstirea Bourgueil sau pe cea de la Saint-Florent, care i-o plăcea din ele sau pe-amîndouă de-ar fi dorit. Fratele Ioan a răspuns însă hotărît, că nu vrea să-şi facă de lucru cu călugării; nici să le poarte de grijă, nici să le poruncească. "Cum aş putea (zicea el) să cîrmuiesc pe alţii, cînd nu-s în stare să mă stăpînesc nici pe mine. Dacă socoteşti că ţi-am fost de folos - şi aş putea să-ţi mai fiu - îngăduie-mi să înalţ o mănăstire după gîndul meu." Rugămintea aceasta i-a plăcut lui Gargantua, care i-a dat în seamă întreg ţinutul Telemei, până la apa Loarei, cam două leghe depărtare de pădurea din Port-Huault; iar călugărul s-a legat să întemeieze o aşezare mănăstirească, fără asemănare în toată lumea.- Mai înainte de toate, a spus Gargantua, să nu ridici împrejurul ei ziduri de cetate, cum sînt celelalte mănăstiri, dinadins întărite şi de restul lumii despărţite.= Drept ai vorbit! Zidurile despărţitoare sînt rău-sfătuitoare. În ţarcul închis cu muruială se-aude numai mîrîială; cei de dincolo de poartă, pizmă şi necaz ne poartă, iar noi, din chilii tînjim şi unii pe alţii ne bîrfim. Fiindcă la unele tagme călugăreşti e obiceiul, ca de cîte ori pătrunde în mănăstire o femeie (vorbesc despre cele cucernice şi ruşinoase), să se spele cu leşie locul pe unde a călcat, fratele Ioan a hotărît, la rîndu-i, ca treaba aceasta să se facă temeinic şi cu băgare de seamă, ori de cîte ori s-ar strecura în mănăstire (din întîmplare) un călugăr sau o maică. Şi, pentru că în celelalte mănăstiri din lume toate trebile sînt socotite, şi orînduite de la ceas la ceas, fratele Ioan a statornicit ca în mănăstirea lui să nu fie, nicăieri, nici cadran, nici ornic, ci toate să se îndeplinească după nevoie şi la vremea lor.- E adevărat, a spus Gargantua, că ţinînd socoteala ceasurilor, pierzi vremea degeaba. Ce foloseşti? Nu se poate închipui o neghiobie mai mare decît să-ţi rînduieşti viaţa după bătaia clopotului şi nu după simţul cel bun şi judecata minţii.**
***
**Fiindcă în mănăstirile de maici, bărbaţii nu puteau să pătrundă (decît fără voie şi pe ascuns), s-a statornicit ca în mănăstirea fratelui Ioan femeile să n-aibă drept de intrare în lipsa bărbaţilor, precum nici bărbaţii, dacă nu s-ar afla pe-acolo nici o femeie. Şi pentru că, atît maicile cît şi călugării, o dată intraţi în mănăstire, erau legaţi, după un an de încercare, să rămîna monahi şi călugăriţe toată viaţa, s-a hotărît ca din mănăstirea fratelui Ioan, atît bărbaţii, cît şi femeile, să poată pleca oricînd vor pofti, în plină şi desăvîrşită voie. Şi fiindcă, îndeobşte, călugării făceau trei legăminte: de înfrînare, de sărăcie şi de ascultare, s-a hotărît ca în mănăstirea fratelui Ioan fiecare să-şi poată lua femeie, să aibă avere şi să trăiască după bunul său plac. Vârsta legiuită pentru a intra în mănăstire s-a statornicit după cum urmează: femeile de la zece la cincisprezece ani, bărbaţii de la doisprezece la optsprezece.**
***
Să nu intraţi, făţarnici şi bigoţi,
Maimuţe rebegite, ipocriţi,
Gămani coborîtori din ostrogoţi,
Cu gît sucit şi capete de goţi,
Călugări desfrînaţi şi urgisiţi,
Ţîrcovnici păduchioşi şi nărăviţi,
Gîlcevitori, măsluitori de cărţi,
Mutaţi-vă năravu-n alte părţi!
Fapta voastră rea
în grădina mea
De s-ar oploşi,
M-ar înăbuşi
Şi m-ar îneca
Fapta voastră rea.
***
Intraţi, toţi cei ce-n lume, cu dreptate
Cuvîntul din Scripturi îl tălmăciţi.
Veţi fi păziţi la noi ca-ntr-o cetate,
Feriţi de răzbunări şi strîmbătate
Şi de otrava celor rătăciţi.
Aici, credinţa dreaptă s-o zidiţi.
Să biruiţi în pilde şi-n cuvinte
Pe stricătorii legii cele sfinte.
Din sfînta Scriptură,
Dreaptă-nvăţătură
Veniţi să vă dăm
Şi toţi să luăm
Cuminecătură
Din sfînta Scriptură.
***
??*Scrisoarea lui Gargantua către Pantagruel:《**Fiule, te-ndemn să-ți aduc la cunoștință să-ți închini tinerețea spre folos de-nvățătură și de virtute…Astfel să ajungi izvor de-nțelepciune…Dar cum – după spusa înțeleptului Solomon- nu-ncape înțelepciune în suflet plin de răutate,iar știința fără conștiință nu este decât ruina sufletului – se cade să fii omenos cu semenii tăi și să-i iubești ca pe tine însuți. Cinstește-i pe învățătorii tăi. Fugi de tovărășia celor cu care nu vrei să te asemeni și nu prăpădi în van darurile cu care bunul Dumnezeu te-a milostivit.**
***
**Căci la tinerețe învață omul mai toate câte-i vor lumina mintea în cursul vieții. Așadar, deci, învață științele vremii tale, artele liberale: geometria, aritmetica și muzica, învață toate canoanele astronomicești și nu te ține de astrologia prezicătoare, căci nu e decât înșelătoare închipuire.[..]**Iar cât despre cunoașterea celor ce țin de natură vreau să le cercetezi cu multă băgare de seamă…nimic să nu-ți rămâie necunoscut.**
***
??*Romulus Vulpescu: **Omul ăsta simplu, voios și deschis, care se-apropia de patruzeci de ani, era la data aceea o personalitate cunoscută printre savanții și printre literații umanisti din Europa. Se numea Francois Rabelais, și istoria literaturii universale avea să-i ofere locul cuvenit unuia dintre cele mai stralucitoare condeie scriitoricesti ale lumii. La urma urmei, Gargantua & Pantagruel e, într-o anume măsură, un fel de autobiografie nemarturisita, autobiografie in care amintiri din copilarie și din tinerețe sunt transfigurate, în alt fel decât la Creangă, și strecurate dibaci, sub pretextul fantasticului și-al fabulosului. Gargantua & Pantagruel este în primul rând produsul unei fantezii nesecate, uriașă ca eroii pe care-i inventeaza și pe care-i utilizeaza, o fantezie exprimandu-se-ntr-o limba de-o bogăție fabuloasă, croită pe măsura personajelor și a faptelor relatate.**》