[Dl.cinematic]

Cel mai important festival de film din România, TIFF, a fost acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF) - organizaţie globală care reprezintă interesele industriei de film şi televiziune în relaţia cu festivalurile. Decizia a fost luată în unanimitate la Adunarea Generală a FIAPF, desfăşurată în această lună, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

TIFF va face parte din a doua categorie a FIAPF, cea a festivalurilor „competitiv specializate” (care cuprinde încă 27 de evenimente similare). Specializarea pentru care a fost acreditat o constituie „filmele aparţinând regizorilor debutanţi sau aflaţi la al doilea lungmetraj din carieră”. Din prima categorie a FIAPF fac parte 13 dintre cele mai bine cotate festivaluri din lume, cum ar fi cele de la Cannes, Berlin, Veneţia, Locarno şi San Sebastian.

Despre importanţa şi obligaţiile acestui nou statut, diferenţele dintre categorii, dar şi despre surprize ale ediţiei 2011 (a zecea), programată în perioada 3-12 iunie, am discutat cu fondatorul şi preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu.

*

M.M.: Când a început procedura de acreditare a TIFF?

- Neoficial, a început anul trecut, în timpul festivalului. Îl invitasem la Cluj pe directorul executiv al FIAPF, Benoît Ginisty, a venit şi a putut să stea trei zile; a văzut locurile, sălile, evenimentele, şi-a dat seama cu ce se mănâncă TIFF. Oficial, demersurile le-am început în septembrie, când am trimis tot felul de materiale, statistici, documente despre partea tehnică şi infrastructură. Ştiam că probabil vom fi puşi în discuţie la proxima lor întâlnire, care a avut loc acum, la Berlin.

M.M.: Ştiaţi din anii anteriori, bănuiesc, că e bine ca festivalul să fie acreditat...

- Termenul ăsta - “e bine” - e cu dus şi-ntors. Sunt festivaluri, spre exemplu cele de la Sundance sau Rotterdam, care au avut diferite clinciuri cu cei de la FIAPF de-a lungul anilor. Nu înseamnă că, dacă eşti în FIAPF, ai o coroană în plus faţă de celelalte festivaluri, după cum există şi multe festivaluri în această structură care nu mai sunt ce-au fost sau altele care şi-au cumpărat cu bani grei dreptul de a fi membre – vezi Cairo, care continuă să fie un festival de clasa A, dar unde e un dezastru la nivel de organizare sau de programare. Eu m-am întrebat, ani de-a rândul, dacă are sens şi, finalmente, am zis că e important, totuşi, după 10 ani de eforturi, să fii recunoscut. E bine ca o organizaţie care-i reprezintă în special pe producători şi pe distribuitori să valideze ceea ce faci. Cred că am avut nevoie de acest tip de validare şi cred că acum că a fost momentul oportun. Dacă făceam acest lucru în 2005 sau în 2006, eram încă departe.

M.M.: Care au fost criteriile pe care le-aţi îndeplinit cel mai greu?

- Criteriul care rămăsese cel mai delicat era cel legat de partea tehnică şi de infrastructura sălilor de cinema. Întâmplarea fericită a făcut ca în decembrie să înceapă şi renovarea fostului cinema “Republica” (redenumit “Florin Piersic” - n.M.M.), astfel că în ianuarie am putut să trimit şi fotografii, şi investiţiile în partea tehnică. Cred că asta a contat cel mai mult în decizia FIAPF.

Am discutat şi despre combaterea pirateriei, care e foarte importantă pentru un producător şi, de altfel, pentru oricine se duce cu un film într-un festival. Spre exemplu, am văzut pe internet filme înregistrate şi postate cu subtitrări bulgăreşti – filmate, probabil, la festivalul de la Sofia. Acest lucru e extrem de neplăcut şi te pune pe tine, organizatorul evenimentului, într-o situaţie foarte proastă faţă de cei cu care negociezi. Mi s-a întâmplat şi la TIFF - pentru că am devenit destul de “nazist” în ultimii doi ani - să găsesc oameni care se piteau în ultimele rânduri cu o cameră şi filmau. Ca atare, vrem să facem educaţie - iar acesta e un proces care nu se rezumă la a spune “Nu e voie să filmezi!” - şi vom încerca să realizăm o mini-campanie despre ce înseamnă conduita de festival.

M.M.: Veţi lua şi măsuri speciale sau va fi doar o campanie de educare?

- Probabil vom fi obligaţi ca, înaintea fiecărui film, să anunţăm că e interzisă reproducerea sa prin orice alte mijloace. Va mai trebui, probabil, să producem un spot în sensul ăsta. Noi n-am avut probleme majore, dar, spre exemplu, anul trecut, voiam să arătăm în Piaţa Unirii un film american de la un studio mare şi am avut multe discuţii legate de faptul că, fiind un loc public, o piaţă, ar fi foarte greu de controlat o mie şi ceva de oameni care ar putea să filmeze. Şi, finalmente, n-am mai obţinut acel film, pentru că n-am putut să garantăm că vom gestiona situaţia.

M.M.: A propos de obţinerea filmelor, ce avantaje oferă noul statut, de festival acreditat, în relaţia cu marii producători?

- Încă nu-mi dau seama exact care vor fi avantajele, pentru că TIFF are deja o cotă foarte bună. E un festival căutat – mă uit la înscrieri şi deja sunt mai multe decât anul trecut, când a fost un record -, or asta înseamnă că acreditarea pe care am obţinut-o îi va spori vizibilitatea în alte medii şi în alte locuri, unde noi n-am reuşit să intrăm. Mă refer la diferite institute naţionale de film sau la organizaţii de promovare care evaluează importanţa festivalului în funcţie de clasificarea FIAPF. Dar, altfel, în acest business contează foarte mult relaţia personală pe care o ai cu diverşi deţinători de drepturi, cu agenţi de vânzări, cu distribuitori. Dacă ei au fost la Cluj şi au văzut ce spirit există acolo, întotdeauna sunt dornici să dea filme. N-am avut surprize ca festivalul să fie considerat prea mic. Discuţii apar doar la plata filmelor respective, pentru că aceste sume reprezintă o bucată destul de mare din bugetul festivalului.

M.M.: Voi aţi ales să-l acreditaţi la categoria „competitiv specializat” sau numai acolo se putea?

- Eu cred că doar acolo se putea. N-am vrut să propunem altceva, pentru că nu suntem în stare să organizăm un festival care să aibă premiere. Ca să faci un astfel de festival, îţi trebuie o cu totul altă infrastructură, o cu totul altă aşezare. Or, eu cred într-o creştere normală, şi nu artificială, a TIFF. Aşa cum e acum, cu o competiţie pentru prim film şi al doilea film, mi se pare că funcţionează foarte bine. Riscul unui festival în care competiţia conţine doar premiere este ca acestea să fie filme refuzate de Berlin, de Cannes sau de alte festivaluri mari, ceea ce ar da o competiţie destul de proastă. Aşa cum suntem acum ne e foarte bine.

M.M.: Această specializare - pe primul sau, maximum, al doilea film al unui regizor - înseamnă că, de pildă, Mungiu, Puiu şi Porumboiu nu vor mai putea participa în competiţia oficială a TIFF...

- Da, ei au sărit din această categorie, însă filmele lor vor putea fi prezentate la secţiunea „Zilele Filmului Românesc”. Dar asta a fost regula de la bun început şi, după cum vezi, an de an apar alte nume. Rolul unui festival e să descopere oameni, iar TIFF-ul a reuşit. Anul trecut, de exemplu, am prezentat în proiecţii destinate doar distribuitorilor, sau chiar în proiecţii de public, două premiere româneşti - „Bună, ce faci?”, filmul lui Alexandru Maftei, şi „Periferic”, al lui Bogdan Apetri, care au prins ulterior o carieră excelentă în festivaluri. Dar prima lor întâlnire, poate neoficială, cu cei din industria de film s-a produs la Cluj, deci a fost o poartă deschisă pentru cariera acestor filme. E important să capitalizăm ceea ce Clujul şi TIFF-ul au câştigat – descoperirea de nume noi şi încurajarea lor. An de an, am încercat să continuăm relaţia cu regizori care au avut filme în festival, de pildă Kornel Mundruczo din Ungaria, care a venit şi în juriu, sau Dagur Kari, care a câştigat Trofeul Transilvania la prima ediţie şi pe care încercăm să-l aducem şi în juriu.

M.M.: Tu îţi propui sau visezi ca, într-o zi, TIFF să treacă la categoria A, adică să intre în rând cu festivalurile de la Cannes, Berlin, Veneţia?

- S-ar putea ca, teoretic, să avem cum, dar cred că ar fi, aşa, o tichie de mărgăritar pe o chelie. Nu cred că asta ne trebuie. Prefer un festival cu filme bune, care nu sunt neapărat premiera premierelor, decât cu filme proaste care sunt proiectate pentru prima dată la noi. Oricum, noi am avut, an de an, trei-patru filme în premieră europeană sau chiar la prima vizionare. Dar, repet, nu asta ne apasă cel mai tare şi nu văd lucrul ăsta întâmplându-se foarte curând.

M.M.: Mai bine să ne ştim locul...

- Eu cred că e mai sănătos.

M.M.: Poţi să anunţi vreuna dintre surprizele ediţiei din acest an?

- Hai să zicem o surpriză filmică şi una muzicală. Cea filmică e că pe 6 iunie, care e luni, vrem să facem o proiecţie specială, la cinema „Florin Piersic”, a filmului „Pina”, de Wim Wenders. E făcut în memoria marii dansatoare Pina Bausch, a cărei moarte l-a obligat însă pe Wenders să-şi schimbe tot demersul artistic. E filmat cu tehnologie 3D şi a avut premiera acum, la Berlin, cu cronici foarte bune. Eu n-am ajuns să-l văd, dar am mulţi prieteni care l-au văzut acolo şi care spun că e o experienţă de suflet, foarte specială. Nu ştiu dacă Wenders va ajunge la proiecţie, dar, în mod sigur, va veni Erwin Schmidt, care e unul dintre foştii noştri colegi de la TIFF. În fiecare an lucra la departamentul de oaspeţi, dar acum va fi în calitate de producător al filmului. El a produs toate segmentele care ţin de filmarea şi de post-procesarea în 3D. A doua zi după proiecţie, marţi, vor fi un masterclass şi-o discuţie în care vom afla diferitele etape ale facerii filmului. Erwin le va explica persoanelor interesate ce probleme ridică filmarea în 3D.

M.M.: Iar surpriza muzicală?

- Surpriza muzicală e că vrem să-i readucem pe cei de la Fanfara Ciocârlia, care au mai fost la câteva ediţii ale TIFF, şi la Cluj, şi la Sibiu, şi au fost foarte apreciaţi. Încercăm să-i aducem pentru un concert special, probabil spre închiderea festivalului. Ei sunt o formaţie foarte căutată, au un management care e în Germania şi fac turnee toată vara. Să vedem dacă vor reuşi să prindă Clujul în program...

M.M.: Mai am o întrebare: la vară te întorci pe platoul de filmare, ca regizor?

- Nu ştiu dacă va fi vară sau toamnă, pentru că mai am nişte dileme referitoare la timp. Dar, da, vreau să mă apuc de al doilea film al meu şi abia aştept.

M.M.: În ce constă scenariul?

- E o poveste simpatică, o comedie. Nu vreau să-ţi zic prea multe, dar e o întâmplare haioasă din trecutul recent al României: o fabrică de maşini e în faliment, iar muncitorii găsesc o soluţie neobişnuită de a o salva. Îmi doresc să iasă un film foarte amuzant, mai uşor şi poate mai aparte, din acest punct de vedere, în peisajul cinemaului românesc. Dar, până nu mă văd pe platou, prefer să vorbesc mai puţin.