Nu cred ca asta e criteriul dupa care ar trebui sa clasificam filmele. Cat ne amintim din ele. Inevitabil timpul sterge detaliile din minte, de exemplu mi-a placut mult Delicatessen a lui Jeunet, atat de mult incat i-am tradus subtitrarea in romana si l-am vazut de multe ori. Ei bine de atunci au trecut tot vreo zece ani si n-as putea sa zic ca mai tin minte exact ce se petrece prin el... Asta nu spune nimic despre cat bun e filmul sau cat de mult m-a afectat. Am un prieten foarte bun plecat din tara si desi am petrecut o gramada de timp impreuna, acum am uitat foarte multe. E ceva natural.

Mi se pare amuzant ca vezi Tokyo Story ca filmul de arta si pe J'ai tue ma mere mai aproape de blockbuster, cand de fapt e invers - filmul lui Ozu a fost creat pentru marele public si cel a lui Dolan pentru o audienta restransa. Ozu facea parte din sistem, lucra pentru Shochiku care e echivalentul japonez a unui studio ca Warner Bros. Dolan si-a finantat partial filmul din proprii sai bani.

Si cum definim "universalitate"? Doar pentru ca un film se potriveste cu experienta de viata a mai multor oameni, asta il face universal? Atunci putem spune si ca Florin Salam e universal, pentru ca are melodii despre dragoste, despre familie, cu care foarte multi oameni se identifica. Daca ramai la nivelul asta de baza cu "il iubesc pe fratele meu", "batranii sunt lenti", "copii sunt nerecunoscatori" atunci poti fi universal destul de usor. Evident, Ozu duce povestea la un nivel rafinat, ceea ce nu multi reusesc, dar esenta ei e simpla. Dolan e pur si simplu la un alt nivel de profunzime psihologica, reda o imagine mult mai reala si bogata a modului in care gandesc oamenii de fapt. Anaemona, e normal sa-ti placa Ozu, daca asa cum ai spus pe threadul asta, aspiri la o viata simpla. Mie mi se pare ca viata umana e incredibil de complexa si extrem de scurta, de asta iubesc aparenta "efemeritate" a lui Dolan care de fapt contine o perceptie mai adanca a realitatii.