Chiar aveam de gand sa revin la Sono, dupa ce ti-am vazut comment-ul legat de Q&A. Mie mi-a placut mult cum a vorbit dupa Love Exposure, a raspuns detaliat la toate intrebarile, de multe ori chiar revenea si mai adauga el unele amanunte. Si multe din intrebari au fost pe langa din punctul meu de vedere, de exemplu cati catolici sunt in japonia sau daca are legatura filmul cu nu stiu ce organizatie religioasa care arunca cu gaz lacrimogen (sau ceva de genu') in metrou.
Legat de film, nu stiu daca a mai vorbit despre asta cu alte ocazii - poate exista informatiile online, n-am verificat; zicea ca a plecat de la o poveste reala traita de un prieten bun de-al sau, care avea tot felul de obsesii voyeur-istice, pe care el le considera "nevinovate, inocente", si pentru a le prezenta astfel a recurs la acel stil pueril cu lupte si miscari de kung-fu, pentru a umaniza oarecum o chestie grava si perversa cum e voyeur-ismul.
In rest, am mers in mare parte "la sigur" si am ales regizori si filme despre care mai auzisem cate ceva pana acum. Am descoperit-o pe Akerman, cu care au evoluat lucrurile gradual, de la mica dezamagire News from Home, la Je, tu, il, elle, care mi-a placut destul de mult si parca a pregatit terenul pentru Jeanne Dielamn, cu care a fortat la maxim limitele minimalismului (cel putin raportat la ce-am vazut eu pana acum). Intr-adevar, e un film care isi merita din plin aprecierile si controversele si care mi-a ramas cel mai puternic imprimat in memorie, desi pentru mine filmele ei functioneaza mai mult la un nivel intelectual decat senzorial (cel mai bun exemplu fiind News from Home, pe care il apreciez ca idee si are unele cadre foarte faine, insa mi se pare mult prea mult sa aud a douazecea oara aceeasi banalitate de conversatie doar pentru a accentua disfunctionalitatea unei relatii).
La fel au stat lucrurile si cu Bartas, dupa Peace to us in our dreams - usurel, cuminte, cu o prima parte buna, insa cu un final cu prea mult dialog care parca taie toata subtilitatea de pana atunci - a venit Freedom, o bijuteire vizuala dublata de o atmosfera patrunzatoare, cu ritm lent dar hipnotic. Asta-i genul de minimalism pe care il prefer
.
Taxi driver pe ecran mare, 4k, in aer liber, e poate cel mai potrivit mod de a-l revedea si redescoperi
.
Human, revelatia festivalului pentru mine - la fel ca Anaemona, daca m-as limita la o singura recomandare, mai ales pentru cineva sa zicem nu foarte impatimit al cinema-ului, as merge pe mana lui (evident, un must pentru fanii Samsara, Baraka, Koyaanisqatsi, The Salt of the Earth etc.).
Mi-au placut si The Wolfpack, Trois souvenirs de ma jeunesse (- pentru ca sare de la naratiunea la persoana I de multe ori si ii reduce din amprenta personala, + pentru feeling-ul nostalgic cu care ramai dupa) , El abrazo de la serpiente (visually striking, poate prea conventional in prezentare, am avut senzatia ca era loc de mai bine) si Anomalisa (extrem de original si invoator, dar din pacate mult prea scurt, am senzatia ca o sa-l uit relativ usor..).