[victor_homescu]

"Mărturiseam,fără cochetărie,în prima propoziţie a eseului că nu sunt un cititor de romane. Am devenit,oare,unul,acum? îmi amintesc de o constatare a lui Gr.Moisil din interviul acordat lui I.Biberi pentru Lumea de azi:"Un om normal trebuie să citească, normal,"romane". Aş putea,sigur,răspunde că un critic nu e un om normal,în sensul că nu citeşte pur şi simplu literatura,căutând mai degrabă plăcerea de a scrie despre ea,decât aceea de a se delecta cu lectura ei. Dar nu vreau să par sofist. Aşa încât voi recunoaşte,la capătul unei lungi şi adesea obositoare experienţe,că am învăţat,dacă nu numaidecât să iubesc romanul,măcar să-l citesc. O lectură sistematică este şi mai mult,şi mai puţin decât o lectură obişnuită:mai mult,fiindcă îţi permite să observi lucrurile în legătura şi în evoluţia lor;mai puţin, pentru că te lipseşte,adesea,de acea bucurie spontană şi nemediată pe care dorim aproape instinctiv s-o smulgem din întâlnirea noastră cu operele de ficţiune.Nu contează atât ce citim,cât atmosfera care se creează în jurul nostru când citim,afirma Proust. Uneori,în momente norocoase,redescopăr pe neaşteptate gustul inocent şi pur al lecturii. Atunci,simt nevoia nu să mă cufund cu totul în carte,ci să ridic privirea din ea:nu să-mi izolez impresia,s-o verific şi s-o justific,ci,din contra,s-o leg de lume,aşa cum mă cuprinde ea,fără să caut s-o explic.Clipe rare,privilegiate, îmbătătoare! De unde,din ce străfund al memoriei,ţâşneşte de exemplu această dimineaţă caldă de vară,cu lumină încă aburită, în care mă văd pe mine însumi în mijlocul unei livezi ce coboară lin spre satul nu prea îndepărtat şi ale cărui case se disting printre pruni şi meri,cu acoperişurile lor de şiţă înnegrită de vreme?Ce citeam?Nu ştiu.Dar simt în nări mirosul de fân cosit.Aud zgomotele zilei,cunoscute şi necunoscute,lătratul unui câine,plânsetul unui lanţ ruginit de fântână, bâzâitul surd al insectelor,ca un fel de vaier astral.Şi ce varietate are în amintire cântecul păsărilor!Una scoate un sunet de sifon gâjâit;alta aduce cu picuratul apei dintr-un robinet defect;o a treia piuie des,subţire,enervant;alta are un glas melodios,pe care s-ar zice că şi-l ascultă singură;dar iată şi un adevărat alfabet morse:un ţiuit lung,două scurte,şi,din nou,unul lung,două scurte.Savuroasele cărţi de odinioară,în care viaţa noastră s-a depus cu toate minunile ei derizorii!Ce bine ar fi sa putem păstra acest mod copilăresc şi proaspăt de a citi!"
***
Personajul literar nu se identifică,desigur,cu persoana reală;dar nici nu se desparte complet de ea.Există o splendidă poezie a lui Borges pe această temă:"El otro tigre".
"Mă gândesc la un tigru",spune poetul,la un tigru care îşi lasă urma pe un noroios mal de râu al cărui nume nu-l ştie,adulmecând mirosul plăcut de cerbi."Din această casă,într-un îndepărtat port al Americii de Sud,te urmăresc şi te visez,O tigrule de pe ţărmul Gangelui".Invocând animalul real,poetul îşi dă seama că tigrul din versurile lui este unul de "simboluri şi umbre","o serie de tropi literari" iar nu "tigrul fatal" care îşi potoleşte,în Sumatra ori Bengal,"rutina de dragoste,lene şi moarte".Opoziţia dintre animalul splendid,gândit de poet,şi "ficţiunea artei" în care el s-a metamorfozat chiar din clipa în care a fost numit, invocat,visat,îl nemulţumeşte însă pe Borges.Ar voi să aibă acces,prin intermediul ficţiunii,
la realitate:
**Să căutăm al treilea tigru. Acesta
Va fi ca şi ceilalţi o plăsmuire
A somnului meu, un sistem de vorbe
Omeneşti şi nu tigrul vertebrat
Care, dincolo de mitologie,
Calcă ţărâna. Ştiu asta şi totuşi
Mă stăpâneşte această aventură nedefinită.
Smintită şi străveche, şi continui
Să caut pe înserat celălalt tigru.
(Celălalt tigru).**
***
(80 de ani,împliniti 2019,miercuri,noiembrie 27,Nicolae Manolescu-"Arca lui Noe",Editura Gramar,2002)-O carte de o admirabila luciditate.

Multi si buni,foarte buni ani, domnului profesor Nicolae Manolescu!