|
Rocco and His Brothers
Unul dintre acele filme celebre pe care numai n-apucam să-l văd... Well, finally... Spre deosebire de MinRep, însă, eu prefer „frescele de epocă” ale lui Visconti. Și asta pentru calitatea lor bigger than life, Visconti rămînînd maestrul neegalat la acest capitol. Omul e practic asociat cu rafinamentul în cinema.
Aici avem însă altceva. „Realistul” Visconti nu mi se mai pare atît de catchy. Reușește el să jongleze elegant cu melodrama, însă scapă toate bilele pe jos în ultima parte, transpunîndu-ne în actul final al unei opere verdiene. Bătrîna, cu tragismul și teatralitatea ei exacerbată pare aterizată direct din opera lirică.
Alain Delon mi se pare veriga slabă, e cel care polarizează melodrama, cu lacrimile și crizele sale de plîns. Două scene mi-au plăcut în mod deosebit – cea cu catedrala, la nivel vizual, + scena uciderii Nadiei, după părerea mea cel mai interesant personaj al filmului. Povestea e relativ simplă, construită în jurul unui miez de melodramă, ținută în frîu la început, scăpată de sub control în final. Cu toate acestea și în ciuda lungimii sale, filmul nu plictisește, lucru admirabil, însă nici nu impresionează în mod deosebit. Nu mi-am zis la final - geez, cum de nu l-am văzut pînă acum...
|