[MelosNegros]

1. Am fost singurul care a atras atenţia asupra semnificaţiei adânci a scenei finale cu nunta din hotel, scenă care nu este doar una de decor neutru, şi este strâns legată de replica Otiliei, dată la despărţirea de prietenul ei: "Stai liniştit, că n'am de gând să'ţi fac...pireu pentru toată viaţa!"
2. Am fost primul care a sesizat că între acest prieten şi cinicul Bebe, nu există nicio diferenţă de natură, ci doar una de grad: adică pentru amândoi, studenta Otilia nu e decât un obiect, mai exact un hârdău în care îşi pot descărca gonadele.
3. Am fost primul care a atras atenţia că Găbiţa şi cu Otilia nu sunt doar victime (ale bărbaţilor din jur, ale sistemului comunist etc) cât...susţinătoare active ale acestui sistem al promiscuităţii generale, în care fiecare caută să profite pe toate căile de toţi ceilalţi, başca de...sistem: chiar preacinstita Otilia, cu tot "sacrificiul" ei, ne oferă un regal de infracţiuni, başca contravenţii, de la blatul pe autobuz şi până la şpaga de la hotel, ca şi prostituarea tot de acolo, toate pentru acoperirea unei pruncucideri.
4. Am fost singurul care a demonstrat că aceste nevinovate studente, sunt în fond nişte comuniste exemplare, adică nişte neamuri proaste a căror cameră de locuit este o adevărată cocină de porci: cu chiloţii puşi la vedere direct pe calorifer, la grămadă cu ceştile de cafea furate cu tot cu farfurii de la cantina studenţească, cu sticle de lapte, cu borcane cu iaurt sau de Ness sau de nechezol, peste care tronează - genial! o vază cu nişte ramuri de mâţişori!*
5. Tot aici, am fost absolut singurul care a atras atenţia asupra semnificaţiei chintesenţiale a acvariului cu peştişori - de pe aceeaşi masă (peştişori de care criminala inconşientă Găbiţa, se arată foarte îngrijorată că a uitat, în ziua avortului, să le dea mâncare), şi mai ales scena cu Otilia şi puişorii de pisică, cu acelaşi înţeles mai mult decât grav: pentru că e vorba pur şi simplu de schizofrenia generală a unor oameni decăzuţi până la ultimele trepte ale inconştienţei: inconştienţa criminală.

[Şi dacă atunci, nu prea am ştiut cum să răspund sofismelor cu care am fost atacat de cei mai tupei;ti - în frunte cu inocentul...Mirodoni, şi anume că toate cele de mai sus ar fi face parte din ABC-ul cursurilor de anul I de scenografie, acum pot pentru ca să mă laud porceşte că sunt în posesia argumentului ce nu mai lasă loc de întors niciun...milimetru, tuturor acelor detractori:
- dacă toate astea - chiloţii la vedere, ceştile furate, sticlele şi borcanele de lapte, iaurt, cafea etc. la un loc cu vaza cu flori, sunt nişte banalităţi lipsite de orice semnificaţie esenţială, atunci îi invit pe susţinătorii acestei nevinovate oipinii, să mai arate un singur film din epoca de aur, cu camere studenţeşti (şi nu numai) în care să se poată vedea aşa ceva: fiindcă, repet, scena aceasta este de fapt cea mai reprezentativă imagine a comunismului!]

6. Am fost singurul care a arătat până unde merge neam prostia generalizată, şi anume până la descălţarea musafirilor invitaţi la o onomastică, obicei care se ştie cât era (şi mai este) de răspândit (de la ţară şi până la blocurile de la oraş), şi care apare pentru prima dată într'un film (după premiera scobitului în nas din "Marfa şi banii")

7. În sfârşit, am fost absolut singurul care a arătat - în cea mai seacă şi mai concentrată cronică, că toate aceste inversiuni halucinante, nu sunt întâmplătoare, ci sunt organic legate între ele într'un adevărat sistem al...mizeriei comunismului de subzistenţă (scuze pentru pleonasm): de la autobuzele cu rezervoare explozive, ambulanţele numite impropriu salvări, başca inscripţionate ilegal cu crucea roşie, magazinele goale de marfa care se găsea din plin la...căminele studenţeşti, reşourile improvizate prin care toată lumea fura curent, lipsa generală a apei calde sau a gazului, mizeria de pe străzi, cu sticle şi flegme trântite de caldarâm, mizeria din scările blocurilor, nezugrăvite cu zecile de ani, telefoanele de la recepţia hotelului ori de la cămin bocate cu lacăt pe disc, puzderia de garaje din tablă de furat, improvizate printre blocuri, pantofii de vară fără şiret ai lui Bebe (purtaţi în toiul iernii), câinii vagabonzi de peste tot, bişniţarii toleraţi în holurile hotelurilor, etc etc etc.
Am arătat zic, prin toate astea, că avem de'a face cu filmul cel mai reprezentativ despre comunism, adică despre o lume în care nimic nu e la locul lui, şi toate lucrurile sunt cu susul în jos.
____________________
* Problema acestei scene este mai mult decât gravă, din mai multe motive:
- odată în sine, conform celebrului şlagăr autohton: "Doamne, vino doamne, să vezi ce'a mai răma-a-as din oameni!"
- apoi tocmai pentru că aceiaşi oameni (din care n'a mai rămas mare lucru) nu pot pentru ca să priceapă care'i treaba: vezi citatul dat de mine mai la deal din Gogol despre izmenele puse la uscat de mujici pe garduri. (Adică, mai concret: adevărul e că e la fel de greu ca să explici de ce o astfel de cameră nu poate aparţine decât unor neamuri proaste - atât acelor neamuri proaste, cât şi...spectatorilor, chiar şi când aceştia au pretenţii de comentatori-analişti: tocmai aici se ascunde şi cel mai mare secret al banării mele)
- şi'apoi, de ce nu, pentru că la urma urmelor se prea poate ca nu doar regizorul, dar chiar şi scenografa, să nu aibe habar asupra semnificaţiei întregii scene realizate de ei - în măsura în care e posibil ca atât unul cât şi celălalt, să fi procedat doar la o simplă reactualizare mecanică din memorie, a camerele de cămin în care or stat în timpul propriilor lor ani de facultate!