[Deleted]

si impresiile de calatorie care ar fi ? ca nu se lasa calariti usor ?

aşa i-am zis - unde se sfârşesc cuvintele, iar povestea se rosteşte de la sine, prin imagine.

Nici n-aş putea să descriu toate câte mi s-a înfăţişat răsucit, altfel decât mă aşteptasem, contrar celor ştiute sau trăite. Mai întâi că stăteam cu capul în jos … (glumesc, desigur!), într-un ianuarie aproape torid, mai apoi că de pe o stâncă botezată „Capul Furtunilor” (căruia cei din vechime îi născociseră un euphemos, bună speranţă), priveam, uluit, la cea mai netedă întindere de ape: cică locul unde două oceane se întâlnesc sau se despart… în vreme ce „Furtuna” o puteai zări doar în grămada de stânci şi de pietroaie bulucite la ţărm. Par mai curând amintiri (impresii?) despre începuturi de lume (illo tempore ), … pentru a căror înţelegere nu prea ai cuvinte, ori dacă sunt, îţi vin în minte unele ca dintâi, brutal ori pur aleatoriu (eu ca şi Caliban upon Setebos). Cel puţin aşa le-am notat atunci.

Pozele le-am înşirat într-un photo-bloggering (cum i-am zis înadins, că sună a hai-hui şi fără ordine cronologică). Alteori, le-am întors-o ca să curgă „invers”.

Struţii de mare şi Pinguinii nisipurilor i-am ales fiindcă ilustrează ce percepusem eu drept paradox. Nu-s prelucraţi, sunt cât se poate de reali. Vă puteţi convinge.

În altele, am reţinut contrastele: un oraş (Cape Town) prins între ocean şi munţi cu siluete stranii, căsuţe elegante presărate pe costişe, construcţii din beton şi sticlă, pe care ei nu le prea părăsesc după lăsarea întunericului, de teama celorlalţi; lumea de ghetto, străjuită de lumini de far orbitoare şi din care se tot abat înspre oraş, flux-reflux, refugiaţi care lucrează, cum altfel? decât "la negru", haimanale şi răufăcători, privaţi de identitate, născuţi fără un nume; câteva memento-uri ţesute din sârmă ghimpată; apoi iarăşi munţi, câmpii nesfârşite, ierburi şi flori de tot soiul, copaci, mori de vânt, orăşele albe, cochete, frontoane în formă de clopot şi un memorial hughenot în care recunoşti nostalgia obârşiei; bolovani imenşi, întinderi de grohotiş, dar şi un prundiş de geme în care n-ai decât să scormoneşti după cea mai preţioasă dintre cele semi-; în fine, o dezlănţuire în cel mai negru şi fierbinte dans, aidoma nopţii africane … şi bineînţeles, „Capătul lumii”.
Sunt toate acolo, plus struţi, babuini, pinguini şi ....

M-aş bucura mult să-mi acceptaţi invitaţia!











(aici chiar c-am simţit pe pielea mea "chemarea abisului" )


P.S. Promit că nu-mi pun adresa la semnătură şi că nu voi da link spre blogurile cu „impresii de călătorie” decât aici, on-topic.
Mulţumesc, mult.

http://a-arrah.blogspot.com/2009/05/blog-post_2784.html